Menu
in

Tragedie într-o familie de români din Italia: fiica de 19 ani s-a sinucis pentru că a rămas șomeră, tatăl a găsit-o moartă în baie

Căzuse într-o puternică stare depresivă după ce a aflat că nu i se va reînnoi contractul de muncă. Probabil a simțit că viața ei s-a sfârșit, la numai 19 ani, pentru că și-a pierdut locul de muncă.

Tragedia s-a consumat în după-amiaza zilei de 14 decembrie la Bolsorano (l’Aquila), într-o locuință din Case Alfonsi.

Victima era frumoasă și foarte tânără, se numea Oana Maria Cioponea, avea 19 ani și era de mai mult timp rezidentă în Valle Roveto. Corpul său a fost găsit de tată în baia locuinței.

Nu a lăsat niciun bilet, însă investigatorii sunt convinși că lipsa unei ocupații a fost decisivă. Tatăl, îngrijorat de absența ei, a forțat ușa băii și a făcut descoperirea.

Militarii – relatează cotidianul local Il Centro – au strâns diferite mărturii ale rudelor și vecinilor pentru a stabili cauzele gestului. Potrivit unor declarații, fata de origine română, care a trăit mai mulți ani în Irlanda cu mama, a lucrat ocazional într-un centru comercial din Sora. La expirarea ultimului contract, societatea a decis să nu continue raportul de muncă. Căzută într-o puternică stare depresivă, tânăra a decis să-și pună capăt vieții.

Fata trăia într-o familie liniștită și fără probleme și avea o relație de iubire fericită cu un băiat din localitate. Viața familiei sale fusese marcată în trecut de o altă tragedie. În urmă cu câțiva ani, o soră de-a ei și-a pierdut viața într-un accident rutier în timp ce se ducea la mare.

Oana Maria Cioponea a fost înmormântată într-un sicriu alb, funeraliile având loc în biserica Santissima Trinita din Balsorano.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version