in

Tragedie la Novi Ligure, român ucis de motocicletă chiar de ziua lui. «Nu depărtarea este cel mai greu plumb»

Valentin Berbece, în vârstă de 47, din Petrești, lângă Sebeş a murit într-un accident de motocicletă, chiar de ziua lui. Victima se deplasa pe motocicletă împreună cu fiul său în vârstă de 22 de ani. Cei doi români, originari din localitatea Petreşti, rezidenţi la Alessandria (Piemonte), călătoreau pe o motocicletă Yamaha Fazer 600. Accidentul a avut loc în Novi Ligure, într-o curbă. Bărbatul de 47 de ani a pierdut brusc controlul motocicletei şi a fost proiectat într-un stâlp de curent de pe marginea drumului, în timp ce tânărul a căzut pe carosabil. În acest timp, motocicleta a continuat să ruleze pe o distanţă de aproximativ încă o sută de metri.

Valentin Berbece era născut la 1 aprilie 1971. Originar din Petreşti, judeţul Alba, trăia de ani buni împreună cu soţia şi cei doi copii în Italia, la Tortona, provincia Alessandria. Duminică, 1 aprilie 2018, călătorea pe motocicleta sa împreună cu fiul de 22 de ani, Constantin. Cu doar trei ore înainte de tragedie, el a postat pe pagina sa de socializare şi un video filmat live făcut de fiul său, pe o parte din drumul pe care l-au făcut în ziua respectivă: Urările de ”La Mulţi Ani” şi felicitările s-au transformat, în aceeaşi zi, în mesaje de condoleanţe, pe care rudele şi prietenii le-au transmis.

Mulţi dintre aceştia spun că nu pot să înţeleagă cum a fost posibil ca o zi de sărbătoare să se transforme, atât de brusc, într-o zi de doliu şi transmit că sunt alături de familia care trece printr-o asemenea tragedie.  ”Nu depărtarea este cel mai greu plumb care se prăvăleşte pe suflet ci lipsa definitivă a ancorelor făurite să aducă orizontul mai aproape. Identitatea noastră se construieşte pe amintiri care se zidesc zi de zi şi suferim când turnul vieţii se fisurează, se surpă implacabil iar amintirile încetează să se alipească prezentului şi se scurg într-un singur sens, în trecut. Dumnezeu sa te odihnească in pace drag var Berbece Valentin….”, a scris una dintre rudele bărbatului decedat, pe reţeaua de socializare.

Fiul victimei, Constantin, a ajuns în stare foarte gravă la spitalul “San Giacomo” din Novi.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Atentat antiromânesc în Italia, magazin cu produse românești atacat cu o bombă la Anzio, lângă Roma

«Vrem să fim exorcizați!» Peste 500 de mii de italieni se simt posedați de diavol