in

Udine, accident tragic pe șoseaua Ferrata: 2 tineri români morți și un rănit în stare foarte gravă

Accidentul mortal a avut loc în după-amiaza zilei de 28 mai în localitatea Varmo, provincia Udine, pe șoseaua care duce la Lignano. În accident au fost implicate șase persoane, scrie udinetoday.it

În jurul orei 14.30, un BMW 520 cu 5 tineri la bord și un Volkswagen Golf cu o singură persoană la bord s-au ciocnit în dreptul podului Medrisio. Pentru clarificarea dinamicii tragediei, la fața locului s-au dus carabinierii din Latisana, iar pentru acordarea primului ajutor mai multe ambulanțe, un elicopter de la 118 și pompierii care au utilizat clești hidraulici pentru a scoate persoanele dintre fiarele contorsionate.

Potrivit unei prime reconstituiri, totul a început de la fuga BMW-ului de la un baraj al carabinierilor poziționat pe șoseaua Ferrata. Accelerând, șoferul a pierdut controlul vehiculului și a intrat în coliziune cu mașina Golf. Cel mai mult au avut de suferit cei trei tineri așezați pe banchetele din spate. În urma impactului, doi tineri au fost aruncați la zeci de metri într-o vie, al treilea a murit blocat în mașină. Dintre primii doi, unul a murit pe loc, al doilea a fost reanimat și internat în stare extrem de gravă la Udine.

Decedații sunt doi români de 18 și 20 de ani, rezidenți de mai mult timp în Friuli Collinare. Au fost răniți și șoferul și pasagerul din față, ambii fiind transportați la spitalele din San Vito și Latisana.

Șoferul mașinii Golf, un udinez de 53 de ani, a fost transportat la Spitalul Cattinara din Trieste.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 2]

Român de 48 de ani, tăietor de lemne, ucis de un copac la Vicenza

Deputatul de diaspora Mihai Voicu, dat dispărut de colegii din organizație: ”S-a văzut pe un scaun călduț în Parlamentul României”