Menu
in

Un român i-a bătut pe poliţiştii veniţi să-i oprească petrecerea de Revelion

Un român de 31 de ani din Terni a vrut să petreacă de Revelion până dimineaţă, fără să-i pese de vecini sau de poliţiştii veniţi să-l convingă să coboare volumul muzicii. Mai mult, în stare de ebrietate, a încercat să se opună agenţilor care s-au prezentat la uşa sa. A urmat o bătaie, în urma căruia doi poliţişti au ajuns la spital.

D.G.D. este un întreprinzător român care gestionează un bar în localitatea Terni. În noaptea de Revelion, petrecerea organizată de român în propriul apartament a continuat cu mult după miezul nopţii, până la o oră la care toţi vecinii săi încercau să se odihnească.

Exasperaţi, locatarii au sunat la poliţie semnalând gălăgia din apartamentul românului. Agenţii sosiţi la faţa locului au constatat că bărbatul era beat şi că nu voia nici în ruptul capului să oprească petrecerea. Convins că are dreptate, a început să-i insulte pe poliţişti, şi apoi, de la vorbe a trecut la fapte.

Bărbatul, au povestit ulterior agenţii, a început să sară la bătaie, lovindu-i cu pumnii şi picioarele. Unul din poliţişti s-a ales cu o fractură la un deget, iar altul cu vânătăi şi zgârâieturi vindecabile în 20 de zile.

Judecat a doua prin procedură de urgenţă, românul a fost condamnat la şase luni de închisoare iar pedeapsa a fost suspendată, având în vedere că bărbatul nu avea antecedente penale.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version