Menu
in

Vicenza, bătrân italian, escrocat de 127.000 de euro de două românce, mamă și fiică

O înșelătorie bine gândită a două românce, mamă și fiică, în dauna unui văduv de 77 de ani din Bassano del Grappa (Vicenza). Timp de circa trei luni, relatează Il Giornale di Vicenza, bărbatul a plătit peste 127.000 de euro la două românce. Dacă nu ar fi intervenit fiii bătrânului îndrăgostit, suma ar fi fost și mai mare. Ei au fost cei care au blocat contul bancar și le-au denunțat pe cele două pentru înșelăciune continuată în complicitate.

Femeile l-au abordat arătându-se amabile și bărbatul de 77 de ani a început cu ele o relație de amiciție, invitându-le deseori acasă. Mama de 42 de ani a mers chiar puțin mai departe, propunând o relație mai profundă. În acel moment  s-a declanșat capcana.

Prin intermediul unor povestiri tragice cele două l-au convins pe bătrân că au o nevoie disperată de bani pentru niște datorii grave lăsate nerezolvate în România. Bătrânul, care deja avea încredere în escroace, a început să plătească sume într-un cont curent românesc de vara trecută până în decembrie, în total peste 100.000 de euro.

Bătrânul, văduv, de 77 de ani, le-a cunoscut pe cele două femei, L.C., de 42 de ani, și fiica A.M., de 22, pe timpul unei întâlniri aparent întâmplătoare. Potrivit cercetărilor, escroacele puseseră ochii de mai mult timp pe acel bărbat singur și înstărit și l-au abordat pentru a-l face să cadă în capcana lor.

Cuvinte frumoase, gesturi de afecțiune, confidențe la limita dintre amiciție și seducție: cele două au câștigat încrederea și bunăvoința bătrânului, care a plătit periodic sume în contul curent din România înregistrat pe numele femeilor.

La final suma transferată a fost de 127.000 de euro.

 

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 5]
Exit mobile version