in

Yoga şi violenţe sexuale: Gregorian Bivolaru, liderul sectei “Misa”, anchetat la Florenţa

Parchetul din Florenţa anchetează optsprezece persoane acuzate de reducere în sclavie şi abuzuri sexuale, activităţi ilegale care s-ar fi desfăşurat într-o şcoală de yoga înfiinţată în 1990 de românul Gregorian Bivolaru.

Bivolaru,  în vârstă de 60 de ani, este o figură controversată, care şi în trecut a intrat în încurcături pentru alte cazuri de violenţă sexuală. Bărbatul, care a răspândit în România yoga încă din anii ’70, a fost arestat de regimul comunist al lui Ceauşescu, care interzisese orice asociere. Odată cu căderea comunismului activitatea sa s-a putut relua pe deplin cu crearea MISA, “Mişcarea de Integrare a Spiritului în Absolut”. O şcoală care apoi a înfiinţat diferite sucursale, dintre care una este în Toscana, la Firenze, pe via Gioberti,  în cadrul centrului de yoga Atman Chiar frecventatorii centrului din Firenze sunt cei care au denunţat la poliţie ceea ce s-ar fi întâmplat. De aici au pornit anchetele şi percheziţiile autorităţilor, culminate cu punerea sub acuzare a unor membri.

Potrivit acuzaţiilor, participanţii la lecţii erau transformaţi în adepţii unui fel de sectă, şi dincolo de învăţăturile practice gimno-filozofice orientale, lor li se impuneau acte de violenţă sexuală, aceasta şi prin intermediul unor practici ezoterice şi pornografice  şi erau aduşi într-o stare de supunere psihologică.

Printre avantajele avute de anchetaţi nu se exclude nici încasarea de bani, în aparenţă plătiţi de înscrişi pentru taxele şcolilor de yoga.

Ancheta este coordonată de procurorul Angela Pietroiusti din Firenze. Au fost sechestrate computere, agende, documente dar şi înregistrări video, care acum sunt în examinarea anchetatorilor. Au fost percheziţionate şi persoane neanchetate, dar cu toate acestea implicate în diferite feluri în acest cerc.

Bivolaru, care se află printre cei 18 anchetaţi, a fost acuzat de viol în 2004 de o fată care pe atunci avea 17 ani. Apoi a cerut şi a obţinut azil în Suedia, unde potrivit unor surse, s-ar afla şi în prezent.

“Da, am avut o percheziţie. Ne acuză de nu ştiu ce. Aceasta este o şcoală de yoga. Avem exclusivitate pentru metoda MISA, dar nu vrem să vorbim ore la rând: aşteptăm cursul anchetelor”, a spus un referent al Centrului Yoga Atman din Firenze, Simone Catocchia, implicat în percheziţiile dispuse de parchetul din Firenze pentru o presupusă sectă care s-ar fi format în spatele învăţăturilor aşa-numitei “yoga ezoterică” , promovată de Mişcarea pentru Integrarea Spiritului în Absolut înfiinţată de guru Gregorian Bivolaru.

Şcoala percheziţionată la Firenze se află pe via Gioberti, într-o zonă rezidenţială a oraşului, nu departe de cartierul Santa Croce, şi este destul de frecventată. Este una din filialele italiene ale MISA.

O altă şcoală se află la Genova în piazza San Giorgio la centrul cu acelaşi nume Yoga Atman.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Surse: Brînză şi David au pierdut / Badea senator, Aurelian Mihai (PPDD) deputat în colegiul 1 diaspora

Rezultatele alegerilor parlamentare în diaspora