Menu
in

Zidar român, de 37 de ani, s-a înecat chiar de ziua lui

A încercat să se răcorească noaptea, în apele unui râu. Baia nocturnă a fost fatală pentru Ștefan Iulian Teodorescu, zidar român de 37 de ani, rezident de mai mult timp la Rimini.

Tragedia s-a produs pe 20 iulie, ziua când victima împlinea 37 de ani. Bărbatul, împreună cu un grup de conaționali și colegi, de vineri 19 iulie se dusese într-un loc la marginea unui râu, în apropiere de localitatea Ostellato, în provincia Ferrara. Trebuia să fie un weekend de relaxare și pescuit. Era în jur de ora 20.30, sâmbătă 20 iulie, când Teodorescu, încălzit, a decis să intre în apă pentru a scăpa de zăpușeala sufocantă.

S-a auzit înotând puțin în întuneric, apoi nimic. Zidarul de 37 de ani a dispărut în apele întunecate. Colegii de pescuit s-au aruncat în apă pentru a încerca să-l recupereze. Însă orice tentativă, devenită și mai dificilă din cauza beznei, a fost în zadar. Între timp la fața locului au sosit salvatorii.

Tragedie lângă Bergamo: Ana, 13 ani, înecată în raul Adda

Corpul românului a fost găsit în jurul orei 21.30 și a fost recuperat de pompieri. La locul nenorocirii s-a dus și primarul din Ostellato, Andrea Marchi, care a asistat la operațiunile de recuperare a corpului. “Din păcate trebuie să înregistrăm o a doua tragedie în mai puțin de trei săptămâni – a afirmat primarul – cei care se duc să pescuiască trebuie să fie foarte atenți și prudenți”.

Cealaltă tragedie s-a produs pe 2 iulie când Luca Chiarioni, un muncitor italian de 33 de ani, s-a înecat, la mică distanță de locul acestei noi tragedii, în timp ce pescuia.

S-a înecat în timp ce pescuia, lângă Terracina

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version