Ioana Adelina Andronic are 19 ani şi este din Târgu Frumos, judeţul Iaşi. Face parte dintr-o familie numeroasă, cu patru copii şi a venit la Roma când era în clasa a IV-a. Acum mai are un an până la terminarea liceului de contabilitate. Intenţionează să se înscrie la facultate şi, la sfârşitul studiilor, ar vrea să se întoarcă în România, ţara de care se simte foarte legată.
A plecat întâi tatăl ei, apoi mama. Patru ani copiii au rămas fără părinţi, până ce aceştia au putut să îi ia cu ei la Roma. O întreb cum a fost fără părinţi şi îmi spune că era prea mică să realizeze, dar îşi aduce aminte cum întreba unde era tăticul ei şi i se răspundea că e plecat în străinătate: "Tin minte că ne uitam mereu pe geamul din bucătărie, şi căutam cu privirea microbuzul cu care plecase tata, şi cum vedeam o maşină albastră, spuneam: Uite, cu maşina aia a plecat tata. Dar nu ştiam unde s-a dus şi pentru ce."
Când au venit părinţii şi i-au luat aici, Italia nu i s-a părut aşa de frumoasă, căci au văzut întâi un sătuc. Asta până când au ajuns la Roma, de a cărei frumuseţe nu se mai satură nici acum, când trăieşte aici de nouă ani. Vorbeşte perfect româneşte, fără accent moldovenesc sau italian, fără a amesteca cuvintele. Are o pronunţie perfectă şi deduc că este meritul părinţilor, care au vorbit româna în casă. Îmi spuneă: "Tata este pretenţios, apoi am prieteni români, biserica, mai citesc şi cărţi în română."
Şcoala şi munca
Adelina este o fată frumoasă, foarte frumoasă. În paralel cu şcoala, Adelina munceşte într-un magazin de v
estimentaţie americană, ca manechină-vânzătoare.
În ce priveşte şcoala, o întreb cum s-a acomodat: "Chiar dacă cineva îmi zicea ceva despre străini, nu luam în considerare, pentru că ştiam că nu era bazat pe un fapt real, era neadevărat ce zicea şi nu ma jignea prea mult".
La şcoală a avut profesori şi colegi de treabă, iar ea a învăţat bine şi a stat în banca ei; uneori acuzaţiile la adresa românilor o dureau, alteori considera că nu avea rost să pună la inimă. Am întrebat-o dacă nu ar fi vrut să se nască italiancă, dacă ar fi vrut să aibă şi ea condiţiile colegilor săi italieni. Răspunsul Adelinei, atât de înţelept, mi-a dat o lecţie. Mi-a răspuns într-o secundă: "Niciodată, absolut niciodată. Mai ales când mă gândesc la ce copilărie am avut, cu porci şi cu cai la bunica, n-aş schimba-o pentru nimic în viaţă. Chiar sunt foarte legată de ţara mea. De mică am fost astfel educată, am fost învăţată aspectele pozitive. România este foarte frumoasă, pentru cine ştie să o aprecieze."
Îşi doreşte să se înscrie la facultate şi să o termine, dar viitorul i se pare incert. Consideră că ar putea să găsească de muncă în Italia, deocamdată, că ar avea mai multe posibilităţi aici, deşi criza o sperie. Ar vrea să mai stea aici alţi zece ani şi într-un viitor îndepărtat doreşte să se întoarcă în ţară.
Ruxandra Drăgoescu
