in

Adoptată de italieni, și-a regăsit mama într-o comunitate de romi căldărari din Hârlău. „Credeam că nu mai este în viață”

O tânără de 19 de ani de origine română, adoptată de la trei ani de o familie de italieni, şi-a găsit părinţii cu ajutorul reţelelor sociale, tocmai la Hârlău, în mai puţin de 24 de ore, scrie Ziarul de Iași.

Maria Ştefan a apelat la un grup specializat de pe facebook, „The never forgotten children of Romania – Copiii niciodată uitaţi ai României“. Mediatorul sanitar care se ocupă de comunitatea de romi a văzut postarea şi i-a recunoscut mama: o femeie dintr-o familie de căldărari.

„La vârsta de trei ani am fost adoptată din România. Doresc foarte mult să-mi găsesc mama şi toate rudele apropiate. Numele meu a fost Ştefan Maria, născută la data de 8 februarie 2001 în municipiul Iaşi. Am locuit la orfelinatul din Hârlău (n.r. – se pare că tânăra e în eroare, ea s-a născut la Hârlău) până când am fost adoptată de minunata mea familie din Italia.

Nu cunosc numele mamei mele, dar sper din tot sufletul ca anunţul meu să ajungă cumva la familia mea biologică. Poate şi mama mă caută, poate a încercat de multe ori, dar în zadar. Sunt sigură că cineva mă va recunoaşte şi va răspunde chemării mele. Aştept cu mare nerăbdare să-mi cunosc mama!!!“, e mesajul transmis de Maria Ştefan.

Mesajul a fost citit de Ana Năstasă, mediator sanitar în cadrul Primăriei Hârlău. Femeia are printre atribuţiile de serviciu şi dialogul cu comunitatea de romi din Hârlău. Ştia de mai multă vreme că una dintre femeile din grupul căldărarilor are un copil ce a fost adoptat la trei ani. În plus, Năstasă spune că a observat că tânăra din Italia seamănă cu mama, dar mai ales cu o soră mai mică.

„Am văzut poza fetei de când avea trei ani, şi pe cea actuală. În cea actuala seamănă foarte bine cu mama şi cu una dintre surori. Oraşul e unul foarte mic şi ne cunoaştem fiecare cu fiecare. De asemenea, prin natura serviciului cunoaştem comunitatea de romi. Ştiam că mama a dat copilulul şi, din aproape în aproape, mi s-a confirmat acest lucru. Am sunat-o şi i-am arătat fotografiile. Ea a zis că este fata pe care a dat-o şi că la acel moment a căutat-o un an de zile“, a povestit Năstasă.

Pe mama fetei o cheamă tot Maria Ştefan (46 de ani) şi face parte dintr-o familie pe care funcţionarul public a catalogat-o ca fiind „liniştită“. Maria Ştefan şi-a abandonat fetiţa în Spitalul de Copii din Iaşi în 2004, când soţul îi era în închisoare. Copila a fost dusă ulterior într-un centru de plasament din Iaşi, de unde a fost dată spre adopţie unei familii din Italia. Maria Ştefan mai are acasă trei copii minori. Ieri, a mers la Primărie şi a fost filmată când a transmis un mesaj pentru fiica ei, pe care nu a mai văzut-o de la trei ani.

„Eu sunt mama fetei, am recunoscut-o din poze. Vreau să iau legătura cu ea, să vorbesc cu ea. Nu am am vut posibilităţi, că soţul meu a fost închis, mai aveam o fetiţă mai mică decât dânsa, de un an, era şi ea micuţă.

M-am dus la spital la Iaşi şi am lăsat-o acolo, câteva luni, cât am zis că o să scape el de la puşcărie. Când m-am dus la Iaşi mi-a zis că nu mai este la Iaşi, că au dat-o mai departe.

Şi am întrebat unde este fata, unde este Maria, mi-au zis că au dat-o departe. Eu tot am căutat-o şi nu am mai găsit-o. Îmi cer iertare de la fetiţa mea că am lăsat-o şi vreau cu cea mai mare plăcere să o văd. Mai are fraţi şi surori acasă care vor să o vadă.

Eu credeam că nu mai este în viaţă. Asta este, un păcat de al meu, că am lăsat-o, dar Dumnezeu e deasupra, că nu aveam ce să fac. Nu puteam, nu avea cum (n.r. – să o ţin), casa mi-a luat foc. Aveam doi copii mai mititei şi nu aveam ce să fac“, a spus, ieri, Maria Ştefan, mama fetei.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

https://ziarulromanesc.de/eveniment/jurnalist-din-timisoara-amenintat-de-mafia-interlopa-acesta-este-pistolul-cu-care-trebuia-sa-fiu-executat/
Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Papa Francisc a donat cinci ventilatoare pentru bolnavii din Suceava: «Ca o îmbrăţişare din partea Sfântului Părinte»

Italia, vestea cea mai bună: Pentru prima dată, numărul persoanelor vindecate este mai mare decât al celor nou infectate. Crește însă numărul deceselor