Menu
in

Animaliştii din faţa Ambasadei de la Roma îl înjură pe „tiranul Băsescu” / FOTO

Circa 100 de persoane s-au adunat în această după amiază în faţa Ambasadei României de la Roma, pentru a protesta contra legii care permite eutanasierea maidanezilor din România. Protestul s-a transformat într-un atac la adresa preşedintelui României, Traian Băsescu.

Manifestanţii sunt agitaţi, dar nu violenţi, chiar dacă au fost folosite câteva fumigene. Au un megafon la care strigă în general insulte la adresa preşedintelui României.

Un cordon de carabinieri a fost postat în faţa Ambasadei, în timp ce la mică distanţă sunt mai multe maşini de carabinieri cu forţe gata să intervină în caz de nevoie.

„Ruşine România!”, protest faţă de legea eutanasierii maidanezilor, în faţa Consulatului din Milano

Convocarea la protest, publicată pe Facebook de organizatori, Partidul Animalist European, sună astfel:

„Astăzi 3 Octombrie 2013, Roma, Ambasada României, cetăţeni liberi şi democratici protestează contra guvernului tiranului Băsescu, responsabil de măcelul câinilor fără stăpân”.

Convocarea este ilustrată cu o fotografie a lui Băsescu râzând cu gura până la urechi, de pe vremea când era primar la Bucureşti şi avea şi meşă.

Animaliştii ameninţă: „Pe 3 octombrie vom asedia ambasada României de la Roma”

Animaliştii au ce au cu Băsescu, în viziunea lor responsabil de eutanasierea câinilor din România.

Pe pancartele afişate în faţa Ambasadei se poate citi: „The criminal Basescu out of Europe”, „Romania out of Schengen”, „Stop massacre of stray dogs”, pe lângă deja clasica „Vergogna Romania” (Ruşine România), deja afişată în faţa consulatului de la Milano.

Cel mai strigat slogan a fost „vaffanculo Basescu”, o înjurătură vulgară în limba italiană, contra preşedintelui României.

Manifestație în fața consulatului român din Napoli: ”Suntem gata să ocupăm consulatul”

Există între protestatari şi câţiva cetăţeni români.

C.V., S.C.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version