in

Aniversare la Roma: 15 ani de la vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România

În seara zilei de 5 iunie, Ambasada României de pe lângă Sfântul Scaun a aniversat în Bazilica Sfinţilor Bonifaciu şi Alexie din Roma 15 ani de la vizita istorică a Papei Ioan Paul al II-lea în România. La eveniment, pe lângă ambasadorul României la Vatican, Bogdan Tătaru Cazaban, a fost prezent şi cardinalul Angelo Sodano, Decanul Colegiului Cardinalilor, Secretar de Stat emerit, şi Înaltpreasfinţia Sa Iosif, mitropolitul ortodox român pentru Europa Occidentală şi Meridională.

Publicul destul de numeros a urmărit filmul documentar „Ut unum sint„, realizat de TVR, şi concertul Cvartetului ConTempo dedicat Sfântului Ioan Paul al II-lea, canonizat pe 27 aprilie 2014.

În discursul său, cardinalul Angelo Sodano a ţinut să îl felicite pe ambasador pentru că şi-a adus aminte de acest moment important al istoriei României. Totodată cardinalul a amintit şi de cei 1.405 preoţi victime ale comunismului şi de celelalte mii de oameni care au avut de suferit în închisorile vechiului regim.

 

Români la ceremonia de canonizare. “Noi, românii, avem o legătură specială cu Papa Ioan Paul al II-lea.”

La aniversare au mai fost prezenţi ambasadori acreditaţi la Roma, consuli, preoţi români şi italieni, reprezentanţi ai instituţiilor statului italian, precum şi studenţi sau prieteni şi cunoscuţi ai fostului Suveran Pontif.

„Am dorit să oferim acest eveniment ca omagiu Papei Ioan Paul al II-lea, care a fost canonizat la sfârşitul lunii aprilie. El a fost primul papă care a venit în ţara noastră.”, a declarat ambasadorul Bogdan Tătaru Cazaban.

„Apoi, am dorit să adunăm alături de noi mai mulţi prieteni ai României. Este totodată şi un eveniment care celebrează relaţiile speciale dintre România şi Sfântul Scaun şi dintre cele două Biserici.

Sperăm ca el să fie receptat şi în contextul recent al eforturilor care se fac în plan ecumenic şi totodată ca un punct de referinţă al raporturilor noastre bilaterale care a avut roade şi care, sunt convins, va aduce roade şi în continuare, inclusiv pentru comunitatea românească din diaspora” a concluzionat ambasadorul.

Ziua celor patru papi: Ioan al XXIII-lea şi Ioan Paul al II-lea, înscrişi în Catalogul Sfinţilor

Vizita primului Suveran Pontif într-o ţară majoritar ortodoxă a deschis pentru următorii ani, consideră Mitropolitul Iosif, „poarta întâlnirii dintre biserica romano catolică şi alte biserici ortodoxe”.

„Noi suntem prezenţi în Italia de mai bine de 35 de ani prin comunităţile ortodoxe române de la Milano, Torino, Florenţa, apoi Roma, Bari. Însă numărul mare de români ajunge începând cu anii 1998, 1999, 2000 şi prezenţa noastră ca biserică organizată, cu multe parohii organizate, se face simţită.

Bineînţeles că şi contactul nostru cu biserica romano catolică, majoritară în Italia, a fost necesar. Deci automat relaţiiile dintre biserica ortodoxă română şi biserica romano catolică în Italia se înteţesc. Nu numai în Italia se înteţesc.

Se înteţesc relaţiile cu biserica catolică şi din celelalte ţări europene, dar mai ales Italia care a primit numărul cel mai mare de români din toată Europa occidentală asfel că astăzi avem o Episcopie ortodoxă română în Italia, avem peste 200 de comunităţi organizate şi foarte multe localităţi, orase, care primesc comunităţi ortodoxe române care nu sunt încă organizate şi bineînţeles că şi autorităţile locale au o deosebită atenţie asupra acestor comunităţi care au crescut atât de mult în ultimii ani”, a declarat ÎPS Iosif la finalul evenimentului.

C.V.


Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Verona, român de 44 de ani mort la muncă pe şantier, străpuns de o tijă de fier

Reprezentanţii CCIRO Italia au participat la şedinţa solemnă de aniversare a 150 de ani de la constituirea Senatului României