in

Bianca Bejan, Miss Chirurgia Estetica: „Frumuseţea ţine şi de starea de spirit”

Juriul a stabilit că cea mai frumoasă „refăcută” este Bianca Bejan, cu decolteul ei generos creat din bisturiu. În data de 22 august, la Monselice (provincia Padova) a avut loc un concurs mai special, Miss Chirurgia Estetica, organizat la hotelul Blue Dream, în faţa a sute de persoane.

Născută la Huşi în 6 febbraio 1974, Bianca Bejan, stabilită la Milano, a impresionat juriul, format din cinci medici chirurgi. În total au participat 11 concurente. Fiecare concurentă şi-a spus povestea operaţiilor. Bianca nu are decât o singură intervenţie estetică, la nivelul sânilor. Dar una dintre concurente, Eva Carieri, câştigătoarea titlului de Miss MiSonoRifattaTutta, a povestit că a efectuat 22 de intervenţii, schimbându-şi şi sexul!

Cotidianul Vremea Nouă din judeţul de origine al câştigătoarei, Vaslui, i-a luat acesteia un interviu. “Ca să învingi timpul şi să fii frumoasă mereu trebuie ca în viaţă să faci sport, să râzi din toată inima şi să munceşti într-un domeniu care îţi place cu adevărat”, a spus Bianca Bejan. Ea lucrează în domeniul publicităţii, este producător video, dar intenţionează să devină şi designer vestimentar, în viitorul apropiat.

“A fost o joacă, n-am participat pentru a câştiga, e primul concurs la care particip şi n-am bănuit că mă face câştigătoare”, a spus huşeanca. Bianca Bejan afirmă că face multă mişcare: “Mişcarea, sportul, yoga – aceasta este soluţia unui trup sănătos şi frumos. Şi încă ceva: munca multă! E de preferat să ai un domeniu de activitate pe care să îl urmezi cu plăcere, să munceşti cu drag, cu spor, cu satisfacţie. Dacă munceşti fără bucurie, atunci apar ridurile”, spune Bianca.

Ea mai spune că râsul, mult şi sănătos, este, de asemenea, unul dintre cei mai buni aliaţi ai frumuseţii pielii. “Frumuseţea ţine şi de starea de spirit. Fetele să râdă din toată inima, cât mai mult, să fie optimiste, să facă glume, să vadă lucrurile într-o lumină pozitivă. Aşa vor fi frumoase şi plăcute. Tristeţea umbreşte şi îmbătrâneşte pielea”, spune Bianca.

Când vine vorba despre Huşi, Bianca Bejan devine sentimentală. A plecat din oraşul natal imediat după liceu, la 19 ani. “Am fugit din România la 19 ani pentru că nu aveam niciun fel de viitor. A fost un voiaj foarte aventuros, pentru că nu aveam viză. În Italia am fost primită foarte bine aici, am avut norocul să cunosc lume sensibilă. Niciodată nu m-am simtit o străină în Italia. Acasă am părintii care trăiesc încă acolo, la fel si sora mea, cu familia şi frumoşii mei nepoţi. Prieteni nu mai am pe acolo, numai foşti colegi de şcoală, regăsiţi pe facebook. Ceea ce îmi aminteşte de Huşul meu natal sunt dealurile pe unde am copilărit, pădurea frumoasă pe unde ne jucam şi copacii aceea fabuloşi, verzi şi bătrâni, prin care ne căţăram în fiecare zi”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

S-a întâmplat la Padova: patru agenţi pe un cerşetor român invalid

William Brînză despre Congres: ”Aceste congrese, simpozioane nu au folosit la nimic. S-au sifonat nişte bani şi cam atât”