Menu
in

Băsescu a obţinut cel mai bun scor la Catania, iar cel mai prost la Bergamo

Pe toată Italia, pentru demiterea preşedintelui s-au pronunţat peste 80% din alegători. La Bergamo, procentul a ajuns la 90%. Au fost şi secţii de vot unde s-au prezentat mai mulţi fani de-ai lui Băsescu: la Catania şi Caltanisetta.

Foto: Cristi Nahoi şi Iulian Manta, membri în comisia de votare de la Accademia di Romania

Biroul Electoral Central a publicat rezultatele votului din străinătate la Referendumul din 29 iulie, pe fiecare secţie. În total în străinătate au votat 73.016 persoane. Dintre acestea, 57.297 au votat în favoarea demiterii preşedintelui, adică un procent de 78,47%. Cei care au votat "NU" au fost în număr de 15.066, adică un procent de 20,63%. Comparativ cu rezultatul la nivelul tuturor participanţilor la vot, din România şi din străinătate, de 87,52% "DA" (7.403.836 voturi) şi 11,15% "NU" (943.375 voturi), Băsescu a obţinut din nou un scor mai bun în diaspora.

Cei mai mulţi votanţi, la Torino

În Italia, la cele 55 de secţii, au votat în total 17.713 alegători. Dintre aceştia, 14.318, adică 80.83%, au votat "DA", iar 3.287, adică 18.55%, au votat "NU". 108 voturi au fost anulate. Secţiile unde s-au prezentat cei mai mulţi alegători sunt Torino, cu 1150 votanţi, Roma 2 (consulatul României), cu 1129 votanţi şi Milano 2 (una din cele două secţii de la consulat), cu 906 participanţi la vot.

Cei mai puţini oameni s-au prezentat la vot la Cosenza (33 de persoane). Sub 100 de participanţi la vot au mai fost la Cagliari (84), Bari (83), Napoli (80) şi Caltanissetta (70). Legat de felul cum s-a votat, procentul cel mai mare în favoarea demiterii preşedintelui s-a înregistrat la Bergamo, unde peste 90% dintre opţiuni (90,72%) din cele 291 de voturi au fost pentru demitere.

Cel mai bun scor obţinut de Băsescu s-a înregistrat la Catania, unde doar 57,89% dintre votanţi au fost de acord cu demiterea preşedintelui. Scor similar şi la Caltanissetta, doar 60% a votat pentru demitere, şi Lecco (60,78% DA).

Ouă Kinder la Catania

În legătură cu votul de la Catania, voci din PSD Italia deja au avansat ideea că acolo s-a făcut o "probă" pentru alegerile din toamnă. Prima neregulă au putut-o vedea toţi alegătorii: buletinul de vot pus de model pe uşă era deja ştampilat pe opţiunea "DA". Cum sugerarea sau influenţarea în orice mod a alegătorului, atât în secţia de votare cât şi jurul acesteia, este considerată infracţiune, respectivul buletin a creat stupoare.

Canicattì- Preot alungat din secţia de votare: "Ieşi afară, popo!"

Una dintre sursele noastre prezente la vot în jurul prânzului, a cerut explicaţii comisiei şi a primit un răspuns la fel de halucinant ca "specimenul" afişat: "Trebuia să arătăm cum se votează şi am decis în comisie că e mai bine să punem ştampila pe DA". Iniţiativa are însă caracter penal şi "Gazeta Românească" efectuează toate demersurile necesare pentru a avea un punct de vedere oficial de la Ministerul Afacerilor Externe şi de la Biroul Electoral Central.

Lavinia Năstase: „Nereguli la vot în Sicilia”

Tot la Catania, preşedintele unei cunoscute asociaţii româno-italiene, a făcut la intrarea în consulat lobby pentru "NU". Conform surselor noastre, după ce le spunea cum să voteze, preşedintele asociaţiei le dădea votanţilor câte un ou Kinder. Şi asta pe străduţa pe care se intră practic în consulat, lungă circa 150 de metri.

Perugia, transport gratuit la vot

Ciprian Manoliu (preşedinte PSD Milano şi supervizor pentru procesul electoral la referendum) ne-a informat că a luat atitudine faţă de episoadele sus-menţionate, dar şi faţă de altele "legate de indicaţii primite de electori imediat după preluarea buletinului de vot şi a ştampilei, în aceeaşi secţie de votare."

Sorin Cehan, Cornel Toma


 

LOCALITATE

Total alegători

prezenţi la urne

Voturi valabil

exprimate DA

% DA

Voturi valabil

exprimate NU

% NU

Total

voturi

nule

Total Italia

17713

14318

80.83%

3287

18.55%

108

 

 

 

 

 

 

 

BOLOGNA

867

707

81.54%

156

17.99%

4

CATANIA

437

253

57.89%

181

41.41%

3

MILANO

407

343

84.27%

63

15.47%

1

ROMA-1

160

143

89.37%

15

9.37%

2

ROMA-2

1129

959

84.94%

167

14.79%

3

TORINO

1150

986

85.73%

159

13.82%

5

TRIESTE

299

237

79.26%

58

19.39%

4

FIRENZE

577

482

83.53%

91

15.77%

4

ANCONA

258

214

82.94%

44

17.05%

0

AREZZO

275

229

83.27%

46

16.72%

0

GROSETTO

168

129

76.78%

39

23.21%

0

CANICATTI

207

163

78.74%

42

20.28%

2

CALTANISSETTA

70

42

60.00%

27

38.57%

1

PALERMO

125

98

78.40%

25

20.00%

2

BARI

83

69

83.13%

14

16.86%

0

REGGIO CALABRIA

126

92

73.01%

33

26.19%

1

MILANO 2

906

753

83.11%

152

16.77%

1

BERGAMO

291

264

90.72%

24

8.24%

3

ALBANO

181

158

87.29%

23

12.70%

0

LODI

345

272

78.84%

70

20.28%

3

BRESCIA

438

363

82.87%

70

15.98%

5

COMO

146

110

75.34%

34

23.28%

2

LECCO

102

62

60.78%

38

37.25%

2

VARESE

243

182

74.89%

61

25.10%

0

MONZA

215

184

85.58%

31

14.41%

0

TRENTO

262

205

78.24%

51

19.46%

6

ROMA-3

244

180

73.77%

57

23.36%

7

ROMA-4

155

116

74.83%

35

22.58%

4

ROMA-5

892

718

80.49%

167

18.72%

7

MONTEROTONDO

127

98

77.16%

26

20.47%

3

VITERBO

210

145

69.04%

64

30.47%

1

MARCELLINA

142

88

61.97%

52

36.61%

2

LADISPOLI

417

334

80.09%

81

19.42%

2

ACILIA

209

158

75.59%

51

24.40%

0

TIVOLI

201

164

81.59%

36

17.91%

1

GUIDONIA

252

209

82.93%

43

17.06%

0

OSTIA

152

133

87.50%

18

11.84%

1

PESCARA

220

188

85.45%

31

14.09%

1

NAPOLI

80

60

75.00%

19

23.75%

1

TERNI

166

128

77.10%

38

22.89%

0

PERUGIA

179

144

80.44%

35

19.55%

0

OLBIA

208

156

75.00%

50

24.03%

2

TORINO 2

611

510

83.46%

99

16.20%

2

CUNEO

229

182

79.47%

47

20.52%

0

ALESSANDRIA

232

198

85.34%

34

14.65%

0

IVREA

146

106

72.60%

39

26.71%

1

GENOVA

253

215

84.98%

37

14.62%

1

UDINE

220

169

76.81%

47

21.36%

4

PORDENONE

425

370

87.05%

53

12.47%

2

PADOVA

771

645

83.65%

120

15.56%

6

VERONA

712

595

83.56%

114

16.01%

3

VENEZIA

270

185

68.51%

84

31.11%

1

TREVISO

406

323

79.55%

82

20.19%

1

CAGLIARI

84

73

86.90%

11

13.09%

0

COSENZA (CALABRIA)

33

29

87.87%

3

9.09%

1

 

 

 

 

 

 

 

Total Italia

17713

14318

80.83%

3287

18.55%

108

 

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version