Menu
in

Candidatele la Miss România în Italia: Aura Ciangau

Continuăm seria articolelor dedicate concurentelor care s-au înscris la concursul “Miss România în Italia”. Azi v-o prezentăm pe Aura Georgiana Ciangău.

Tânăra, care în prezent locuieşte la Perugia, s-a născut la Braşov, în decembrie 1993. Se descrie în câteva cuvinte: “am un caracter puternic, optimist si ambitios”. Aura a ajuns în Italia lăsând în ţară amintiri mai puţin frumoase: “Acum şapte ani, tata a fugit de acasă, iar mama, fiind deja în Italia, ne-a luat, pe mine şi pe sora mea, aici, în Italia. Aveam aproape 12 ani”.

Votează candidata ta preferată AICI

Adaptarea la modul de viaţă din Peninsulă şi la sistemul şcolar nu a fost dificilă: “Nu mi-a fost aşa greu odată aici, dimpotrivă. Îmi plăcea foarte mult, deoarece eu sunt o persoană căreia îi plac noutăţile. Limba am învăţat-o repede. La şcoală, am fost ajutată de colegi, profesori şi, sincer, ţin să le multumesc de fiecare dată când am ocazia”.

După ce a făcut primele clase în ţară, Aura a continuat studiile în Italia, unde a terminat un liceu cu profil turistic (Istituto Professionale Alberghiero).

În prezent, lucrează ca bartender într-un local. Visează însă să ajungă o protagonistă a podiumului şi în lumea modei: “E o lume pe care o ador, cea a modei. Şansa de a participa la concursuri de frumuseţe, ocazia de a ajunge sus-sus, acolo unde doresc să ajung, mă face foarte fericita”.

Recunoaşte că, dacă ar schimba ceva din fizicul ei, şi-ar adăuga câţiva centimetri în plus la înălţime. “Nu prea sunt mândra de înălţimea mea, pentru ce vreau să fac eu în viaţă, dar asta este! Îi mulţumesc Domnului şi pentru atât. În schimb, frumuşică sunt, hotărâtă sunt şi sper din tot sufletul să reuşesc”.

Aura este sigură că va avea emoţii când se va prezenta în faţa juriului de la “Miss România în Italia”, de aceea va încerca să fie cât mai “originală”: “Îmi place să cânt, să dansez, iar dacă mă pregătesc, aş putea să şi recit”.

“Moda este planul meu de viitor, dar încă sunt cu picioarele pe pământ, ştiu că e greu de realizat ceea ce-mi doresc. Pot spune doar că am speranţe mari!”

Deşi iubeşte Italia, românca admite că România i se pare “şi mai frumoasă” şi este destinaţia preferată pentru vacanţele ei.

M.C.

Candidatele la Miss România în Italia: Cătălina Stoeneşteanu

Candidatele la “Miss România în Italia”: Roxana Filip

Candidatele la Miss România în Italia: Ionela Andrei

Candidatele la Miss România în Italia: Georgiana Arsene

Miss România în Italia: Cine este Andreea Cernat?

“Miss România în Italia”: Cine este Andreea Apetroaie

Miss România în Italia: Cine este Adelina Andronic?

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version