in

Centru estiv pentru copiii români la Terni

Cu cine lăsăm copiii în perioada vacanţei, atunci când suntem la serviciu şi nu ne putem permite o baby sitter? O întrebare pe care şi-o pun mulţi părinţi îngrijoraţi de faptul că trebuie să plătească sume foarte mari pentru a acoperi perioada când copiii, aflaţi în vacanţă, trebuie supravegheaţi, iar orarul de muncă nu le permite. La Terni s-a reuşit înfiinţarea unui centru estiv, care se adresează în special părinţilor români, dar nu numai, care se găsesc într-o asemenea situaţie.

În Italia, a angaja o persoană care să supravegheze copiii, minim 6 ore pe zi, pentru a acoperi perioada de timp în care ne aflăm la serviciu, trebuie să scoţi din buzunar minim 700 de euro. Dacă totul este făcut legal, se mai adaugă şi taxele către stat, asigurări pentru cine ţine neapărat şi astfel cheltuielile ajung să depăşească o mie de euro.

Nu eşti sigur nici dacă persoana pe care o angajezi are posibilitatea sau capacitatea de a se ocupa de copii şi la nivel şcolar, prin pregătirea temelor de vacanţă sau pentru activităţi cum ar fi pictura, sculptura, muzica, etc. O soluţie perfectă este centrul şcolar estiv, dacă eşti norocos ca în localitatea unde trăieşti să existe aşa ceva. Dar şi în acest caz, tot trebuie să plăteşti 300-400 de euro.

La Terni s-a înfiinţat un centru estiv pentru copiii români, la iniţiativa Ginei Dumitriu, preşedinta asociaţiei „Floare Albastră”, şi profesoară cu multă experienţă. Românca a participat la programul de cursuri de limbă, cultură şi civilizaţie românească organizată de ministerele invăţământului din România şi Italia, care s-a adresat comunităţii româneşti din Italia. Gina Dumitriu organizează de mai bine de patru ani, în cadrul asociaţiei a cărei preşedintă este, cursuri de pictură, sculptură şi muzică.

Pentru programul de anul acesta, intitulat „Vacanze felici” (Vacanţe fericite, n.r.) aflăm de pe blogul asociaţiei că „în fiecare zi, de la 8,30 la 13,30 vor fi organizate activităţi recreative de muzică, dans, ceramică, pictură, jocuri şi sport pentru a petrece împreună o vacanţă dinamică şi distractivă. Majoritatea activităţilor se vor desfăşura în aer liber.”

Vacanţe fericite

Gina Dumitriu ne-a descris amănunţit aspecte legate de înfiinţarea, desfăşurarea, programul şi costurile proiectului „Vacanze felici”.

„Proiectul face parte din programul asociaţiei culturale „Floare albastră”, dedicat activităţilor educative şi a serviciilor puse la dispoziţie membrilor asociaţi. Începe pe 4 iulie 2011 şi se termină pe 29 iulie 2011. Se adresează copiilor de la 6 ani (5 ani împliniţi) până la 12 ani. Ideea de a organiza activităţi estive pentru copii a pornit în urmă cu un an, când oficiul şcolar al Primăriei din Terni ne-a propus să participăm la concursul de proiecte co-finanţate, pentru sprijinirea unor categorii defavorizate social.

Din motive organizatorice, anul trecut centrul nu a mai fost organizat. Am revenit anul acesta, cu un proiect puţin diferit, privit ca un răspuns la mai multe probleme: necesitatea de a oferi şi copiilor dezavantajaţi social activităţi estive de recreere şi divertisment; necesitatea de a oferi femeilor care lucrează temporar (la ore sau anumite zile pe săptămână) un spaţiu unde să-şi poată lăsa copiii în siguranţă şi unde să-si petreacă timpul în mod plăcut şi mai ales să facă mişcare în aer liber, să socializeze etc. Toate acestea la un preţ accesibil, să oferim continuitate şi atractivitate centrului cultural-educativ „Floare albastră”, să „premiem” copiii care au participat la activităţile noastre.

Ideea, proiectarea şi organizarea activităţilor îmi aparţin. Proiectul are patronajul Circumscripţiei Terni Sud, unde se află sediul asociaţiei şi este singurul centru estiv din cartierul Italia. Proiectul a participat la concursul de finanţare a cazurilor sociale, organizat de primărie, înscriindu-se în lista subiecţilor autorizaţi pentru organizarea acestora dar n-au fost făcute încă rezultatele, noi însă am acceptat 3 cazuri sociale. Dacă nu vom primi decontarea de la primărie, vom lucra gratuit.

Preţurile sunt sociale, am redus oferta iniţială, văzând situaţia economică precară a multor familii, ajungând la 5 euro pe zi, 25 euro pe săptămână sau 100 euro pe lună. Pentru cei care se vor înscrie cel puţin o săptămână, se va plăti asigurare.

Locul unde se va desfăşura centrul estiv îndeplineşte toate condiţiile necesare pentru a petrece 5 ore în siguranţă, ambient placut şi libertate de mişcare: clădirea, şcoala de muzică, dispune de curte şi o mică grădină, protejate de soarele puternic. Aici se vor desfăşura majoritatea activităţilor, în afara celor descrise, dând ajutor şi în realizarea temelor de vacanţă, la cerere. Permanent copiii vor fi supravegheaţi şi grupaţi după vârstă, activităţi, de un profesor şi un animator. În funcţie de numărul copiilor înscrişi, se vor organiza activităţi de canto şi ceramică, cu doi profesori de specialitate. Asociaţia oferă din fonduri proprii apă minerală, sucuri şi fructe în pauza de masă.”

Programul este flexibil: 8,30/9,00 primirea copiilor; 9,00-10,30 atelier/activităţi sportive; 10,30/11,00-pauză şi gustare, pe cont propriu; 11,00-12,00 activităţi artistice; 12,00-13,30 jocuri de socializare.

A.R.

„Mi-ar fi plăcut ca toţi copiii înscrişi să fie români pentru a putea vorbi româneşte, dar nu a fost aşa. Primii înscrişi au fost copii italieni, care au participat la cursul de pictură organizat de asociaţia noastră în perioada martie -iunie 2011.”

Informaţii suplimentare, la sediul asociaţiei, via Fratelli Cervi, 33, Terni sau la tel. 340.485.2907

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ultimă oră/ Accident rutier ȋn Sardinia, trei turişti români şi-au pierdut viaţa

PSD a deschis filiale la Torino şi Florenţa