Concediul se apropie de sfârșit și cu mic, cu mare, destinația favorită a românilor din Italia a fost România. Copiii născuți în Italia pot descoperi cum trăiau părinții lor înainte de a deveni emigranți. Viața la țară, în casa bunicilor, este o continuă descoperire pentru copilul venit din Italia care rar s-a putut apropia de animalele domestice.
Puii de găină, rațele, gâscanii, vaca, oile, caprele și caii pot fi studiați de aproape, pot fi hrăniți, mângâiați, deși câinii și pisicile rămân preferatele copiilor. Scăldatul în râu va fi o mare aventură, la fel și excursia pe dealuri sau la munte, unde se vor descoperi fragii și murele. România părinților se redescoperă printr-o generație nouă, educată occidental. Iată cum se vede țara noastră prin ochii copiilor români născuți în Italia.
Asemănări și deosebiri
„În România pot să mă joc aproape oriunde, sunt multe parcuri, multe locuri de joacă bine întreținute. Părinții sunt mai înțelegători și te lasă să experimentezi… poate fiindcă sunt și ei mai relaxați; prieteni ne-am făcut oriunde, ne place să mergem la mare sau la munte; am întânit deseori alți copii sau adolescenți care locuiesc în Spania, în Anglia sau în Germania”, ne spune Alex Coman, de 13 ani.
„Lipsa mamei, plecată la muncă în Italia, mi-a marcat toată copilăria”
L-am întrebat pe Alex cum i se pare România: «Frumoasă și bogată, așa v-ar răspunde părinții mei stabiliți în Italia înainte de nașterea mea. Frumoasă și bogată în resurse am descoperit-o în fiecare vacanță, am fost în Transilvania, Moldova și la Marea Neagră. Prietenii mei din România știu mai bine decât mine engleza și toți se descurcă de minune cu calculatoarele. Eu am tabletă, dar nu prea știu exact să „lucrez” pe ea. Am role de mult, dar nu am aceeași condiție fizică asemenea celor de vârsta mea de aici. Chiar dacă nu prea sunt piste de biciclete, în parcuri te poți plimba liniștit.
La televizor mă uit la filme, dar e greu să citesc subtitlurile așa de repede. Noroc că se mai dau și filme italiene. La cumpărături mi se pare mai scump ca în Italia și mai de proastă calitate. Nu prea am reușit să înțeleg de ce, nici de ce bunicii mei au pensie mică, de ce la spital se duc cu mulți bani… De câte ori întreb, mi se răspunde: asta este!
Bunicii mei sunt bucuroși când vin în Italia, dar după trei săptămâni se reîntorc fericiți acasă, nimic și nimeni nu-i poate reține. Ei spun că acolo e locul lor, casa lor și nu deranjează pe nimeni. În Italia n-au prieteni, limba nu o vorbesc și se simt puțin inutili.»
Iubesc Veneția, dar…
Adela Popescu are 16 ani și vine de la Veneția, unde locuiește cu părinții de șase ani. «Am plecat de la Piatra-Neamț când eram în clasa a treia și am suferit că nu aveam cu cine să mă joc. Iubesc Veneția, dar după ce stau o lună la Piatra, plec plângând. M-am plimbat cu ai mei an de an prin Europa, tata este informatician, dar ca la noi nu am găsit.
Uniunea Europeană: proiect de apărare a drepturilor copiilor din familiile de emigranti (VIDEO)
Aici am copilărit, am cules flori de pe dealuri, am fost cu bunicii la lemne la pădure, la adunat fânul, îi ajutam după puterile mele la munca din grădina de zarzavat sau la număratul ouălelor din cuibare. Bunica mea când a venit la Veneția se oprea în fața fiecărei biserici și își făcea cruci până la pământ. N-a fost chip să-și dea baticul jos în viața ei. După ce i-am arătat Biserica grecească se ducea în fiecare duminică. Noi o însoțeam și o întrebam ce-a înțeles din slujbă. „Atâta de frumos s-a cântat, dar nu-i ca la Sihăstrie!”, a spus bunica.
Apoi era mirată că multă lume lucrează duminica. Când am auzit-o povestind unei vecine că „la Veneția nu-s taxiuri, ci te duce cu barca înzorzonată… fiindcă pluta e prea largă… alea de pe Bistrița nu încap…” Mi-am dat seama că interpretarea ei este minunată!» Am întrebat-o pe Adela ce îi place în România: «Timpul trece altfel aici. Ai timp de citit, de plimbat, lumea este calmă și politicoasă, deși oamenii au mai multe greutăți ca în Italia.
Colegii mei de școala primară vor să știe cum trăiesc eu la Veneția și când le spun ce program am, se minunează. Colegii mei italieni mă întreabă mereu, după ce pun poze pe FB, dacă iar sunt în vacanță în Elveția. Mi-ar plăcea să ne reîntoarcem în România definitiv, dar ai mei spun că încă nu este momentul. E adevărat că este mai greu, că multe ulițe din satul bunici nu sunt asfaltate, că nu au apă curentă, canalizare sau gaz metan, dar toate acestea se vor face o dată…
Doar vara ne întâlnim cu alte familii plecate la muncă în străinătate și ne simțim acasă.»
Roma / Dezbatere despre „orfanii imigraţiei”, organizată de ARI şi Salvamamme de 1 Iunie
„Italianca”
Andreea Ardeleanu are 17 ani și vine o dată pe an la Sfântu Gheorghe din Pesaro. «Îmi place aici, mă simt întradevăr acasă deși prietenii mă strigă „italianca”, ei spun că pronunț cântat cuvintele. Merg cu ai mei la Praid, la Sovata, la Borsec și deși nu sunt serviciile din Italia, îmi place. Apa minerala de la Borsec este foarte bună, dar stațiunea este goală, abandonată. La Sovata este mai bine și serviciile s-au îmbunătățit. Mâncarea în zona aceasta este minunată. Îmi aduc aminte că bunica mea a văzut porumbul înalt și verde în luna august în Italia și-mi spunea că nu e bun, hotărât lucru nu e bun!
„Păi cucuruzul trebuia să fie deja copt, nu înalt cât copacul că doar nu trebuie să țină umbră!” S-a minunat ea că nimeni nu ținea o găină, o curcă, un porc prin ogradă! Or fi ei boieri, dar să n-ai tu în bătătură nici un animal…»
Între Napoli și Mamaia
Răzvan Dumitru are 11 ani și vine la bunici lângă Constanța. Și-a întrebat bunica de ce are doar pruni, meri și piersici în livadă, fiindcă la Napoli e plin de portocali, mandarini și lămâi. Răzvan stă două luni la sat, în țară, fiindcă părinții lucrează în turism și locuiesc în perioada sezonului estival acolo unde muncesc. Răzvan vrea să lucreze la Capri mecanic auto.
Orfanii transparenţi
Vorbește românește rar, așa că exclamațiile sunt curat napoletane. De trei ani locuiește la Napoli și spune că e cel mai tare oraș din Italia, mai tare ca Mamaia. Răzvan mănâncă porumb fiert cu plăcere și colivă când are ocazia. La prânz obligatoriu paste și din când în când pește. Îi place fotbalul și urmărește transferurile din România.
Când îl întreabă prietenii de joacă despre orașul italian, el răspunde: «E acolo vulcanul Vezuviu adormit… e distracție maximă vara și plin de turiști, de concerte. îmi place muzica napoletană, e mai tare ca manelele!» Spune că a văzut cu ochii lui mafioți când i-au arestat în cartierul lui și polițiștii au păr lung și cercei. Bunica lui are două amintiri legate de Napoli: lângă oraș a văzut o fermă de bivolițe și nu văzuse niciodată.
A doua amintire este că a făcut cumpărături la un mare magazin și cu 100 de euro a umplut un coș mare! Incredibil! Cu 100 de euro în România poate umple o sacoșă! Despre Napoli spune că este un oraș cu oameni populari de pe toată fața pământului și că dacă la Constanța ar ajunge așa vapoare, ar avea de muncă toată Dobrogea.
Crina Suceveanu
