Menu
in

Cristi Bucur, Canada: «Alegerile pentru Congres ar fi o ocazie de a experimenta votul electronic»

Legea care menţionează organizarea Congresului datează din 2007, însă nu s-a făcut nimic până acum. Mai bine mai târziu decât niciodată, mai ales că data stabilită ar fi una de după alegeri, ceea ce schimbă un pic registrul întâlnirilor cu românii din Diaspora.

EXCLUSIV: Ministerul de Externe anunţă ALEGERI ÎN DIASPORA pentru Congresul Românilor de Pretutindeni

Se vorbeşte din ce în ce mai mult despre Congres şi participare, dar nu se menţionează rolul acestor reprezentanţi şi nici responsabilităţile lor. De altfel, presa nu dă detalii nici despre importanţa Congresului şi nici despre utilitatea lui.

Cred că într-o primă fază ar trebui să se clarifice obiectivele acestei structuri, bazate pe nevoile reale ale românilor din Diaspora, dar şi pe realităţile din ţară, aici mă refer mai ales la faptul că în continuare se pleacă din România.

Lucian Glass, preşedinte LARG – Germania: «Eu sunt contra personajelor naţionaliste care se bat cu pumnul în piept»

Poate că rolul Congresului ar putea fi şi unul de a oferi informaţii din diversele ţări de destinaţie. De curând, o organizaţie din Italia afirma că doreşte să-i convingă pe români să se întoarcă în ţară, cred că această abordare nu este potrivită, românii se vor întoarce atunci când vor considera că beneficiază de oportunităţi şi respect în ţara de origine, indiferent de îndemnurile diverselor organizaţii.

Ştim cu toţii că este extrem de greu să se stabilească un grup reprezentativ în fiecare ţară în care activează mai mult de o asociaţie românească. Cred că pentru a mări şansele participării la o eventuală votare, ar trebui experimentat votul electronic. Ar trebui, de asemenea, stabilită şi o perioadă de campanie şi mai ales, evitarea implicării partidelor politice în acest proces.

Toate acestea necesită însă finanţare, dar mai ales multă disponibilitate din partea părţilor implicate.

Cristi Bucur, jurnalist, Canada

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version