Menu
in

Cursul de română de la Universitatea din Udine, în pericol. „Un patrimoniu care merită apărat”

Predarea limbii române la Universitatea din Udine este în pericol. Cotidianul Il Messaggero Veneto trage un semnal de alarmă, explicând că acest curs este un patrimoniu care merită apărat.

La aproape 30 de ani de la înfiinţarea sa, iniţiativa didactică creată de un erudit precum profesorul Alexandru Niculescu, care a adus mereu onoare universităţii friulane, una dintre puţinele care se laudă la nivel internaţional cu un centru pentru studii de română de acest nivel, se stinge încet-încet.

În sălile de la Secţia umanistică, studenţii la Limbi străine şi Mediere culturală încă studiază româna doar pentru că un profesor de Filologie romanică se oferă în mod gratuit să predea literatura şi un profesor cu contract continuă să se împartă între munca în afara universităţii care îi permite să se întreţină şi sălile academice unde, în schimb, predă gramatica limbii române şi câştigă 1000 de euro brut pe semestru.

Pentru a rezolva problema care s-a creat odată cu pensionarea unicei profesoare titulară a catedrei, Celestina Fanella, ar fi de ajuns să se publice un anunţ pentru angajarea unui cercetător pe perioadă determinată.

Condiţionalul este obligatoriu, fiindcă direcţia universităţii analizează situaţia în cadrul unei unei posibile colaborări cu universităţile din Trieste şi Cà Foscari din Venezia.

În esenţă, se au în vedere cursuri interuniversitare şi pe frontul limbilor din estul Europei. În acest context, riscul ca Universitatea din Udine, rămânând fără un cercetător sau un profesor titular de catedră, să piardă istoricul curs de limba română, foarte apreciat încă de pe vremea activării sale (în 1986), este real.

Dacă nu va mai exista acel curs frecventat în medie de circa 30 de studenţi anual, nu va exista nici posibilitatea unor colaborări economice cu estul Europei, vor dispărea relaţiile consolidate cu universităţile din Franţa, roade ale faimei internaţionale a profesorului Niculescu, filolog şi lingvist fost decan de facultate la Universitatea din Bucureşti, ajuns la Udine după ce a obţinut statutul de refugiat politic în Franţa.

La acea vreme Niculescu a găsit sprijin în rectorul de atunci Roberto Gusmani, care a dorit româna alături de alte limbi ale Europei centru-orientale deja predate la universitatea friulană. Niculescu şi-a încheiat activitatea didactică în 2012 şi, în acel an, ştafeta a trecut la profesoara Fanella care anul trecut a ajuns la vârsta pensionării şi a lăsat postul vacant.

Profesoara nu a omis să-i prezinte situaţia rectorului, Alberto Felice De Toni, care, din cauza bugetului redus, a cerut colaborarea gratuită a profesorului de Filologie romană, Sergio Vatteroni, şi a încredinţat prelegerile profesorului cu contract, Alessandro Zuliani, «unul dintre romaniştii tineri – acestea sunt cuvintele lui Vatteroni – cei mai buni de pe piaţă».

Dacă universitatea, în concluzie, nu investeşte pentru a garanta un viitor catedrei, unul dintre principalele centre pentru studierea limbii române riscă să dispară şi să lase un gol imens la Secţia Umanistică de pe via Antonioni unde cursul de licenţă în Limbi străine este unul dintre primele din Italia. Fără a ţine cont că româna este unica limbă fără o licenţă de specialitate.

«Acest curs continuă să rămână în picioare datorită voluntariatului, însă eu nu mai pot continua cu suplinirile», afirmă Vatteroni, amintind că această catedră de română de la Universitatea din Udine «este una dintre cele mai importante din Italia». Aşadar, apelul nu poate să fie altul decât: să ne mobilizăm pentru a apăra şi salva cursul de Limba română!

«Un patrimoniu indiscutabil»

Este de ajuns să consultăm volumele adunate în fondul de carte Carlo Tagliavini sau cele donate de Universitatea din Praga ateneului friulan, datorită interesului profesorului Alexandru Niculescu, pentru a înţelege amploarea centrului internaţional de românistică de la universitatea din Udine. O spun cercetătorii de la Universitatea din Udine. Aici sunt conservate exemplare rare cu care doar noi putem să ne lăudăm.

Un patrimoniu indiscutabil care trebuie tutelat fără dar şi poate. Udine nu poate pierde această bogăţie necesară pentru a întări colaborările internaţionale cu Europa de est. Nu doar din punct de vedere cultural, dar şi economic, pentru că cea mai mare parte a laureaţilor în română azi lucrează în ambasade, sau în firmele care au raporturi comerciale cu România.

Universitatea din Friuli este considerată, la nivel internaţional, una dintre cele mai importante centre de studiu de românistică și în primul rând pentru fonsul de carte care numără mii de volume de limba, literatura și cultura română. Toate acestea riscă să dispară în cazul în care catedra de limba și literatura română nu va avea un viitor.

Centrul Internaţional de cultură română a fost deschis în primăvara anului 2012, în prezența membrilor fondatori provenind de la Universitatile din Padova, Pisa, Bucureşti şi Iaşi. Acum doar trei ani, universitatea a descris această inițiativă ca fiind „o realizare importantă în cadrul studiilor de limbi, literaturi și culturi din Europa de Est.”

Catedra de limba română a fost înființată la Udine în 1986 și primul curs deschis în anul următor de Alexandru Niculescu, acum profesor emerit. Aşa încât profesorul rezident în Franţa, unde a ajuns ca refugiat politic, la Palazzo Antonini (sediul Universităţii – n.r.) are încă un birou cu o plăcuţă cu numele său.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version