in

Cutremur/ Părintele Meseşan: „Autorităţile îi trimit pe români acasă”

Una dintre persoanele implicate in mod direct şi constant in gestionarea situaţiei din urma cutremurului care a avut loc pe  20 mai, anul curent în zona Emilia Romagna este preotul greco catolic, Andrei Vasile Meseşan, paroh în  Ostiglia.  L-am contactat pentru a ne prezenta un prim plan al situaţiei, la o săptămâna după dezastru.

„Până la acest moment nu  cunoaştem, exact, numărul românilor  afectaţi în urma cutremurului, cu toate că am rugat autorităţile să ne transmită datele ; e posibil ca nici ei să nu aibă  un bilanţ final cu persoanele afectate.

Foto: Preotul Andrei Meseşan (al treilea din stânga) alături de William Brînză şi primarul din Ostiglia

Lumea e speriată, tulburată după cele întâmplate. Sunt oameni care au plecat pe la rudenii, prieteni , sunt  aceia care au rămas pe loc, dormind prin maşini şi pe unde au reuşit. Mai sunt cei care au fost nevoiţi să apeleze la ajutorul autorităţilor care au promis să facă tot posibilul pentru ca fiecare persoană să primească un loc de cazare intr-un cort. Cu toate acestea, mai sunt români lipsiţi de siguranţa unui acoperiş”.

Români trimişi acasă de autorităţi

Fiind in mijlocul oamenilor, aţi sesizat vreo diferenţă de tratament din partea autorităţilor, faţă de italieni şi celelalte etnii prezente în zonă sau nu există aşa ceva?

Cunosc personal cazuri în care familii cu copii, atât  români cât şi moldoveni, sau chiar femei însărcinate, n-au  fost trecuţi pe lista prioritară. Unora li s-a spus că sunt comunitari, şi au fost invitaţi în mod constant să se întoarcă în ţara lor!

Din ceea ce cunoaşteţi, autorităţile româneşti, Consulatul din Bologna spre exemplu, a trimis vreun delegat să ia contact cu oamenii să se intereseze de starea lor?

Primii care s-au interesat au fost ziariştii, au sunat să întrebe ce şi cum! Din lumea autorităţilor sau mai bine zis cea politicp, până la ora actuală, singurul a fost deputatul Wiliam Brînză. El m-a contactat şi a venit la faţa locului. A vorbit cu autorităţile italiene, s-a întâlnit cu românii. A făcut o donaţie de 1.000 de euro pentru necesităţile oamenilor.

Domnia sa a  manifestat  un  dezacord total  faţă de atitudinea  Consulatului din Bologna care, până la acea dată, nu trimisese vreun delegat pentru a se interesa de soarta oamenilor. Vineri, 25 mai- după 5 zile de aşteptări- deşi au fost contactaţi imediat după producerea cutremurului, la faţa locului s-a prezentat un reprezentant al Consulatului.

Consulat de la Bologna: Număr de urgenţă 24h/24

Cum trăiesc acum românii afectaţi de cutremur?

Oamenii sunt cuprinşi de frică, mai ales că se mai percep şocuri. Din fericire pentru noi, sunt de mică intensitate. Am reuşit să achiziţionăm nişte corturi, dar şi acestea trebuie să urmeze nişte criterii pentru a putea fi montate. Se cere acces la duş, la toaletă,  nu se pot monta oricum şi oriunde! Se simte lipsa siguranţei, lipsa unui acoperiş deasupra capului, dar sunt şi necesităţi de natură alimentară.

Pare  o situaţie paradoxală, oamenii nu au unde sa-şi plece capul iar autorităţile nu-i lasă să-şi pună cortul pentru că zona nu are acces la o baie?

Din păcate, aşa e, dar nu putem face nimic!

Am înţeles că sunteţi implicaţi in colectarea de alimente, cum procedaţi?

În ce ne priveşte ca şi Biserică Greco Catolică, am discutat deja cu cele doua protopopiate, de Emilia Romagna şi de Veneto, aici preoţii noştri au început colectarea de alimente şi de bani, urmând ca într-un timp cât mai scurt să fie trimise spre zona calamitată!

În cazul în care, oameni cu suflet mare,ar vrea să vă contacteze pentru a da o mână de ajutor, cum o pot face?

Pentru toţi care doresc să cunoască situaţia sau doresc să dea o mâna de ajutor,o pot face, sunându-mă la numărul:  +39 328  403 6001. Numarul de cont pentru sinistrati al ‘‘Centrului Sf. Ioan Gura de Aur‘‘ din Ostiglia este: IT06J0103057760 000010414916 CAUZALE COLECTA SINISTRATI

Părinte,la final, un gând pentru românii afectaţi de pe urma cutremurului!

Să nu dispere, să nu-şi piardă speranţa în bunătatea lui Dumnezeu! Să stea împreună,chiar dacă trec prin neajunsuri să fie solidari în problemele celorlalţi care se găsesc în aceeaşi situaţie şi le garantez că făcând aşa, vom depăşi orice lipsuri, necazuri chiar şi cutremure! Doamne ajută!

Vasile Şimon

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Cutremur de 5.8 grade, şcoli evacuate la Florenţa, Genova, Padova, Bologna

Corpul unui român ucis, găsit lângă aeroportul din Salerno