Menu
in

După 15 ani de muncă în Italia, au deschis o afacere unică la Buzău. ”Fie pâinea cât de rea, tot mai bună-n țara mea!”

La vârsta la care cei mai mulți se gândesc la pensionare, o familie din județul Buzău a decis să o ia de la zero. După aproape cincisprezece ani de muncă în Italia, soții Drăghici din comuna Bălăceanu au pus pe roate o afacere ce se anunță a fi una prosperă, scrie reporterbuzoian.ro

La mijlocul anilor 2000, Romică Drăghici și-a luat familia și a emigrat în Italia, în căutarea unei vieți mai bune. A muncit din greu departe de casă, dar, cu înțelegere și cu răbdare, a reușit să pună deoparte bani albi pentru zile negre. Cum însă nicăieri nu-i ca acasă, familia Drăghici a început să ducă dorul locurilor natale și a luat o decizie grea: aceea de a se întoarce acasă și de a-și investi toate resursele și priceperea în deschiderea unei afaceri mici, dar de viitor.

„Fie pâinea cât de rea, tot mai bună-n țara mea!, spune o vorbă din bătrâni. Așa am gândit și noi, după ani de muncă departe de casă, în care am reușit să strângem niște bănuți pe care să îi investim într-o mică afacere de familie. Am ales sucurile naturale pentru că știm cât sunt de sănătoase și de cerute pe o piață în care aproape toate produsele sunt îmbibate de E-uri. Apoi, să știți că în Buzău chiar nu exista nicio fabrică de sucuri naturale. La câte fructe are județul ăsta, să nu ai o fabrică de procesare ni s-a părut puțin ciudat și am decis să facem noi asta, oricât de riscant ar fi.”, ne-a povestit Romică Drăghici.

Așa se face că, în luna noiembrie, în comuna Bălăceanu s-a deschis prima fabrică de sucuri 100% naturale din Buzău. Zilnic, în moderna făbricuță din gospodăria familiei Drăghici e forfotă mare. Cât e ziua de lungă, aici lucrează soții Drăghici, ajutați de fiul Cristian și de tânăra lui soție, care storc fructe proaspete pentru prepararea sucului „VERO VITA”.

Într-o zi, utilajele moderne ale fabricii pot produce câteva sute de litri de suc natural, numai bun de dat copiilor în locul nesănătoaselor licori care au invadat piața. Extrem de gustos și de popular, sucul poate fi preparat din mere, pere, morcovi, sfeclă roșie și din alte fructe și legume cu proprietăți pentru sănătate.

„Nu e chiar o muncă ușoară, dar să știți că o facem cu plăcere. Alergăm mult după fructe, pentru că le vrem pe cele mai bune și mai sănătoase, dar când vedem rezultatele și părerea clienților, vreau să vă spun că nimic nu mai pare greu”, a completat fiul antreprenorului, Cristian Drăghici.

Primele cutii cu suc natural au ajuns deja la clienții unor pensiuni și magazine, iar feed-back-ul este încurajator. Sucurile sunt foarte gustoase, iar prețurile nu diferă cu mult de cele ale produselor de la raft.

În viitorul apropiat, familia Drăghici va încerca să încheie contracte și cu marii retaileri, pentru a ajunge la cât mai mulți clienți.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version