in

Elena Mirela a trăit la Roma povestea Cenușăresei. «Nu există vis care să nu se poată realiza»

A venit în Italia la 20 de ani, cu zâmbetul pe buze, decisă să își facă un rost. Dar nu îndrăznea să viseze foarte mult. S-a angajat ca barmaniță într-un bar din centrul Romei și tocmai la locul de muncă a fost descoperită de regizorul Jake Scott, fiul celebrului Ridley Scott, care i-a propus rolul de protagonistă în reclama pentru ”Martini”.

Pentru Elena Mirela Ungureanu, 25 de ani, a fost ocazia vieții ei de a-și face cunoscut potențialul și astăzi, la distanță de un an de la acea întâmplare, a intrat în distribuția filmului ”Bite” a regizorului Alberto Sciamma. Elena Mirela a trăit pe viu povestea Cenușăresei!


În vizită în Italia

A venit în Italia în urmă cu cinci ani. «Trebuia să petrec o lună în Italia. Venisem din România la părinții mei, care de 11 ani trăiesc și lucrează aici. Dar imediat ce am sosit, m-am îndrăgostit de această țară minunată. Și am înțeles că nu o voi mai părăsi. Am pus piciorul aici vineri, lunea următoare am avut primul interviu pentru muncă, marți aveam un post: casieră la o spălătorie. La scurt timp m-am înscris la universitate, la Facultatea de Științe Politice și Comunicare Internațională».

Într-un interviu pentru ”GenteVip”, Elena Mirela spune că succesul nu ține neapărat de frumusețe: «Frumusețea, cum bine știm, este un lucru subiectiv și efemer și de cele mai multe ori nu este de ajuns pentru a cuceri. Nu aș ști să vă spun care au fost punctele mele forte, poate spontaneitatea și faptul de a fi pozitivă și zâmbitoare cu toți și cred că, uneori, asta este suficient pentru a impresiona persoanele, adăugând și că am fost foarte norocoasă că am fost persoana potrivită la momentul potrivit».

Spune că visul ei secret a fost acela de a deveni actriță: «Să devin actriță a fost unul dintre lucrurile pe care le-am visat dintotdeauna, dar în totală tăcere, nu am vorbit niciodată despre asta fiindcă mi se părea un obiectiv cu greu materializabil, dacă nu de neatins. Am învățat pe pielea mea că nu există vis care să nu se poată realiza».

Emoții

Românca povestește cum a fost întâlnirea cu Jake Scott: «La distanță de aproape un an continui să mă gândesc la acea zi în care Jake Scott m-a găsit la barul în care lucram și, cuprinsă de fericire, îmi amintesc că m-am emoționat până la lacrimi. Pentru că un lucru atât de frumos nu mi se mai întâmplase înainte, eram protagonista basmului meu».

Într-un alt interviu, acordat la glamour.it, Elena Mirela povestește despre ziua în care, în timp ce lucra ca barmaniță într-un bar din inima Romei, un client o oprește: «Te-ar interesa să devii protagonista unui scurt-metraj?». Clientul nu este nimeni altcineva decât Jake Scott, fiul foarte celebrului Ridely, care umbla pe străzile Capitalei în căutare de locații și apariții pentru noua campanie publicitară la Martini.

Reclama spune povestea unei barmanițe, întocmai, care, ștergând masa, găsește un șervețel cu mesajul ”Begin desire”, adică începe dorința. Dorința o duce în fața unei gări, pe a cărei fațată se află inscripția ”Viitorul ești tu”. În reclamă, fata sare din zbor în trenul dorințelor. În viață, Elena face la fel: acceptă propunerea lui Scott fără ezitare. Și de la acel da, viața sa se schimbă.

«Alte dăți m-au oprit pentru a mă întreba dacă sunt interesată de o carieră de model sau de show girl. Dar mereu am refuzat, mirosind înșelătoria. Cu Jake, în schimb, a fost diferit: se înțelegea imediat că era un profesionist. Și apoi era înconjurat de asistenți și colaboratoare femei, cu care am putut să vorbesc. Lucru care m-a liniștit foarte mult».

Filmul ”Bite”

Românca a fost distribuită în filmul ”Bite” al lui Alberto Sciamma. Cum a început colaborarea la acest proiect? «Colaborarea la acest proiect a început de la o fericită conincidență în momentul în care managerul meu m-a propus lui Alberto pentru rolul Nika în filmul lui. Din pură întâmplare regizorul m-a văzut în reclama la Martini și i-am plăcut, din fericire a crezut în mine și acum după 3 luni avem filmul

Iată și câteva motive pentru care publicul nu va trebui să piardă noul film al lui Sciamma: «Pentru că acest film este diferit de tot ceea ce ați văzut la cinema până acum, cu o intrigă foarte antrenantă și în special plină de răsturnări de situație. 6 criminali, o casă, un obiectiv: răpirea unei tinere lipsită de apărare; să intri în casă și să ieși, totul simplu; să intri a fost ușor dar cum va fi ieșirea din ea? Pentru că e un film în care noi actorii ne-am pus întreaga noastră pasiune pentru cinematografie și regizorul întreagul său talent în a da viață poveștii sale. Acest lucru îl puteți vedea deja din trailer care a fost lansat pe internet».


La fel ca Charlize Theron

Acum douăzeci de ani o reclamă la Martini a lansat-o pe Charlize Theron, acum, poate, ca într-o modernă versiune a poveștii Cenușăreasa, ar putea fi rândul Elenei Mirela. La începutul anilor ’90, reclama la Martini Bianco a impresionat telespectatorii, mai ales prin scena finală a rochiei care se deșiră lăsând tot mai mult la vedere posteriorul unei blonde care îți taie respirația.

Ea era Charlize Theron, la acea vreme era o necunoscută de nouăsprezece ani, astăzi un star de cinema și un foarte căutat model. Douăzeci de ani mai târziu, tot într-o reclamă la Martini, o necunoscută care a devenit deja celebră.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

”Voi fi foarte perseverent şi voi face tot posibilul să grăbesc stabilirea datei Congresului”

Unde mai emigrăm: «Australia e plină de surprize»