in

Elena Nițu, infirmiera româncă de 40 de ani moartă de COVID în Italia. „ A fost o fată drăguță și veselă”

A murit la datorie, departe de locurile natale, la o vârstă când viața abia începe.

A murit singură, ca toată lumea în această perioadă. Dar povestea Elenei Rodica Nițu este și mai dramatică, pentru că este una dintre cele care au luptat cu Coronavirusul din prima linie înainte de a renunța, scrie Oglioponews.it.

La doar 40 de ani, originară din România, era în Italia de 15 ani și lucra ca infirmieră: ajunsese la spitalul Oglio Po din Cassalmaggiore (provincia Cremona, Lombardia), în secția de dializă a spitalului, unde se tratează adesea situații foarte delicate și cum întotdeauna este nevoie de maxim profesionalism, și aici este aproape sigur că a contractat virusul.

S-a întâmplat în urmă cu o lună, atunci s-a infectat. După care starea Elenei s-a agravat rapid, iar femeia a fost transferată la Milano, continuând să lupte pentru a se putea vindeca sau cel puțin pentru a se îmbunătăți. Acest lucru nu s-a întâmplat: a plecat din această lume marți 7 aprilie și, din păcate, a făcut-o fără un membru apropiat al familiei, pentru că Elena locuia singură în Italia de când s-a mutat din România.

Părinții și fratele care au rămas acasă au luat legătura cu Ambasada României în Italia pentru a recupera trupul. Prietenul Elenei speră să fie ridicate restricțiile de la frontiere, pentru a-i readuce trupul în țară. „A fost o fată drăguță și veselă, întotdeauna loială muncii, pe care o iubea cu adevărat: de fapt și-a dedicat trupul și sufletul pacienților, nu s-a oprit niciodată”, așa o amintesc colegii și colegele infirmiere din Oglio Po, care au reprezentat, de fapt, familia sa din Italia.

„Este a opta victimă în rândul personalului medical din Spitalul Oglio Po, categoria care plătește – la nivel profesional – cel mai mare tribut, fiind supraexpusă riscului: un detaliu pe care nimeni nu ar trebui să-l uite vreodată.”, scrie în încheiere Oglioponews.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

https://ziarulromanesc.es/zece-copii-pozitivi-din-mame-negative-la-virus-soc-in-sistemul-sanitar-din-romania/
Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Italia nu scapă de necazuri: un pod uriaș s-a prăbușit în bucăți

Italia, numai 542 de morți într-o zi. Borrelli: „Astăzi, un record de 2099 persoane vindecate”