in

Elevă din Torino: ”Nu mă simt nici italiancă, nici româncă, încă nu știu unde e acasă”

Alexandra Elena Niţă, elevă la Liceul lingvistic „Domenico Berti” din Torino, a fost intervievată de cotidianul La Stampa, având în vedere că se apropie examenul de maturitate.


 

Mai sunt câteva zile până la examen: ce simţi?

«Coşmarul va începe cu mult înainte de examen, cu testele de competenţă pentru a putea accede la bacalaureat după studii private. Mă aşteaptă trei examene scrise (italiană, spaniolă, franceză, engleză şi matematică), proba practică de ştiinţe motorii şi oralul la toate materiile. Dacă voi trece toate acestea apoi bacalaureatul va fi o nimica toată. Abia aştept să sosească acel moment, îl aştept de cinci ani: o adevărată eliberare».

Cum de ai ales să dai bacalaureatul după studii private?

«Eu sunt româncă şi am ajuns în Italia pe timpul clasei a treia medii. Îmi aduc aminte prima vară: era foarte cald şi am petrecut-o închisă în casă ca să studiez verbele neregulate şi bazele italianei. Apoi m-am înscris la liceul lingvistic: am fost mereu bună la materiile mele preferate, cum sunt limbile străine şi istoria. La altele am avut dificultăţi, în schimb, mai ales în relaţia cu câţiva profesori care confundau lacunele mele cu lipsa voinţei. Însă ceea ce nu suportam era sistemul şcolar: în care eram constrânsă să studiez în perioadele dictate de un anumit orar, să-mi petrec nopţile studiind şi gândindu-mă la note, să fiu judecată la momentul în care eram ascultată şi nu privind o pregătire reală. În concluzie, odată ajunsă în a cincea m-am opus tuturor acestor lucruri şi am abandonat şcoala: acum sunt liberă să studiez când vreau şi cum vreau. Mă simt mai liberă şi mai motivată».

Nu-ţi lipsesc colegii de clasă?

«Puţin da. Cu cei cu care m-am împrietenit mai mult încă vorbesc şi ne întâlnim. Eram 20 în clasă, toate fete: ne-am ajutam mult, dar mai ales din comoditate reciprocă».

Şi cum au fost aceste luni în care ai studiat de una singură?

«La început nu am făcut foarte mult. Am încercat şi ceva locuri de muncă, însă erau toate păcăleli. Am încercat la un call center: după o lună de probă gratuită mi-au propus 200 de euro la negru ca să mă duc zilnic de dimineaţă până seara. Am lăsat-o baltă. În această ultimă perioadă, în schimb, studiez tot timpul: sunt multe lucruri de învăţat. Şi, în acelaşi timp, elaborez o lucrare axată pe figura Fridei Kahlo. Lucrul de nepreţuit este să mă organizez cum vreau: pot studia ziua sau noaptea, câteva minute sau multe ore. În casă sau afară. Iată, după mine şcoala ar trebui să-ţi dea această posibilitate».

Eşti o rebelă?

«Da, sunt şi voi fi mereu. Sunt o persoană care îşi pune întrebări, chiar multe, şi caută răspunsuri fără a se mulţumi cu opinia comună. Acum încerc să calmez acest suflet rebel, să-l gestionez şi să-l transform în energie pentru a schimba lucrurile din jurul meu care nu-mi plac».

Te simţi italiancă sau româncă?

«Nici italiancă şi nici româncă. Mă simt o persoană care locuieşte pe această planetă, însă nu a găsit încă un loc în care să se simtă ca acasă».

Ce vei face după bacalaureat?

«În primul rând să sperăm că voi reuşi să iau diploma. Apoi vom vedea! Sincer trebuie să-mi concentrez toate eforturile asupra acestor viitoare examene şi încă nu mi-am făcut planuri. În realitate, pe timpul orelor alternative de religie, am urmat un curs de educaţie alimentară care m-a fascinat mult: nu mi-ar displăcea să studiez pentru a deveni nutriţionist».

Ce înseamnă pentru tine să fii matur?

«Să ai o minte deschisă, să-ţi pui întrebări şi să-ţi construieşti propriile parcursuri pentru a găsi răspunsurile, să aprofundezi şi să înţelegi cum funcţionează lumea. Să-ţi dai seama că studiul nu este ceva de impus ci ceva de cucerit».

Ce întrebare ai vrea să ţi se pună pe timpul examenului de bacalaureat?

«Mi-ar plăcea să mă întrebe ceva privind credinţele mele religioase. Ar fi un frumos moment pentru a-mi exprima spiritualitatea, respectul meu pentru credinţele celorlalţi şi ideile mele privind energiile pozitive şi negative».


 

Citește și:

Alarmă: Mii de copii se întorc din străinătate în România şi nu ştiu limba română

Marea Repatriere a diasporei a început, dar în… linişte 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Facebook, cele 11 lucruri de șters imediat de pe profilul tău. Iată care sunt și de ce să le ștergi

După comentariile rasiste șocante de pe Facebook, Pegida recunoaște că a greșit și își dezactivează pagina