Menu
in

Eva Laslo, candidată la Torino: ”Viitorul este al tinerilor, deci să îl luăm în serios”

Majoritatea oamenilor politici afirmă că „viitorul aparține noilor generații” și „construim pentru viitor” însă, de cele mai multe ori, afirmațiile vin din partea unor personaje care au intrat în politică la vârste tinere iar acum, la peste 60 de ani, îi găsim în același loc. Astfel, etica branșei și morala socială ar trebui să îi determine să lase, cu adevărat, viitorul pe mâna tinerilor.

Cu atât mai mult cu cât nu vorbim despre tineri fără experiență sau neinstruiți ci de adulți tineri, absolvenți de studii superioare și care au o considerabilă experiență de viață.

Din această categorie de tineri face parte si Eva Laslo, originară din Bacău, în vârstă de 31 de ani. A absolvit Facultatea de Drept, cu specializarea în Administrația Publică, la Brașov.

„Sunt în Italia de 10 ani. Am început, precum cei mai mulți dintre noi, de jos. Am lucrat într-un magazin de telefonie, din circumscripția mea, unde am cunoscut mulți români, care ulterior au devenit clienți fideli, pentru că eram din aceeași țară” povestește Eva.


Este o fire sociabilă iar acest aspect a determinat-o să se implice în cât mai multe activități ale comunității românești. Este adepta principiului „bine faci, bine găsești” astfel încât încearcă să ajute toți conaționalii aflați în dificultate.

Iubește Italia pentru că are cea mai bună bucătărie din lume, pentru litoral, pentru stațiunile de schi, pentru istoria care se respiră în fiecare colț al orașului, pentru insule, modă și shopping. „Dar cel mai mult îmi place Italia pentru că este aproape de România și în două ore jumătate sunt lângă părinții mei” mărturisește Eva.

Implicarea în cursa alegerilor administrative a venit ca o evoluție firească a activităților în care era deja prezentă. Este activă, în partidele de dreapta, din anul 2015, când a decis să adauge vieții sociale și aspectul politic. „Pentru că în circumscripția noastră sunt o mulțime de probleme pe care actualul consiliu pare să le ignore. Și pentru că tinerii efectiv nu au oportunități pentru a se dezvolta. Este o circumscripție îmbătrânită, condusă într-un mod lipsit de viziune. Fără facilități care să atragă afacerile mici și mijlocii, fără structuri care să țină sub control sau să ofere spațiu e desfășurare securizat categoriilor expuse riscurilor, fără o politică orientată către tineri” motivează Eva implicarea sa politică.

În cursa pentru poziția de consilier al Circumscripției 8 din Torino, Eva se bazează pe numeroșii români care o cunosc, pe colegii de serviciu și pe prietenii italieni. „Am la fel de mulți prieteni italieni ca și români. Pentru mine naționalitatea nu contează, important este să fii o persoană de calitate, să ai ca valori principale respectul și sinceritatea” mărturisește Eva Laslo.

La Torino s-a constituit astfel o coaliție de dreapta, în colaborare cu Forza Italia, al cărei scop este să adune sub aceleași principii morale și ideologie cât mai mulți români care cred în creștere personală, susținerea mediului de afaceri și sprijinirea familiilor tinere. Eva Laslo, împreună cu Maria Ungurean și Mihai Tancău, sunt exponenții principali ai acestei coaliții. „Să sperăm că vom fi un bun exemplu și pentru alte zone ale Italiei, unde comunitatea noastră are o prezență importantă” afirmă Laslo.

Cristian Gaiţă, Torino


 

Citește și:

 ”Românii din Torino au nevoie de casă și muncă stabilă”, din programul lui Mihai Tancău

Un român alături de Piero Fassino, primarul din Torino. Adrian Ichim, un candidat cu experiență

Maria Ungurean candidează la Torino. ”Viitorul comunității românești depinde de implicarea tinerilor”

 ”Sunt pe meterezele Partidului Democrat de când am venit în Italia”. Elena Putina, candidată la Torino

 Italia, alegeri locale 2016. Votează şi românii, însă trebuie să îndeplinească o condiție: să se înscrie!

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version