Familia Parete este unica care a scăpat vie și nevătămată din tragedia care a lovit hotelul Rigopiano. Giampiero dezvăluie decizia pe care a luat-o când a aflat că partenera și copiii săi erau în viață.
S-au salvat în mod miraculos de sub ruinele hotelului Rigopiano: Giampiero, Adriana și micuții Gianfilippo și Ludovica. Familia Parete este singura care a scăpat vie și nevătămată din tragedia de la hotelul Rigopiano și, chiar dacă în ochii lor se citește încă teroarea și frica, a dorit să povestească teribila experiență. Tatăl Giampiero a fost primul care s-a salvat. O întâmplare care i-a permis să scape cu viață din tragedia care a zdruncinat Italia. El a fost cel care a dat alarma. După 40 de ore s-a reușit mai întâi salvarea fiului Gianfilippo și a Adrianei, apoi a fiicei Ludovica, în timp ce bărbatul era încă la spital, în stare de șoc.
Acum, dezvăluie jurnaliștilor de la Il Messaggero, au decis să se căsătorească cu rit religios: ”Da, după ce m-am rugat mult, nu am mai făcut-o de când eram copil, mi-am privit în ochi partenera și i-am cerut să ne căsătorim – mărturisește Giampiero. Trebuie să o facem pentru a mulțumi Domnului că nu a vrut să ne despartă, că ne-a ales pe noi printre supraviețuitori”. Femeia, româncă, este ortodoxă, el a găsit acum credința: ”Mi-ar plăcea să fiu primit de Papa Francisc pentru a-i binecuvânta pe Gianfilippo și Ludovica. Ar fi foarte frumos și de neuitat pentru noi toți”.
Mama, infirmieră de profesie, povestește apoi drama acelor ore sub ceea ce rămăsese din hotel: ”Profesia mea m-a ajutat mult în gestionarea momentelor cele mai dramatice. La un moment dat simțeam că leșin și am reușit să-mi revin fără a-i transmite deloc copilului gravitatea situației. Pătura cu care ne adăposteam de frig era impregnată cu fum care mirosea oribil, nu ne puteam apropia fața, ca să nu fim sufocați. Astfel am spălat-o, pe partea pe care o foloseam, cu puțina apă pe care o aveam la dispoziție: jumătate de sticlă de jumătate de litru, care trebuia să folosească și la umezirea buzelor din când în când”.
”Când ne-au tras afară, apa se terminase – a mai spus Adriana. Nu mâncasem, nici nu băusem. Era doar fumul, frigul, frica, vocile și plânsetele pe care le auzeam venind din încăperea în care se afla fiica mea Ludovica, disperarea lui Gianfilippo care întreba de tată. Eram așezată pe un fotoliu, cu el în brațe, uneori închideam ochii, din spate venea aer rece. Mărturisesc că în mod serios m-am temut că vom rămâne îngropați de vii”.
”În fața casei din România mai multe persoane au dus flori, lumânări și candele. Erau disperate, au urmărit situația la televizor și, odată salvată, părinților mei bătrâni nu le venea să creadă că-mi aud vocea. Credeau că suntem morți”. În timp ce rudele ei din România credeau că e moartă, Giampiero s-a gândit cu adevărat la moarte: ”Fără ei, viața mea ar fi fost inutilă. Când eram la spital m-am gândit că ar fi fost mai bine să fi murit și eu împreună cu restul familiei”.
Speranțele s-au spulberat definitiv la Hotel Rigopiano, bilanț final tragic: 29 de morți
