Menu
in

Fostă handbalistă, candidată la Roma: „Am constatat că membrii comunității mele de români nu sunt uniți”

Loredana Luța Gavrilescu, 37 de ani, originară din Piatra Neamț, candidează în municipiul Roma XII (ex XVI) pe lista civică “Cittadini X Roma – Alemanno”. A absolvit liceul de Educație Fizică și Sport și a jucat handbal de performanță, la echipa Fibrex Săvinești, divizia A, unde a activat până în anul 2000.

În octombrie 2000 a hotărât să facă o schimbare și cum toată familia sa era în Italia a decis să plece și ea, sperând să-și continue totodată activitatea sportivă. „Dar cum socoteală de acasă nu se potrivește cu cea din târg, prima meserie pe care am avut-o a fost cea de chelneriță, reușind astfel să mă întrețin, deoarece în același timp mă antrenam cu o echipă de amatori din Roma. Din motive obiective, visul meu de a continua performanță a luat sfârșit, motiv pentru care mi-am continuat activitatea profesională în domeniul de prestări servicii ca barman, ospătar și casieră. Dorindu-mi mai mult și având înclinații către segmentul social, în 2009 m-am înscris la Facultatea de Asistență Socială și Sociologie din cadrul Universității Petre Andrei din Iași, pentru 3 ani făcând “naveta” între Roma și Iași.”

”A venit timpul să se audă despre români ca despre oameni educați, cinstiți, muncitori”

Loredana ne-a povestit despre problemele cu care s-a confruntat în Italia. ”La început, cea mai mare problemă a fost dobândirea actelor, pentru că în acea perioda România nu făcea parte din Uniunea Europeană. Mi-a fost greu să mă obișnuiesc cu statutul de imigrant, cu părerile preconcepute despre români în general, găsirea unui loc de muncă cu acte în regulă, iar marea dezamăgire am avut-o în momentul în care am constatat că membrii comunității mele de români nu sunt uniți. Consider că după atâția ani pe care i-am petrecut cu toții în Italia, a venit timpul să ne schimbăm.”

”A venit timpul să se audă despre români ca despre oameni educați, cinstiți, muncitori, care respectă legile și oamenii din țară gazdă. Acesta este de fapt și unul dintre motivele pentru care mi-am depus candidatura. În prezent lucrez într-o Asociație Culturală unde se organizează serate de karaoke, dans de societate, și evenimente cu specific tradițional românesc, cumetrii, nunți, muzica românească live, etc.” a adăugat ea.

Consideră candidatura o oportunitate, dar și o provocare. «Interesul pentru mediul politic a crescut treptat în ultimii ani și a culminat cu propunerea pe care am primit-o în urma unui interviu, din partea domnului consilier Marco Siclari, de a candida pentru funcția de consilier municipal, pe lista civică “Cittadini X Roma”, din partea comunității românești și nu numai. Această propunere m-a onorat, dar a fost o provocare în același timp. M-am gândit că este timpul să fim cunoscuți și altfel.”

”Știam că studiile mele nu mă puteau ajuta în campania electorală, dar faptul că am absolvit o facultate în domeniul social, înclinația mea spre justiție, respect reciproc, dragoste pentru aproapele meu, cu siguranță mi-au dat aripi să accept această propunere. Îmi doresc o schimbare, așa că m-am ghidat după motto-ul meu preferat “Fii schimbarea pe care vrei s-o vezi în lume” (Ghandi).”

”De ce să mint, am avut nevoie de foarte mult curaj, dar dorința mea de a participa la viața publică a acestui oraș, care a devenit orașul meu de adopție, și de a sensibiliza cât mai mulți dintre conaționalii mei să participe la vot, să nu mai fie indiferenți la ceea ce se întâmplă în jurul lor, m-a determinat să iau atitudine.», a adăugat ea.

Loredana își dorește pe viitor modificarea și simplificarea procedurilor de înscriere pe listele electorale. «Pentru că tot suntem în campanie electorală și am constatat că foarte mulți dintre cetățenii străini nu știu care sunt procedurile de urmat și, de multe ori nu găsesc informație și sprijin din partea instituțiilor, ba mai mult, unii dintre aceștia nu știu că au drept de vot activ sau pasiv la alegerile administrative, unul dintre proiectele mele ar fi simplificarea procedurii de înscriere pe listele electorale, prin înscrierea automată în momentul în care dobândesc rezidenta.”

”Trebuie să înțelegem, atât noi românii, cât și ceilalți cetățeni străini că în urma alegerilor, cei care vor ajunge să conducă sau să administreze vor lua hotărâri și în ceea ce-i privește și atunci e foarte important că printre acești lideri să-i avem și noi pe-ai noștri”, a completat ea

Un alt proiect în care dorește să se implice activ este voluntariatul. «De când sunt în Italia am văzut că ideea de voluntariat este foarte răspândită în rândul cetățenilor italieni, pe când în concepția noastră, voluntariatul este echivalent cu munca patriotică. Nu-i nimic mai benefic pentru suflet și trup decât să ajuți o persoană aflată la nevoie.”

”Avem multe asociații sportive și culturale, dar cred că a venit momentul să ne implicăm și noi, ca cetățeni europeni, să oferim un ajutor concret. În acest sens m-am gândit la o colaborare între asociațiile existente deja, unde să se inițieze o bază de date cu cei care au nevoie de ajutor și cu cei care pot oferi ajutor, iar pe viitor îmi doresc înființarea unui centru de voluntariat de sine stătător.”

”Integrarea noastră în societatea italiană se poate face doar relaționând cu poporul italian, luând parte activ la viața publică, prezentându-ne cu ce avem mai bun de oferit, făcându-ne cunoscute tradițiile și cultură, făcând cu noscuți oamenii de valoare, luând atitudine, la nevoie, împo triva conaționalilor noștri care nu înțeleg că este o datorie de onoare să respectăm legile și oamenii acestei țări care ne-a adoptat.”, a concluzionat românca.

Andi Rădiu

Valerica Țarcă, o româncă pentru Primăria Romei

Alexandru Neacşu (PP-DD), candidat pe lista civică Marino Sindaco: ”Promit doar ce pot să fac”

Sorin Robu, candidat Idv la Corciano: ”A venit vremea să mă implic în politică”

Laura Tătaru, candidată în Roma XI, promite un ghișeu pentru români

Monica Mitrică, singurul candidat cu studii politice, pe listele dreptei la Fiumicino

Mihaela Merlușcă (PP-DD), candidat în circumscripția VI, Roma: „Am simțit mereu susținerea divină”

Lucia Cândea, candidată Udc la Porto Sant’Elpidio: “Vreau proiecte economice pentru românii din zonă”

Emilia Precup, candidată în circumscripția XV Roma: ”Sper într-o mobilizare a comunității din Cesano”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version