Menu
in

Gabriela Stelian, chirurg plastician în Italia: ”Trăim într-o societate unde imaginea contează foarte mult”

A avut oportunitatea să întâlnească unul dintre cei mai renumiți chirurgi plasticieni din Italia și nu a ratat ocazia să învețe meserie la cel mai înalt nivel. Gabriela Stelian, medic specialist de chirurgie plastică ne vorbește despre cariera sa și despre tendințele chirurgiei estetice. Am aflat despre problemele medicilor din această categorie dar și multe alte lucruri interesante. Unul dintre acestea este că numărul bărbaților care apelează la serviciile chirurgiei plastice e în creștere.

Medicul Gabriela Stelian, într-un interviu în exclusivitate pentru Gazeta Românească.

O mică prezentare despre tine pentru cititorii Gazetei Românești. Ce te-a determinat să pleci din ţară şi de ce ai ales Italia?

Sunt Gabriela Stelian, 40 ani, căsătorită, medic specialist în chirugie plastică şi estetică, mă ocup în exclusivitate de chirurgia şi medicină estetică. Sunt în Italia de aproape 10 ani, unde am reuşit să mă integrez perfect şi să profesez cu mare plăcere meseria de chirurg.

De ce am plecat din ţară? Am venit în Italia în vacanță, nu aveam nici un gând să emigrez, unde am avut norocul să cunosc total întâmplător unul dintre chirurgii italieni de faimă internaţională. Mi-am dat seama imediat de imensa oportunitate care mi se oferea şi am decis să învăţ meserie de la el şi trebuie să recunosc că mi-a fost de mare folos.

În ultimii ani a crescut exponenţial recurgerea la chirurgia plastică. Numai în Statele Unite, din 1999 există o creştere de 800%. Cum interpretezi PERFECŢIUNEA cu orice preţ? Se spune că un chirurg plastic, este mai presus de toate, fiind considerat un chirurg suflet. Cum îţi dai seama dacă prin corectarea unui defect fizic se creează o problema reală sau doar un capriciu?

Recurgerea la chirurgia şi medicina estetică e în continuă creştere şi în Europa, atât în Italia cât şi în România. În mare se datorează faptului că tehnicele operatorii s-au rafinat foarte mult, atât conceptul di miniinvazivitate cât şi naturaleţea rezultatului obţinut ne ajută să apelăm la aceste metode. Produsele folosite în medicina estetică sunt de ultimă generaţie, sunt biocampatibile, sigure şi apetibile atât pentru pacienţi cât şi pentru medici.

Aceste mici ajutoare sunt necesare pentru a înlătura o imperfecţiune pentru care suferim fără să avem nici o vină. Este absolut natural să tindem către perfeciune, către frumuseţe. Arhitectul tinde către armonie în proiectul sau, compositorul crează armonia cu ajutorul notelor musicale, pictorul crează frumuseţe cu ajutorul culorilor, formelor şi proporţiilor. Stă în natură umană necesitatea de frumos, de armonie de perfecţiune.

Chirurgul plastic de obicei ţine pasul cu colegii psihologi. Ai fost nevoită să refuzi vreo intervenţie?

În ziua de astăzi este foarte greu să faci diferenţa între un capriciu şi o problemă reală creată de un defect fizic. Chirurgul plastic cum se zice pe aici este un psicolog cu bisturiul în mână. Este foarte important să vezi aşa-zisul defect fizic cu ochii pacientului, să înţelegi exact care sunt percepţiile lui despre sine. Doar aşa putem să ajutăm persoana respectivă în a-şi rezolva problema.

Da am refuzat câteva operaţii: un pacient care voia să aibă un nas ca al lui Brad Pitt, care după părerea mea nu i se potrivea fetei lui. O altă operaţie refuzată a fost o blefaroplastie superioară unde practic nu există surplus de piele şi nu aveam nici un motiv pentru care trebuia să intervin. De obicei pacienţii chiar şi cei refuzaţi apreciază profesionalismul medicului.

Care sunt motivele, în baza alegerii, să se supună intervenţiilor chirurgiei estetice. Există parametri ca, de exemplu, vârsta sau condiţiile de sănătate ale pacienţilor care nu sunt recomandate?

Motivele pentru a te supune unei intervenţii estetice sunt foarte diverse. Trăim într-o societate unde imaginea contează foarte mult, ştim cu toţii de beneficiile psicologile care se au în urmă unei intervenţii reuşite, este foarte greu să îţi refuzi un bine când tehnologia şi ştiinţa o permit. Important este să nu se creadă că chirurgia estetică este un bun de consum în masă, are indicaţiile ei stricte şi precise care trebuiesc respectate!

În baza experienţei tale personale, mai nou, cererile au crescut în mod impresionant şi din partea sexului masculin. Care sunt intervenţiile cele mai solicitate, pentru femei şi care sunt cele pentru bărbaţi?

La chirurgie estetică recurg atât bărbaţii cât şi femeile, o ultima tendinţa este de a avea un număr în creştere de adresarea bărbaţilor. Pentru un bărbat este important să rămână tânăr rareori se adresează pentru a deveni mai frumos! Intervenţiile pentru care se adresează sunt rinoplastică, blefaroplastica, lipoaspirazie şi liftingul facial. Femeile recurg la mărire şanului sau ridicare şanului, blefaroplastie, lipoaspirazie şi lifting facial.

Care sunt ultimele noutăţi în câmpul chirurgiei estetice?

În chirurgia estetică noutăţile nu sunt foarte frecvente deoarece o tecnică chirurgicală nouă este rezultatul perfecţionării unei tehnici precedente, şi acesta este un proces destul de lent. Cu siguranţă în viitor o să discutăm despre beneficiile asupra ţesuturilor al celulelor “stem”, în curs de studii la momentul actual.

Carmen Scorțanu


Citește și:

Cezar Nicolae, cardiolog român la Milano: ”Am un proiect care rezolvă o infinitate de probleme medicale”

Italienii salvează spitalul de arşi din Bucureşti

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 2]
Exit mobile version