in

Halep a învins-o pe vedeta Italiei, Jasmine Paolini. Ce au scris jurnaliștii italieni: „Simona a jucat slab”

Simona Halep, favorita principală a turneului de la Roma, a jucat cu Jasmine Paolini, 24 de ani, vedeta italienilor la tenis feminin, poziția 99 în clasamentul WTA.

Meciul disputat miercuri la Foro Italico a fost câștigat de Simona, cu 6-3, 6-4.

Sportiva din Italia i-a pus probleme în unele momente campioanei noastre, însă Simona Halep a reuşit să treacă mai departe în minimum de seturi, calificându-se în sferturile de finală.

Jasmine Paolini

Jurnaliştii italieni au scris că favorita lor a avut o şansă de care nu a ştiut să profite, într-un meci în care Simo nu s-a ridicat la un nivel înalt, potrivit Digi Sport.

„Simona Halep a jucat slab, dar Paolini nu a profitat”, au titrat cei de la livetennis.it.

„Halep a nu a părut în apele ei, dar Paolini a arătat un joc foarte slab în momentele decisive ale fiecărui set. Jasmine nu a dat niciodată senzația că poate face ceva în fața fostului număr unu mondial. Aceasta, deși a avut un joc destul de rutinat, a fost în siguranță în toate momentele”, au mai scris jurnaliştii italieni.

Simona Halep a obţinut, în faţa Jasminei Paolini, cea de-a 6-a victorie consecutivă de la reluarea tenisului după pauza cauzată de pandemia de coronavirus.

După eşecul din semifinalele Australian Open, în faţa Garbinei Muguruza, Simona Halep are nu mai puţin de 10 victorii consecutive şi se află într-o formă de invidiat.

În optimi, Simona Halep o va întâlni vineri, 18 septembrie, pe ucraineanca Dayana Yastremska, 20 de ani, sportivă considerată una dintre cele mai talentate din „noul val”, locul 29 WTA, cu trei titluri de WTA câștigate.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ex-fotbalist român în Diviza A, candidat la alegeri în Italia: ”Vreau să promovez comunitatea în politica italiană, nu s-o retrogradez în divizie inferioară”

primar filmat fiica dezbrăcată

Un primar şi-a filmat fiica dezbrăcată în timp ce o umilea: «Decât să ajungă pe la vreo 18 ani o drogată, mai bine câte-o lecţie din asta”