Menu
in

Inaugurarea bisericii ortodoxe de la Moncalieri, primul lăcaş românesc de cult ortodox edificat pe teritoriul italian

Duminica „Bogatului căruia i-a rodit ţarina” a fost aleasă pentru inaugurarea oficială a noii biserici din lemn de la Moncalieri, care a devenit astfel primul lăcaş românesc de cult ortodox edificat pe teritoriul italian.

Proiectul, iniţiat cu mult timp în urmă de către preotul paroh Marius Floricu, a beneficiat de susţinerea autorităţilor locale din orăşelul satelit al capitalei piemonteze Torino, fiind destinat a deservi numeroasa comunitate românească prezentă în zonele Moncalieri, Nichelino şi Torino Sud.

Construită integral din lemn de brad şi stejar de Dorel Petrovan, probabil cel mai cunoscut meşter lemnar din Sighetu Marmaţiei, biserica impresionează prin bogăţia detaliului şi frumuseţea rustică care se îmbină cu cele mai înalte standarde de funcţionalitate, o provocare deosebită pentru arhitectul Andrea Cavaliere: „A participa la construcţia unei astfel de biserici pentru mine este o onoare şi un motiv de mândrie, chiar un semn al destinului aş spune, mai ales că acest proiect se realizează chiar pe locurile în care am copilărit.

Am avut astfel posibilitatea de a crea o casă pentru o comunitate vie, care face parte din realitatea acestui oraş. Este un edificiu total diferit de ceea ce am făcut până acum, este vorba despre arhitectură tradiţională în lemn şi am fost nevoit să învăţ metodele de realizare, motiv pentru care am fost în România pentru a putea înţelege tehnicile folosite şi a putea proiecta în Italia.”

Biserica face parte dintr-un ansamblu mai amplu, denumit Centrul de cult pentru religia ortodoxă Moncalieri, care mai cuprinde o poartă tradiţională maramureşeană, un altar estiv, un prăznicar şi o casă parohială cu sală polifuncţională, proiectul fiind prezentat şi premiat la Festivalul de Arhitectură Torino 2013.

Alături de circa patru sute de credincioşi, la eveniment au luat parte autorităţi locale, reprezentanţi ai Consulatului General al României la Torino şi cosilierii români aleşi la Verbania şi Cirie.

Cinstea de a tăia pamblica inaugurală i-a revenit primăriţei Roberta Meo şi Preasfinţitului Episcop ortodox al Italiei, Siluan, care a spus: „Toţi trebuie să ştie că nu sunt singuri şi părăsiţi, că Biserica noastră Ortodoxă este ca o mamă care şi-a trimis slujitorii peste tot ca să-i susţină, să-i încurajeze, să le dea un sfat bun, să fie o ureche şi o inimă care să le asculte durerile, necazurile. Aşa cum, când mergi pe munte, te opreşti la un izvor şi iei o gură de apă ca să te revigorezi, aşa şi în urcuşurile vieţii acesteia noi avem tot mai multe izvoare unde se pot adăpa.

Dumnezeu să le ajute la toţi să poată să se folosească de acest mare dar, pentru că este un privilegiu să ai o biserică tot mai aproape de tine.”

După doar nouă luni de la punerea pietrei de temelie, festivitate oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu Preasfinţitul Siluan, părţile componente ale lăcaşului de cult, prefabricate în Maramureş, au fost aduse şi montate respectându-se rigorile legilor locale în domeniu, clopotniţa înălţându-se acum la 25 de metri şi devenind, conform afirmaţiilor primăriţei Roberta Meo, „un punct de reper cultural, arhitectonic şi chiar turistic al oraşului şi al comunităţii româneşti care numără peste trei mii de membri.”

Mulţumirile publicului s-au adresat iniţiatorului acestui proiect, preotul paroh Maris Floricu, care a subliniat importanţa acestei biserici: „Ideea mi-a venit din necesitatea creerii rapide a unui lăcaş de cult, pentru că a construi la Moncaleri nu este un lucru simplu.

Tempistica de realizare şi frumuseţea bisericilor din Maramureş m-au determinat să fac această alegere – am rămas uimit de căldura şi de mesajul pe care îl transmite o astfel de biserică. Reprezintă o bucăţică din tradiţia noastră, din sentimentul nostru naţional şi Dumnezeu mi-a dat această inspiraţie, să fac biserică de lemn.

Am beneficiat de sprijinul autorităţilor locale şi al voluntarilor din comunitate dar, mai ales, de suportul Preasfinţitului Părinte Siluan, care ne-a făcut onoarea de a participa şi la punerea pietrei de temelie şi – iată! – este şi astăzi alături de noi, momentul fiind unul foarte important fiindcă este vorba despre prima biserică ortodoxă construită în Italia„.

Biserica de lemn de la Moncalieri poartă hramul „Cei 40 de mucenici de la Sevastia” (9 martie) şi face parte dintre cele doar trei astfel de lăcaşe de cult tradiţionale existente în afara ţării, alte două aflându-se în Franţa şi Elveţia.

Eugen Vîlcu, Torino


Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version