Menu
in

„Îngerul râului Adda”, un român din Italia a salvat doi copii de la înec. «Nu sunt erou, oricine în locul meu ar fi făcut la fel»

Un şofer de TIR din România a fost declarat erou şi înger al râului Adda după ce a salvat de la înec doi copii în decurs de zece ani. Bărbatul a devenit cetățean de onoare al orașului în care trăieşte de aproape 20 de ani. 

Sorin Ursuţ, 48 de ani, a plecat din România în anii 2000 şi s-a stabilit la Cornate d’Adda, în Lombardia, unde a s-a integrat foarte repede şi foarte uşor.

Mai mult, în urmă cu zece ani, românul a devenit un adevărat erou după ce a salvat de la înec un copil care intrase în apele râului Adda. Românul se afla la pescuit când a văzut copilul luat de curent şi purtat ca o frunză.

Tatăl copilului a intrat în apă să-l salveze, însă degeaba. Mai mult, curentul puternic l-a luat şi pe el, ameninţând să-l înece. Sorin Ursuţ a sărit imediat în apele tulburi şi l-a salvat mai întâi pe copil, iar apoi şi pe tatăl acestuia.

Din acel moment, românul a fost privit ca un adevărat erou nu numai de părinţii şi de rudele copilului, ci de întreaga comunitate.

Zece ani mai târziu, în iunie 2020, Sorin Ursuţ se afla din nou la pescuit şi exact în acelaşi loc. Se relaxa după câteva zile pline la serviciu când a observat o fetiţă, alături de tatăl ei şi de câinele familiei plimbându-se pe malul râului.

La un moment dat, fetiţa s-a dezechilibrat şi a căzut în apă, iar tatăl ei s-a aruncat după ea, fără a reuşi să o salveze.

Exact la fel ca data trecută, românul a sărit fără să stea pe gânduri în apele învolburate şi a salvat-o pe micuţă, scrie Il Giorno, citat de Adevărul.

«Mi-a cerut să o duc în vârful dealului, să-l văd pe tatăl său înecându-se»

„Când am sosit acolo, pe malul râului Adda, în faţa centralei electrice Esterle, am asistat la scena care s-a petrecut cu rapiditate, în câteva secunde. Am văzut fetiţa cum a alunecat şi a căzut în apă, apoi pe tatăl care s-a aruncat fără să stea pe gânduri.

Câinele care îi însoţea s-a aruncat şi el imediat după stăpânul lui.La mine a fost ceva instinctiv, m-am descălţat şi m-am aruncat imediat în apă îndreptându-mă direct spre fetiţă.

Mi-a fost un pic frică de câine, să nu creadă că vreau să le fac rău şi să mă atace, dar se pare că acesta a înţeles imediat că vreau să îi salvez stăpâna pentru că m-a lăsat în pace, ba chiar a venit după mine, parcă pentru a se asigura că totul este în regulă”, a spus românul, potrivit sursei citate.

Dacă pe fetiţa de 9 ani a reuşit să o scoată cu greu din apă, pentru tatăl ei a fost prea târziu. În ciuda eforturilor, Sorin Ursuţ nu a mai reuşit acelaşi lucru şi pentru tatăl copilei.   

„Era la doar trei metri de ţărm. M-am întors, i-am văzut capul dispărând şi apărând din apă, dar era prea târziu. Nu mai aveam putere să mă scufund din nou.

Fericirea pentru că am salvat-o pe fetiţă, amestecată cu durerea pentru acel bărbat pentru care nu puteam face nimic. Nu le voi uita niciodată privirile şi ţipetele.

Fiica era disperată: mi-a cerut să o duc în vârful dealului, să-l văd pe tatăl său înecându-se. Mi-a smuls inima din piept. Din păcate, râul Adda nu iartă”, adăugat românul.

Gestul său i-a determinat pe locuitorii oraşului să-l declare erou. I-au spus „îngerul râului Adda”, iar Consiliul Local al oraşului a decis să-i înmâneze „Airone doro”, distincţie oferită de Primăria din Cornate cetăţenilor cu merite deosebite în comunitate, adică un fel de diplomă de cetăţean de onoare.

„Şi-a riscat din nou viaţa pentru noi”, a spus primarul. Românul a primit cu modestie dovada de recunoştinţă care i-a fost înmânată pe 25 aprilie, în cadrul unei mici festivităţi: „Chiar nu sunt un erou. Cred că oricine se afla în locul meu ar fi făcut la fel”, a spus Ursuţ, printre aplauzele oamenilor.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version