Menu
in

Întâlnirea de la Bologna, între util și ridicol

Dan Popa

Rar mi-a fost dat să văd o densitate atât de mare de reprezentanţi ai instituţiilor româneşti pe metru pătrat ca la întâlnirea din 3 martie de la Bologna, fapt sesizat si de cei care au participat la intalnire.

Au fost prezenţi reprezentanţi ai Instituţiei Prezidenţiale, ai Ministerului Afacerilor Externe, ai Camerei Deputaţilor şi Senatului, ca şi ai Autorităţii Electorale Permanente. Din prezidiu au facut parte:

Dan Stoenescu, ministrul delegat pentru relaţia cu românii de pretutindeni; – Sandra Pralong, consilier al Preşedintelui României pentru Relaţia cu Românii din afara Graniţelor;

Dana Constantinescu, ambasadorul României în Republica Italiană;

Viorel Badea, senator, Comisia românilor de pretutindeni;

Mircea Lubanovici, deputat, Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării,

Aurelian Mihai, deputat, Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării.

Marian Muhuleţ, vicepreşedinte al Autorităţii Electorale Permanente a României;

Lavinia Toma, reprezentantă a Autorităţii Electorale Permanente a României.

Eugen Şerbănescu, consul general al României la Bologna.

Şi-au anuntat participarea, dar au absentat nemotivat:

Ana Maria Pătru, preşedintele Autorităţii Electorale Permanente a României;

Mariana Câmpeanu, senator, Comisia românilor de pretutindeni.

Întâlnirea a avut că scop principal intrarea în contact direct cu românii din diaspora, pentru a le explica acestora multiplele beneficii ale votului prin corespondenţă.

Iată câteva momente din luările de cuvânt:

d-l Şerbănescu, gazda întâlnirii, a mulţumit deopotrivă reprezentanţilor statului român prezenţi, cât şi diasporenilor veniţi din Emilia Romagna, Marche şi Toscana;

d-l Dan Stoenescu s-a declarat bucuros că românii au venit într-un număr atât de mare; a anunţat intenţiile guvernului de a avea un dialog deschis şi transparent cu românii din străinătate, ne-a îndemnat să fim uniţi, să participăm la viaţa politică din statul de adopţie;

a mai declarat că statul român va veni în întâmpinarea românilor care doresc să se întoarcă în ţară şi să investească, oferindu-le, pentru fiecare euro investit, un euro din fonduri europene, ministrul precizând că, decât să băgăm banii în construcţia de case, ar fi mai bine să-i investim în afaceri; ministrul a mai anunţat că doreşte să introducă clase opţionale de limbă română în Italia şi Spania; a recunoscut că românii din diaspora sunt cel mai important investitor din România; a mai anunţat, de asemenea, că s-a întâlnit cu prefectul de Bologna, Ennio Mario Sodano, şi cu primarul oraşului Bologna, Virginio Merola, şi că va continua astăzi, vineri, întrevederea cu românii din zona Lazio/Roma.

– d-na Sandra Pralong a declarat că diaspora este foarte importantă pentru România şi pentru Instituţia Prezidenţială, că apreciază expertiza românilor din străinătate şi doreşte să-i ajute cu fapte, nu cu vorbe; a mai adăugat că regretă declaraţia neinspirată, dar de bună credinţă, referitoare la găina care trece prin faţa bisericii.

d-l Viorel Badea a spus că este mândru că se află lângă românii din diaspora de 17 ani şi că trebuie ca aceştia să continue să fie interesaţi de politica din România.

– d-l Aurelian Mihai i-a salutat pe cei prezenţi şi a dat mâna cu cei din primele trei rânduri.

d-l Mircea Lubanovici i-a salutat pe cei prezenţi.

După acest preambul, ministrul Stoenescu a dat cuvântul celor prezenţi în sală, cu precizarea că, dat fiind orele înaintate, fiecare din cei 15 solicitanţi înscrişi la cuvânt să se încadreze într-un minut!

d-l Radu Nicolae (România TV) a spart gheaţa mulţumind autorităţilor române pentru efortul făcut de a veni în Italia şi a avut cuvinte de laudă pentru activitatea d-nei Dana Constantinescu şi a d-l Viorel Badea; a mai arătat că există probleme cu firmele din România care angajează muncitori pentru Italia; d-l Stoenescu a răspuns că va lua legătura cu directoarea de la TVR Internaţional, în vederea realizării unor emisiuni informative privind legislaţia muncii, pentru a-i scuti pe românii care merg la muncă în străinătate de surprize neplăcute.

o d-na contabilă a luat cuvântul şi a spus că întâmpină foarte multe dificultăţi în obţinerea actelor solicitate autorităţilor române, necesare pentru a putea cere compensaţiile prevăzute în declaraţia de venituri (730) pentru componenţii de familie aflaţi în România (pentru soţ şi/sau copii); ministrul a răspuns că îl va contacta pe Ministrul Muncii, pentru a încerca să rezolve această problemă.

– un domn de la o asociaţie a cerut că acestea (asociaţiile din străinătate) să fie recunoscute de statul român ca parteneri oficiali de dialog şi a mai cerut o întrevedere cu autorităţile române la Bucureşti.

– Un alt domn, de la o altă asociaţie, a invitat-o oficial pe d-na Dana Constantinescu la o întâlnire de lucru în Toscana.

– o d-na profesoară a spus că asociaţia dumneaei organizează în Italia cursuri opţionale de limbă şi cultură română, dar că părinţii trebuie să facă cerere până la sfârşitul lunii aprilie, altfel, nu va mai fi posibilă organizarea cursurilor „doposcuola” în acest an şcolar; pentru cei interesaţi, d-na respectivă a lăsat şi o adresa de e-mail: mirtisdaniel@yahoo.it.

Desigur, în cursul desfăşurării întâlnirii, n-au lipsit şi fazele comice sau dramatice:

o doamnă care predă limba română copiilor români şi moldoveni din Italia, a spus, printre altele, că a candidat la postul de consilier local, dar că „am obţinut decât patru voturi”; din punct de vedere gramatical, corect ar fi fost „am obţinut doar patru voturi”; cineva chiar a ridicat problema dacă cineva testează cumva capacitatea celor care predau astfel de cursuri de limbă şi literatură română; a răspuns d-na Dana Constantinescu: „doar cele organizate şi finanţate de statul român”.

– un domn, destul de vehement, a spus că nu este mulţumit de serviciile oferite de consulatul român de la Bologna, că un funcţionar de acolo i s-ar fi adresat într-un mod nerespectuos; doi domni au intervenit imediat în apărarea consulatului, unul dintre ei, prin lăudarea activităţii acestuia, pe când celălalt a trebuit să fie oprit de cei prezenţi, pentru a nu se lăsa cu vărsare de sânge!

– ultima care a luat cuvântul, o tânăra doamnă din Bologna, a spus că este deosebit de onorată de prezenţa atâtor reprezentanţi ai statului român la aceste întâlniri (vreo 10 persoane care au făcut un tur de o săptămâna în Italia), dar că, din punctul de vedere al contribuabilului, nu s-ar justifica o astfel de cheltuială din banii publici, în opinia sa fiind suficientă o singură persoană; a răspuns d-na ambasadoare: „nu au venit pe banii publici, ambasada i-a invitat!”; d-na Pralog a spus şi ea: „ştim că am venit pe banii dv., dar îi vom cheltui cu băgare de seama!”

Sunt multe lucruri care nu s-au spus la această întâlnire

probabil, din cauza faptului că vorbitorii au fost puţini şi au avut la dispoziţie doar un minut – aşa că voi încerca eu să le punctez, în continuare.

Acum exact un an de zile, Ministerul Afacerilor Externe demara programul “Dialog cu diaspora pe teme consulare”, cu scopul de a depista problemele întâmpinate de cetăţeni în relaţia cu consulatele şi găsirea unor soluţii. O iniţiativă absolut lăudabilă. Dacă ar fi să facem un raport de activitate la un an de la lansare, putem spune că unele lucruri s-au mişcat. De exemplu, a fost introdusă aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă”, câteva taxe au fost reduse, iar cateva au fost chiar eliminate, şi s-a lansat şi un proiect revoluţionar, care a costat mai bine de 30 de milioane de euro, proiectul Sistemului Informatic Integrat Consular (aşa zisul e-Cons), în curs de definitivare.

În ceea ce priveşte, însă, condiţiile pe care le au la dispoziţie cei care au nevoie de servicii consulare, din păcate, nu se văd multe noutăţi. Din ceea ce-mi spun oamenii, la multe consulate, lumea este nevoită să se înghesuie pe la ghişee, ca în regimul de tristă amintire.

Cât ar costa MAE pentru ca, la fiecare consulat, să pună nişte scaune în plus şi un monitor pe care să se afişeze numerele de ordine? Puţin, nu? Mai ales dacă ar organiza o licitaţie publică, costurile ar putea fi chiar injumătăţite…

Cât ar costa ca funcţionarii de la ghişee să fie amabili şi disponibili, arătând respect pentru cei care, până la urmă, le asigură salariile.

Cât ar costa ca cineva să răspundă permanent la telefon, pentru ca oamenii să obţină informaţiile de care au nevoie? Ar putea fi un număr unic pentru toate consulatele. Îmi amintesc că cineva care a fost prezent la acestă întâlnire cerea în Parlament creşterea taxelor consulare, pentru a putea îmbunătăţi serviciile. Iată că, la ora actuală, avem printre cele mai mari taxe consulare din Europa – si asta de ani buni – dar oamenii încă mai aşteptă îmbunătăţirea condiţiilor…

Dacă ne gândim mai bine, această îmbunătăţire ar fi şi un gest de preţuire, având în vedere că românii din străinătate pompează anual miliarde de euro în circuitul economic din România – chiar şi pe timp de criză – fapt ce duce la menţinerea pe linia de plutire şi a balanţei de plăţi a României şi a menţinerii multor locuri de muncă din ţară.

Altceva: percepţia oamenilor este că politicienii, atunci când se uită la românii din diaspora (de obicei, o dată la 4 ani), văd două lucruri:

1. banii din conturi (după ultimele estimări, s-ar părea că vorbim de circa 28 de miliarde de euro!);

2. milioanele de voturi potenţiale.

La rândul lor, şi diasporenii văd cum unii dintre politicienii noştri au început să îndesească drumurile pe aici – după ce i-au ignorat cu desăvârşire timp de 4 ani – însă nu cred că vor mai avea viaţă uşoară, pentru că timpul vorbelor meşteşugite a trecut: de azi înainte, vor conta numai şi numai faptele.

Mulţumită tehnologiei IT, românii din străinătate – că traiesc în Europa, Canada sau Australia – ştiu tot ce se întâmplă acasă, în timp real. Şi nu mă refer aici la posibilitatea de a-şi vedea găinile traversând strada la biserică, ci tot ceea ce se întâmplă la preşedinţie, la parlament, la guvern, la ministere, la consiliile judeţene şi la primării. Ei pot afla totul în doar câteva momente. Prin urmare, vor continua să observe totul de la distanţă şi fiţi siguri că vor sancţiona prompt orice derapaj.

Întrebarea este: cât va mai dura până când românii din diaspora vor primi respectul pe care îl merită? Cât va mai dura până când vinovaţii de încălcarea drepturilor lor constituţionale – mă refer aici la dreptul de a vota – le vor fi prezentaţi? Dosarul Diaspora zace de mai bine de an la DNA şi nimeni n-a mai auzit o vorbă despre asta. Dacă cineva se întreabă de ce tot dezgropăm noi morţii – vorba unui clasic în viaţă – răspunsul e foarte simplu: pentru că doar dacă vinovaţii vor fi pedepsiţi vom avea certitudinea că drepturile nu ne vor mai fi călcate în picioare.

Din acest punct de vedere, dar şi din altele, preşedintele Iohannis a fost o dezamăgire pentru cei care l-au votat. Multitudinea de erori, dintre care unele grave, îl îndepărtează tot mai mult de cel de-al doilea mandat şi nu e sigur nici măcar că-l va termina pe primul: dacă PSD-ul şi partidele satelit vor iniţia un referendum pentru demiterea preşedintelui, mulţi din cei care au votat în favoarea lui Klaus Iohannis, de data asta, ar putea să-şi retragă sprijinul, aşa cum şi-au retras şi like-urile de pe pagina domniei sale.

Aşadar, cât va mai dura până când România va deveni o ţară normală, cu oameni normali?

Am observat că se tot vorbeşte de acţiunea Re-patriot, cea care ar trebui să-i determine pe români să se întoarcă acasă, cu fondurile şi cu know how-ul acumulate cu tot. Îmi pare rău să vă dezamăgesc, stimaţi domni, dar asta nu se va întâmpla prea curând. Nu pentru că planul n-ar fi bun, ci pentru că nimeni nu doreşte să se întoarcă în ţara din care a fugit – nu atât din cauza sărăciei lucii (statisticile arată ca 40% din români trăiesc sub limita sărăciei), cât mai ales din cauza lipsei de orizont şi speranţă. Au fugit pentru a scăpa de corupţie, de jaful din România, de birocraţie, de malpraxis, de lipsă de organizare, de lipsă de viziune şi chiar de competenţă, de abuzuri şi de rea credinţă. De ce s-ar întoarce? S-au rezolvat toate aceste lucruri? Nu mi se pare. Condiţiile necesare sunt următoarele:

1. Eliminarea corupţiei, la toate nivelurile;

2. Transparentizarea tuturor instituţiilor statului;

3. Reducerea birocraţiei;

4. Legislaţie coerentă şi previzibilă.

Din păcate, vă mai pot da şi o altă veste proastă: din ce în ce mai mulţi părinţi nu-şi mai învaţă copiii limba română. Asta arată clar că nu doresc să se mai întoarcă vreodată în calvarul din care au fost nevoiţi să plece. Pentru că statul român nu le dă nici o speranţă că se vor mai putea întoarce vreodată. Şi nu-i pot condamna pentru asta: au aşteptat un sfert de secol ca cineva să le dea o speranţă, dar ea n-a venit. Şi, ca şi cum astea n-ar fi destul, valul de români care-şi iau bocceluţa la spinare şi pleacă pe unde văd cu ochii – în principal, datorită politicilor neînţelepte – continuă. În fiecare zi.

Acuma, cineva ar putea să spună că 4 sau 5 milioane de români la o populaţie de 23 de milioane nici nu s-ar prea cunoaşte. În procente, ar reprezenta doar 18-20% din populaţie. Numai că, din păcate, cele 4-5 milioane au fost extrase tocmai din forţa de muncă activă a ţării! Asta înseamnă că, în realitate, situaţia este mult mai gravă: aproape jumătate din forţa de muncă a plecat deja peste hotare!

În acest moment, în România – în fiecare judeţ al ţării – numărul pensionarilor îl depăşeşte pe cel al angajaţilor. Cum se vor mai putea plăti pensiile? Cum va face Guvernul faţă acestor presiuni? Va introduce noi taxe? Le va creşte pe cele existente? Sau ne vom împrumuta iarăşi la FMI – cu dobânzi şi în condiţii sufocante – până când nu vom mai reuşi să ieşim la liman?

Ce vom face, vom vinde totul? Pădurile deja le-am dat, apele la fel, pământul n-a scăpat nici el. Urmează să ne dăm şi bogăţiile subsolului şi putem emigra liniştiţi cu toţii.

Cineva se gândeşte la aceste lucruri? Şi dacă da, cine şi ce soluţii a găsit?

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version