Dana Manuela Constantinescu, Ambasadorul României în Italia, a fost unul dintre cei mai asteptati ambasadori ai României în tara de misiune. Este prima femeie ambasador trimisă de România în Italia şi printre puţinele femei din corpul ambasadorilor României.
În total, între toţi ambasadorii ţării noastre, numai 10 sunt femei. «Foarte puţine, din păcate. Asta mă face să mă gândesc la Slovenia, pentru că eu am fost la post la Liubliana, unde comunitatea diplomatică era destul de restrânsă, dar în anul 2009, eram din 33 de misiuni diplomatice, 12 femei ambasador.», ne spune Dana Manuela Constantinescu în primul interviu acordat în calitate de Ambasador al României în Italia.
Angajări la consulatul de la Roma, selecţia va avea loc în octombrie
„Ambiţia poate deveni un obstacol în calea colaborării”
Doamnă Ambasador, aţi venit numai de două luni şi v-aţi întâlnit deja de mai multe ori cu cei numiti convenţional „reprezentanţii comunităţii”. Ce aţi văzut în această „oglindă”, ce calităţi şi ce defecte aţi sesizat?
«Sunt ambiţioşi, fără doar şi poate. Şi sunt determinaţi, sunt covinsă că îţi trebuie multă determinare ca să-ţi laşi ţara şi să pleci în lumea largă, chiar dacă lumea largă e Italia şi nu e atât de departe, şi e o ţară care totuşi cu România are legături, şi istorice, şi de cultură şi spiritualitate.
Dar, să-ţi laşi ţara şi să pleci, îţi trebuie multă hotărâre şi multă determinare. Ambiţia asta îi ajută mult şi apreciez la ei că nu şi-au uitat ţara de unde vin şi rădăcinile.
Pe de altă parte, ambiţia – şi e valabil pentru oricine – are şi un revers şi poate să devină câteodată un obstacol în calea colaborării. S-ar putea ca şi în ceea ce-i priveşte pe românii din comunitate, reversul acesta să fi avut consecinţe.
Noul ambasador s-a întâlnit cu reprezentanţii comunităţii: „De ce nu au fost mai mulţi români aleşi consilieri?”
Există totuşi încă un impact scăzut în ceea ce priveşte reprezentarea românilor, care sunt o comunitate atât de numeroasă în Italia, la nivelul autorităţilor în primul rând locale, dar şi centrale.
E o reprezentare modestă, suntem foarte mulţi şi este păcat că nu suntem reprezentanţi mai solid, mai consistent. Eu cred că acesta este modul în care românii din Italia îşi pot urmări şi atinge mai bine interesele în ţara de adopţie.»
Ambasadoarea României, în vizită la comunitatea din Villafranca
Care credeţi că este cea mai mare problema a românilor din Italia?
«E o problemă de imagine. Dar eu n-o văd atât ca o problemă de imagine în ochii italienilor, ci imaginea românilor în propria oglindă.
Cred că asta vine în primul rând din încrederea de sine. Poate că în general ca români, la capitolul încredere de sine, având în vedere perioada pe care am trăit-o până în 1989, pentru că atunci nu se punea prea mare preţ pe asta, şi poate că am rămas puţin din educaţie, la capitolul ăsta „debili” cu ghilimele. Dar încrederea în sine este foarte importantă.
La ce să mă gândesc când spun încredere în sine: să am un loc de muncă legal, să fiu informat în ceea ce priveşte propriile-mi drepturi şi să mă implic mai mult în viaţa comunităţii de adopţie, adică a comunităţii italiene. Eu spun că asta m-ar face, ca român, să stau mai sigur pe propriile-mi picioare. Sunt covinsă că nu e uşor.»
Spuneaţi că avem o problemă de imagine. Nu e buletin de ştiri la care să nu auzim despre hoţi sau cerşetori.
«Nu toţi cerşetorii din Italia sunt români. »
Dar majoritatea sunt…
«Eu n-aş spune majoritatea. Sunt mulţi.»
Faptul că avem imagine proastă nu depinde şi de chestiuni obiective?
«Cu siguranţă sunt şi chestiuni obiective. Un motiv în plus să promovăm tot ce avem bun şi frumos, oriunde şi cu insistenţă, cu încăpăţânare »
Primarul din Vicenza, zis „șeriful roșu”, vrea să scape orașul de romi: „Să intervină Ambasada României!”
Nu se poate totuşi acţiona şi pe aceste direcţii, de ordine publică, de combatere a acestor grave fenomene antisociale?
«Nu e un secret pentru nimeni că avem în cadrul misiunii diplomatice sectorul ataşaţilor de Interne, care este într-o colaborare foarte bună cu autorităţile italiene.
Din păcate, aici criza şi-a spus cuvântul, şi poate colegii care îşi desfăşoară activitatea în Ambasadă pe componenta asta nu sunt atât de mulţi pe cât aş vrea eu ca şef al misiunii, dar cei pe care-i avem sunt foarte buni.»
E oficial: Dana Constantinescu este noul ambasador al României la Roma
Despre autonomia unui ambasador
La Roma sunteti reprezentantul guvernului român sau a presedintele României?
«Conform Constituţiei, preşedintele acreditează sau recheamă ambasadori. Colaborez în egală măsură cu Ministerul de Externe şi cu Preşedinţia, dar în două luni şi jumătate de când sunt aici, n-am vorbit cu niciun consilier al preşedintelui, cu preşedintele nici nu poate fi vorba, în schimb vorbesc zilnic cu colegii de la Ministerul de Externe.
Ambasadoarea Dana Constantinescu a fost primită de preşedintele Giorgio Napolitano
Depinde de problematică şi când sunt elemente de agendă legate de Preşedinţie, cu siguranţă se discută şi cu Preşedinţia sau când sunt elemente mai grave. Dar activitatea zilnică, de rutină, a Ambasadei, se desfăşoară 99,99% cu Ministerul Afacerilor Externe.»
După aproape doi ani, România va avea din nou un ambasador la Roma
Pregătiţi vreo vizită a preşedintelui în Italia?
«Deocamdată nu. La acest nivel, ultima vizită a fost cea a preşedintelui Napolitano în România. Deocamdată pentru toamna anului 2013 pregătim la nivel bilateral întâlniri pe componenta ministerului de Externe, la nivel de secretari de stat care gestionează domeniul afacerilor europene şi ne dorim – este o ţintă a activităţii noastre – o întâlnire la nivelul miniştrilor Afacerior Externe.»
Cât de multă autonomie aveţi? Şi de fapt cu ce se ocupă un ambasador?
«Autonomia unui ambasador este destul de precis delimitată. Misiunea diplomatică întocmeşte evaluări, transmite propuneri către centrala MAE, însă deciziile sunt luate la Bucureşti. Asta şi pentru că la Bucureşti există o viziune de ansamblu, sunt sigură de asta.
Efectiv un ambasador realizează o viziune globală şi pe termen lung, în relaţia cu instituţiile statului de acreditare şi unde este cazul, cu comunitatea – şi în Italia, fără doar şi poate, este cazul – urmărind domeniile de activitate cele mai importante: politic, economic, social, afaceri interne, comunitate, şi trebuie să aibă grijă în tot ce întreprinde să menţină un echilibru.»
Sorin Cehan
