in

Iris Radulian: «”Reprezentanţii” pentru Congres au fost deja aleşi pe „considerente politice”»

Iris Radulian, project manager al organizației MY Romania Group din Londra, implicată în multe proiecte sociale și culturale pentru românii din Marea Britanie, și-ar dori să poată reprezenta interesele lor într-un Congres al Românilor de Pretutindeni. Însă, spune ea, nu crede că va avea loc de cei aleși pe criterii politice. Și nu este singura care crede acest lucru.

Iris Radulian, ce părere aveţi despre ideea organizării unui Congres al românilor de pretutindeni?
«Consider această idee binevenită şi de o necesitate maximă,în special în anul 2014,când România a căpătat un statut permanent de ţară membră UE şi acest lucru ne influenţează pe toţi deopotrivă în mod pozitiv. Este o idee extrem de constructivă întrucât numărul românilor care decid să încerce o nouă viaţă în străinătate creşte considerabil şi drepturile lor trebuie protejate, şi mai ales imaginea noastră de cetăţeni ai statului român trebuie reclădita pozitiv.

Premierul Victor Ponta la „Diaspora Estival”: „Congresul Românilor de pretutindeni va avea loc anul acesta”

În calitatea mea de project manager al organizaţiei MY Romania Group, singura organizaţie comunitară din Londra ce ascultă nevoile românilor dar mai ales lucrează la îmbunătățirea calităţii vieţii românilor de aici, am învăţat în decursul anilor şi în urma întâlnirii cu mii de oameni cu probleme extrem de variate, că românii au necesităţi fireşti, legale, finaniciare, dar şi culturale.

Un astfel de Congres facilitează etalarea acestor nevoi urgente şi ar putea facilita rezolvarea lor. Este nevoie ca statul român să păstreze o legătură activă cu comunităţile de roamani de pretutindeni, noi fiind oamenii statului.

Este datoria ţării să ne sprijine nevoile însă numai un congres de aceasta talie poate crea o legătură activa dintre stat şi noi, românii ce am ales să trăiască o viaţă într-o altă ţară. Este necesar ca şi statul român să aibe o evidență clară a situaţiei cetăţenilor ţării care trăiesc în afara graniţelor şi mai ales să ia atitudine atunci când noi ne confruntăm cu atâtea probleme şi de diverse facturi.

Ceea ce cred că este absolut necesar este faptul că facilităm o comunicare activă între reprezentanţi ce au ca scop comun un singur lucru: ajutorarea românilor, protejarea drepturilor comunităţii respective şi îmbunătăţirea imaginii ţării în străinătate.»

Congresul românilor de pretutindeni, valoare zero

Ce obiective credeți că ar trebui să urmărească un astfel de Congres?
«Congresul este o colecţie de reprezentanţi ai comunităţilor de români de pretutindeni ce ar trebui să furnizeazeze informaţii, analize şi propuneri Parlamentului României, Departamentului pentru Politici pentru Românii de Pretutindeni din cadrul MAE, precum şi celorlalte instituţii guvernamentale competente, astfel încât calitatea vieţii românilor ce trăiesc în afara graniţelor să capete o îmbunătăţire considerabilă.

De ce nu, aceste proiecte, idei şi sugestii, o dată votate unanim, pot căpăta şi statut legal, aşa încât Consiliul va colabora cu instituţii publice din România pentru promovarea de iniţiative legislative referitoare la românii de pretutindeni, respectiv pentru realizarea şi aplicarea programelor destinate comunităţilor româneşti.»

V-aţi dori să participaţi ?
«Nici nu mă gândesc să ratez o astfel de ocazie. Îmi doresc să iau parte la acest eveniment extrem de necesar şi sper ca acest congres să fie o posibilitate pentru românii care sunt mândri de cetăţenia lor să se adune şi să înveţe unii de la ceilalţi.

Am întâlnit mulţi oameni deosebiţi ce au ales drumul străinătății şi păstrează cu mult curaj şi demnitate spiritul viu al apartenenţei noastre. De fapt acest lucru este cel mai important atunci când decizi, din varii motive, să trăieşti în altă ţară : să trăieşti frumos şi cinstit în noua societate însă să porţi în suflet demnitatea şi apartenenţa ta morală, românească în suflet.»

Cum credeţi că ar trebui selectaţi reprezentanţii din Marea Britanie şi din diaspora în general ?
«Cu durere în suflet o spun, şi sper să nu fiu judecată pentru asta, însă „alegerea” acestor reprezentanţi nu reprezintă de fapt un subiect important. Cred că deja aceşti „reprezentanţi” au fost aleşi pe considerente politice şi micile noastre încercări, naive de altfel, crezând că putem lua parte la alegeri, sunt numai pentru scopuri media şi şansele sunt nule.

A deveni congresman înseamnă a realiza responsabilitatea ce ţi-o asumi, având în mână o putere decizională ce influenţează direct vieţile oamenilor. Nu oricine ar putea avea o astfel de capacitate şi tocmai de aceea, participanţii ar trebui să fie desemnaţi în funcţie de istoricul activititatilor lor vis-a-vis de muncă în comunitate ; trebuie să fie persoane îndrăgite de românii care trăiesc în diaspora, cunoscute şi evident ale căror cuvinte să cântărească mult.

Îmi doresc să cred că aceşti reprezentanţi vor fi propuşi de comunitate,astfel încât românii să îşi delege persoana care le reprezintă cu adevărat drepturile. Sper, deşi, nu cred, că vor fi aleşi pe merite şi nu pe considerente politice. Cred că scopul acestui Congres este să ajute toţi românii din străinătate. Lăsaţi societatea civilă să vorbească şi vom avea toţi de câştigat.»

Pe cine aţi propune să participe din comunitatea din Marea Britanie ?
«Am avut deosebită plăcere, prin natura activităţilor mele în comunitate să cunosc români ce pun mult suflet în munca lor cu semenii lor. Aş putea aduce ca exemplu pe dl. Costel Cam şi pe dl. Mihai Ilies, care au avut mult curaj să participe la alegerile locale pentru consiliile din Londra. De asemenea, dl. Tomy Tomescu şi dl. Alex Ostafe, care fac parte din singurul partid european din UK şi au devenit reprezentanţi reali ai românilor. Urez mult succes tuturor celor care înţeleg responsabilitatea unui astfel de post.»

Mircea Maer

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Klaus Iohannis face curte diasporei: „Cerem vot prin corespondență”

Izvoru Mureșului – Mănăstirea Românilor de Pretutindeni