În ultimii ani, România, prin posibilităţile aproape egale cu zero pe care le-a oferit tinerilor cu potenţial, a îndepărtat din ce în ce mai mult speranţele acestora. Zilnic, zeci de tineri se înstrăinează şi îşi îndreaptă viziunile către variante mai bune. Unii reuşesc în alte părţi, alţii nu. Dar prea puţine sunt cazurile în care un tânăr alege să renunţe la o viitoare carieră strălucită în România pentru un început greu şi incert într-o ţară străină.
Iulia Livia Neculau s-a născut şi a crescut la Piatra Neamţ, din tată inginer şi mamă medic, părinţi iubitori, dispuşi să facă orice pentru a clădi un viitor bun pentru fiica lor. La vârsta de 21 de ani, proaspăt absolventă a liceului de muzică, specialitatea pian şi teorie muzicală, Iulia era deja unul dintre bobocii Facultăţii de Drept (plătită integral de către tatăl ei); dar a lăsat totul în spate ca să-şi urmeze prima iubire, un tânăr român care muncea în Italia. A venit în vizită, dar până la urmă, a decis să rămână lângă el.
După scurt timp însă, povestea de dragoste dintre ei s-a încheiat. Avea dor două opţiuni şi Iulia a ales-o pe cea mai grea, să îşi formeze propriul drum, singură în Italia, deşi acasă, lângă familia ei, nu i-ar fi lipsit nimic. "Mi-a plăcut Italia… nu intenţionam să mă mai întorc acasă. Dar se vede că nu a fost să fie pentru că ne-am despărţit. Am hotărât să rămân aici pentru că aveam mulţi prieteni, iar situaţia era favorabilă în 2007."
S-a mutat lângă Roma, la Grosseto, unde a întâlnit doi bătrâni care au îndrăgit-o ca pe o fiică şi i-au amenajat spre închiriere o garsonieră în incinta casei lor. "Tatăl meu nu a fost niciodată de acord să rămân aici, voia să termin facultatea, în schimb mama mea şi bunica m-au ajutat mereu, m-au susţinut, mi-au trimis bani dacă am avut nevoie… mama vine des la mine si stă câte 2 luni."
Munca de jos
Primul loc de muncă pe care l-a avut a fost la spitalul din Grosseto, unde îngrijea bătrâni, le făcea injecţii de insulină, a practicat ceea ce a prins din zbor de la mama sa. Dar primul contract real de muncă a fost la un bar/restaurant, unde muncea în bucătărie. "Am avut noroc pentru că mă încadram în prima etapă de vârstă şi nu mi-a fost greu să găsesc ceva stabil."
Iulia a fost întotdeauna pasionată de maşini, prin urmare, după primul contract, a făcut un împrumut pentru maşină. "Cred că cel mai plăcut moment a fost atunci când mi-au aprobat împrumutul. Chiar dacă de atunci au început cu adevărat preocupările şi responsabilităţile."
Deşi era dispusă să facă "munca de jos", în acelaşi timp era fericită că se descurcă pe cont propriu.
Prima formaţie
Iulia nu şi-a abandonat niciodată pasiunea muzicală. A muncit în restaurant un an şi jumătate, timp în care i-a cunoscut pe băieţii cu care a format primul grup muzical. "Au venit la bar, întrebau de o solistă. Le-am spus că ştiu să cânt, m-au ascultat, le-am plăcut, am înregistrat… şi de atunci a început povestea mea muzicală în Italia.
Cu ei am cântat aproximativ un an, bineînţeles că m-a ajutat şi experienţa dinaintea lor, cântam din pasiune într-un cor al unei biserici, ca solistă. Catolicii au muzica bisericească mai melodioasă, acompianată mereu de orgă şi asta mi-a oferit un plus de plăcere să fac parte din cor. În primul grup muzical, Me(h)ow, se cântau compoziţiile proprii ale chitaristului Oscar, care este un artist complex:pictor, arhitect, compozitor, abordam stilul indie rock."
Munca din restaurant şi muzica nu se prea împleteau, din cauza lipsei de timp. Posibilităţile de a fi prezentă la concerte alături de band-ul ei erau scăzute, aşa că a renunţat după aproximativ un an, dar a continuat să facă muzică pe calculator şi să înregistreze în studioul unui cântăreţ, Giorgio Piccini, care în cariera sa muzicală făcea karaoke pe insula Giglio şi Elba.
Noroc şi ambiţie
În prezent, Iulia face parte din două band-uri: Funk Foolosopy-Tribut Band of Jamiroquai, format din 7 membri cu vârste cuprinse între 20 şi 31 de ani, şi Who Knows, format din 4 membri, Iulia activând ca solistă şi pianistă, plus o colaborare cu un dj local.
"Nu mi-a fost greu să mă integrez; trebuie să ştii cum să te comporţi în preajma italienilor, în general. Trebuie să ştii când să fii umil şi când să araţi colţii, pentru că departe de casă nu e uşor."
Acum Iulia are 26 de ani. După 4 ani de restaurant şi bar, în prezent munceşte la o firmă care se ocupă cu transportul de documente la bănci şi poştă. Are mai mult timp pentru muzică, marea ei pasiune. Iar în puţinul timp liber care îi rămâne, este hair model pentru produsele de păr Goldwell, ba mai mult, în 2008 a facut şi un serviciu fotografic pentru rochii de mireasă.
Am putea spune că viaţa i-a oferit tinerei românce multe posibilităţi. Noroc sau ambiţie?
"Singura remuşcare a mea este aceea că poate plecarea din România l-a dezamăgit pe tatăl meu. Şi vreau să ştie că nu mi-a lipsit nimic acasă, că m-a crescut bine şi mi-a dat o educaţie bună. Dar se pare că acesta a fost drumul meu, iar fiecare decizie trebuie respectată."
E nevoie de puţin noroc şi de multă ambiţie, dar mai ales de mult curaj. Iar cazul Iuliei s-a dovedit a fi, până la urmă, unul fericit.
Ioana Mihalca