Menu
in

Ligia Luca, candidată la Aprilia: ”Doresc să devin un punct de referință pentru conaționalii noştri”

Duminică, 3 iunie,  membri ai Asociației Alianța Românilor au avut o întâlnire de lucru cu primarul încă în funcție al orașului Aprilia (Provincia Latina), Antonio Terra, în vederea susținerii candidaturii la Consiliul local al doamnei Ligia Luca.   

În discuții s-a adus implicarea comunității româneşti în viața politică şi socială a comunei dar şi viitoare proiecte la care comunitatea noastră îşi poate aduce aportul.


Ligia Luca este candidată pentru postul de consilier în primăria din Aprilia. Românca s-a născut la 29 ianuarie 1975, în oraşul Sinaia (Prahova), este mamă a unui băiețel, în Italia din 2001. În urmă cu 3 ani, împreună cu alte mămici voluntare au pus bazele unei asociației socio-culturale, „Asociația MATREA”, pe care au înscris-o în lista asociațiilor de pe teritoriul oraşului Aprilia la data 1 iulie 2017.

Această asociație s-a născut din dorința de a ajuta îndeosebi mamele şi copiii, dar şi alte persoane aflate în dificultate. Militează pentru integrarea tuturor emigranților pe plan social şi educativ fiind un mediator cultural, oferind sprijinul lor pentru consulența în şcoli. Organizează activități culturale în vederea promovării schimbului cultural între România şi Italia. În această asociație se poate înscrie orice doritor indiferent de limbă, religie, naționalitate sau ideologie cu condiția respectării platformei program.

Ce te-a determinat să îți depui candidatura?, am întrebat-o pe Ligia Luga. „Doresc să reprezint comunitatea românească în teritoriu, devenind un punct de referință pentru conaționalii noştri. Îmi voi continua activitatea îndeosebi pe plan social şi în special pentru sprijinul tinerelor mămici (deseori minore) şi a nou-născuților.”, ne-a răspuns ea.


Şi aici, ca în alte zone de pe teritoriul Italiei există problema obținerii cărții de alegător (tessera elettorale) şi înscrierea pe listele electorale. Dintr-un număr de 5500 circa de români cu domiciliu în Aprilia, doar în jur de 1000 de persoane au făcut cerere pentru cartea de alegător.

Dezinteresul şi lipsa de unitate a românilor a fost remarcată de însuși primarul Antonio Terra (funcție ocupată în ultimii 9 ani).

Adrian Nicolae Niță, secretar general al Asociaţiei Alianța Românilor a propus înființarea unei filiale A.R. în Aprilia, propunere primită cu mult interes de către domnul primar şi de doamna  Ligia Luca .

Urăm succes Ligiei şi o felicităm pentru curajul de a se implica în politica administrativă, în sprijinul comunității româneşti din care face parte dar şi în beneficiul celorlalte comunități aflate pe teritoriul comunei Aprilia.

Lăcrămioara Maricica Niță, Roma

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version