Menu
in

«Nu-mi pare rău că a murit un român beat şi asasin», consiliera Beccalossi la proces

Viviana Beccalossi, consiliera pentru Teritoriu și Urbanism a Regiunii Lombardia, a fost trimisă în judecată în fața Tribunalului din Brescia. În august anul trecut – comentând știrea privind un accident în care au murit un tânăr român de 19 ani și doi copii – a scris pe Facebook: ”Nu-mi pare rău deloc că acest român beat și asasin a murit. Dimpotrivă…”.

Consilierei i s-a atras atenția că nu era sigur că tânărul era beat, mai mult analizele, ulterioare au demonstrat contrariul, însă ea nu și-a retras cuvintele: ”Am citit pe undeva și nu-mi pare rău că am scris acest lucru, nu a băut? Dar mergea cu viteză nebunească”. Apoi a adăugat: ”Nu este rasism, însă e de ajuns. Încă o dată un străin s-a distins printr-un act rușinos circulând beat și distrugând o familie”.

Consiliera a răspuns acuzațiilor și imediat după trimiterea în judecată a difuzat un comunicat: ”Nu am comis nicio infracțiune. Am exprimat o opinie asupra unui grav episod de cronică relatat de mijloacele de informare. Totul se învârte în jurul unui fapt cunoscut: o persoană la bordul unei mașini, intrând dintr-odată pe banda opusă celei pe care circula, a provocat un accident în care au murit doi copii nevinovați”.

Explică Guido Camera, avocatul Vivianei Beccalossi: ”Privind incidentul a fost începută urmărirea penală și va fi sarcina magistraturii să determine dinamicile și eventualele responsabilități. Probabil unele mijloace de informare nu și-au verificat în mod adecvat sursele. Dar mai mult nu pot spune. În ședința preliminară de astăzi atât procurorul, cât și judecătorul, au recunoscut oricum, încă înainte de începerea dezbaterii, că nu există elemente pentru acuzarea consilierei de discriminare rasială. Acesta era obiectivul nostru de astăzi și l-am atins pe deplin”.

Accidentul a avut loc în 20 august 2014. Primele știri afirmau că Bogdan Vasilache, român de 19 ani, care ar fi fost beat la volan, circula cu viteză la volanul unui Volkswagen Golf care ar fi fost furat, pe o stradă din provincia Bergamo, la Verolanuova, spre Cremona. A intrat pe celălalt sens şi s-a ciocnit frontal cu un Audi A4 în care se afla un italian cu cei doi copii ai săi, Matteo, 11 ani, şi Greta, de 5. În urma incidentului au murit pe loc şoferul român şi băiatul de 11 ani, Matteo. Greta a murit la spitalul din Bergamo, după ce a fost operată pentru o ruptură de aortă.

Accidentul a distrus două familii, cea a celor doi copii şi cea a lui Bogdan, care sosise în Italia la 9 ani şi trăia la Corte de’ Cortesi (Cremona) cu mama sa şi partenerul acesteia, un italian de 50 de ani.

Iniţial, presa italiană a dat informaţia că maşina cu care călătorea românul era furată. Carabinierii au emis această ipoteză, găsind în maşină acte pe numele unui italian. S-a dovedit că maşina aparţinea partenerului italian al mamei sale.

Nu se înţelege nici de unde a apărut informaţia că şoferul ar fi fost băut. Aşa cum au comunicat procurorii, încă nu se încheiaseră analizele toxicologice. Ulterior s-a dovedit că nu a consumat alcool.

Un consilier regional din Lombardia, fost viceprimar la Brescia şi asesor pentru Teritoriu în Regiunea Lombardia, Viviana Beccalossi, aleasă pe listele Fratelli d’Italia, a publicat pe Facebook un post care a primit imediat peste 100 de like (şi 17 „share”):

„Un singur comentariu, poate rău şi neobişnuit pentru un politician: Nu-mi pare rău deloc că acest român beat şi asasin a murit, ba dimpotrivă”, a scris Beccalossi.

Apoi a continuat: „Nu este rasism, dar paharul e plin. Din nou un străin s-a remarcat cu un act ruşinos, circulând beat şi distrugând o familie”.

Cuvinte teribile, care au lovit familia tânărului decedat. Bogdan era un băiat liniştit, fără antecedente penale, cu mulţi amici bresciani, care abia terminase şcoala profesională de construcţii şi era în căutarea unui loc de muncă.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version