in

«Lucrez într-un club în Italia, inspectorii sunt foarte exigenţi»

În Italia există multe cluburi şi discoteci în care poţi asculta muzică românescă, de toate tipurile, locuri în care se adună mulţi tineri şi nu doar conaţionali de-ai noştri. Mulţi deschid asemenea localuri, dar aproape la fel de mulţi închid după scurt timp, majoritatea declarând că e foarte greu să susţii o asemenea afacere.

Motivele sunt diverse: lipsa unei investiţii consistente, costurile mari cu artiştii, taxele care trebuie plătite sau concurenţa neloială. Puţini sunt cei care recunosc însă că unul din motivele principale e lipsa experienţei şi a personalului calificat.

În orice caz, siguranţa e pe primul loc. Niciun club nu ar putea funcţiona în condiţii similare cu cele de la Colectiv.

Alex Apostul, 30 de ani, originar din Făgăraş, de 15 ani în Italia, lucrează de mulţi ani ca organizator de spectacole şi evenimente în diferite cluburi şi discoteci din zona Marche.

La sfârşitul anului 2009, Alex a intrat în echipa de profesionişti a unei societăţi organizatoare de evenimente, denumită chiar „Eventi Divertenti”, care funcţionează în toată provincia Ancona. „Societatea se ocupă cu tot ceea ce înseamnă organizare de spectacole, evenimente publice şi particulare, iar de aici tot ceea ce e adiacent, adică selecţionare de artişti pentru evenimente, castinguri pentru spectacole, servicii de audio şi lumini, şi nu în ultimul rând, de siguranţă.”

Apoi a urmat înfiinţarea în paralel a unei societăţi cu obiect de activitate asemănător, „Alfa Events”. În prezent este în staff-ul „Babilon Club”, local situat în Falconara Marittima, o localitate din apropierea Anconei, loc de întâlnire a multor români din regiune.

Alex Apostul (stânga), împreună cu DJ-ul de la ”Babilon” Falconara Marittima


Alex, e dificil să începi o activitate de acest tip în Italia?

«Dacă ai un capital, experienţă şi o echipă de profesionişti alături de tine, poate deveni o afacere profitabilă, de ce nu?»

Cam de câţi bani este nevoie?

«Depinde, între un minim de 20.000 de euro şi poţi ajunge la sute de mii sau chiar milioane. În funcţie de ce tip de investiţie vrei să faci, pe termen scurt sau lung, număr de clienţi, frecvenţa evenimentelor importante, etc.»

Sunt de ajuns doar banii?

«Nu, nici vorbă. Toţi cei care au crezut că doar banii contează, au dat faliment sau au închis rapid. E nevoie de o echipă de colaboratori care se pricep foarte bine la asemenea evenimente. De cele mai multe ori contează detaliile. Contează enorm cum ştii să îţi promovezi evenimentul sau localul, cât de bine ajunge la cunoştinţa potenţialilor clienţi, seriozitatea personalului şi ceea ce pui la dispoziţia clientului. El trebuie să intre plin de curiozitate şi să iasă cu zâmbetul pe buze, să îşi propună să revină. Apoi, publicitatea „din om în om” e cea mai eficientă.»

Spune-ne câte ceva despre clubul pentru care lucrezi acum, despre echipa de acolo.

«Patronul este un român plin de iniţiativă, deschis mereu la propunerile noastre. Este din Suceava şi se numeşte Ionuţ Grămescu. Suntem un grup de români originari din multe zone ale României şi poate că şi asta e cheia succesului. În afară de mine, care sunt din Făgăraş, Ionuţ este din Suceava, DJ-ul este oltean, fotograful e din Piatra Neamţ, în bar sunt colegi din Tg. Mureş.

DJ-ul a lucrat o perioadă la Roma, în cea mai mare discotecă românească, „Faraon”, la fel si fotograful. Am început cu ei pentru că într-o echipă ca a noastră, ei au un rol extrem de important. Primul e cel care se ocupă de muzică, e fundamental, iar al doilea are misiunea de a transmite prin imagini, ca să-i spun aşa, atmosfera frumoasă din clubul unde lucrăm.

E evident că toţi au un rol important. Câştigul şi renumele nu vin doar din încasările la intrare, ci şi din consumaţia ulterioară. Dacă încerci să înşeli clientul cu băutură cumpărată de la supermarket de discount, vei căpăta un renume prost. »

Ce muzică aveţi în club? E adevărat că fără manele şi manelişti se pierd mulţi clienţi?

«Avem muzică pentru toate gusturile, dar manelele au un loc important. Din când în când trebuie să inviţi câte un cântăreţ, să oferi clienţilor muzică live. E însă destul de dificil, preţurile sunt foarte mari. »

Cât cer maneliştii din ziua de azi?

«Am avut şi noi de câteva ori în local cântăreţi din România. Preţul diferă, e normal. De la 2.000 de euro şi până la 14.000. Cel mai în vogă e Florin Salam, de departe. »

Cum reuşeşti în ziua de azi să plăteşti 14.000 de euro pe un manelist şi să ieşi şi în profit?

«E aproape misiune imposibilă. La suma asta trebuie să ai cel putin 400 de persoane care îţi plătesc intrarea minim 30 de euro, apoi să ai consumaţie mare. Pentru un asemenea invitat e nevoie de o mobilizare importantă. Tocmai de aceea dau mulţi faliment. Se aruncă la sume de astea, invită artişti foarte scumpi, nu reuşesc să aducem multă lume şi dezastrul e asigurat. De două, trei ori şi închizi. »

Altercaţii între clienţi există în club, cum rezolvaţi treburile astea?

«În orice discotecă sau club ai parte de clienţi recalcitranţi. Tocmai de aceea angajaţii care au rol de bodyguard sunt bine selecţionaţi. dacă ai oameni care intervin rapid şi aplanează situaţiile de acest tip, cheful nu se sparge. Oricum, cine spune că între români sunt mai frecvente certurile, se înşeală. Am lucrat în multe cluburi şi nu există o diferenţă legată de naţionalitate. Chiar aici, lângă clubul nostru, este un altul italian. Incidentele sunt de două ori mai multe.»

Cum este cu protecţia contra incediilor în interiorul localului? Se poate întâmpla în Italia un dezastru ca cel de la Bucureşti, din Colectiv?

«Am ani buni de când lucrez în sectorul ăsta şi nu s-a întâmplat niciodată. La fiecare inaugurare de local există controale severe din partea pompierilor. Trebuie să existe ieşiri de siguranţă funcţionale, stingătoare, etc. Sunt foarte exigenţi inspectorii care vin în control. Similar cu Colectiv mi-e greu să cred că poate fi aici. »

Andi Rădiu


Informaţii:

Babilon Club,
via Flaminia, 496
Falconara Marittima,
tel. 3286311899 (Alex Apostul)
tel. 3206469723 (Ionuţ Grămescu)

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

EXCLUSIV / Noul ministru al diasporei anunţă: ”25 martie, data propusă pentru Congresul românilor de pretutindeni”

Cursuri de română la Fiorenzuola. Lega protestează: ”De neconceput”