Menu
in

Mădălina Ghenea, un adevărat triumf la Sanremo. ”Pe lângă frumuseţe, are multă clasă”

Câştigătorul celei de-a 66-a ediții a Festivalului Cântecului Italian de la Sanremo a fost grupul „Stadio”, cu melodia „Un giorno mi dirai”. Locurile doi şi trei au fost câştigate de Francesca Michielin cu „Nessun grado di separazione” și de duetul Giovanni Cacamo – Debora Iurato cu „Via da qui”. la categoria „Propuneri Noi” a fost premiat Francesco Gabbani cu piesa „Amen”, iar premiul criticii l-a obţinut Patty Pravo, cu „Cieli Immensi”.

Un câştigător colectiv a fost şi publicul, care a realizat record de audienţă, finala de sâmbătă 13 februarie fiind urmărită de peste 11 milioane de telespectatori.

Dar adevăratul triumf l-a repurtat Mădălina Ghenea, care a avut cronici aproape unanim superlative.

Chiar dacă în prima seară i-a îngheţat pe toţi cu amintirile sale gri din perioada în care se afla în România şi se uita la Sanremo cu sonorul la mic. „Sunt foarte emoţionată să fiu pe scena care reprezintă tradiţia italiană în lume. Această scenă o priveam de acasă, cu mama mea în România, eram toţi într-o cameră, lipiţi de TV pentru a asculta muzica, pentru că tata se întorcea obosit de la muncă. Sper că în seara aceasta mă urmăresc”, au fost primele cuvinte ale Mădălinei. Carlo Conti nu s-a putut abţine şi a transmis în direct părinţilor Mădălinei să dea mai tare televizorul acum.

Dar dincolo de această mică incursiune emoţionantă în viaţa de familie, Mădălina Ghenea i-a uimit pe toţi criticii. Cele mai folosite expresii au fost „Pe lângă frumuseţe, are multă clasă”.

Cine este? 27 de ani, originară din Slatina, a debutat în Italia la 15 ani, ca model, apoi a trecut la publicitate şi la Tv. A jucat în filmele „I Soliti Idioti” şi „Razzabastarda”, a participat la emisiunea „Ballando con le Stelle”, apoi a trecut la filme cu mari actori, „Youth”, film de Paolo Sorrentino, c u Michael Caine şi Harvey Keitel, iar peste puţin timp va apărea în „Zoolander 2”.

Rochiile Mădălinei au făcut senzaţie la Sanremo. A fost îmbrăcată de designeri celebri, italieni, ca Alberta Ferretti, dar şi libanezul Zuhair Murad, Vionnet, românca Cristina Savulescu, Temperly London (designerul englez Alice Temperley). Pantofii au fost Renè Caovilla, iar bijuteriile Damiani.

A fost criticată pentru că nu a folosit mai mult Made in Italia la festivalul cântecului italian. Invidie.

A fost criticată şi pentru formele feminine lăsate prea mult să se vadă, că a readus pe scenă femeia obiect. Aici e şi mai multă invidie.

Nu a scăpat observatorilor gestul făcut de Carlo Conti, într-o seară, când în timp ce o conducea către partea din faţă a scenei, a „scăpat” mâna mai jos, pe „lato B”, cum i se spune în Italia. Prezentatorul s-a scuzat apoi, spunând că rochia era cu spatele gol, şi a trebuit să aleagă rapid dacă să pună mâna pe piele sau să caute un alt loc…

Mădălina a acordat multe interviuri în care s-a dovedit modestă şi plină de umor. A povestit, de exemplu, cum i se spunea în şcoală când era mică, „Girafa” şi „Olivia” de la Popeye. Despre Sanremo spune că «A fost experienţa cea mai frumoasă din viaţa mea. Dar şi cea mai dificilă. Chiar dacă rolul meu era cel de a coborî şi a urca scările, o „supervalletta”…».

«Frumuseţea este un cadou pe care mi l-a dat mama. Dar uneori mă uit în oglindă şi nu văd chiar aşa frumoasă», a declarat ea pentru Il Giornale.

Visează să aibă copii şi să adopte unul. Este implicată în voluntariat. «Următoarea călătorie o fac în Haiti, unde colaborez cu o asociaţie care ajută copiii.».

La conferinţa de presă de închidere a festivalului, Mădălina Ghenea i-a mulţumit public unei jurnaliste românce acreditate la festival. «Între numeroasele cadouri primite, mulţumesc în primul rând pentru Madonnina primită de la Tatiana Popovici. Eu sunt ortodoxă, sunt foarte legată de locurile natale din România şi de religia mea. Mă voi duce în Haiti, unde lucrez pentgru o asociaţie umanitară, APJ. Acolo îi voi vedea pe copiii mei şi pe o fetiţă pe care încerc să o adopt.»

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version