M
aria D. a venit din Botoşani în urmă cu doi ani, la lucru în Italia. Primul ei loc de muncă a fost în Nord, lângă Veneţia. Acolo a lucrat ca “badante” la un conte, despre care am scris în prima parte a materialului. A lucrat un an şi două luni acolo, timp în care contele i-a adresat maxim 200 de cuvinte, dar e fost mulţumit de ea. Acum are grijă de o baroneasă din Palermo.
Citeşte prima parte a materialului: Maria, menajeră în casa unui conte la Veneţia: "Viaţa pe o altă planetă"
După ce contele a murit, Maria s-a întors în România. Aici a a găsit aceeaşi situaţie grea: datorii, de lucru nu se găsea, aşa că a plecat din nou.
“Când am ajuns în România mi-am dat seama că sunt acasă, dar că nu mă mai simt ca acasă. Fiul meu învăţa bine, datorii nu mai aveam, de lucru nu se găsea aşa că i-a spus mamei, plec din nou. Aveam şi recomandare de la conte şi fiica acestuia, aşa că am fost trimisă de o agenţie la o baroneasă la Palermo. Văduvă, de 92 de ani, dar perfectă din toate punctele de vedere”.
“Mănâncă doar dovlecei”
Maria locuieşte la baroneasă, în centrul oraşului Palermo: “Are un apartament de cinci camere, mobilă veneţiană, tablouri antice, argintărie etc. Baroneasa este văduva unui mare doctor chirurg mort de doi ani la vârsta de 102 ani! Este mai pretenţioasă decât contele, fiindcă stă pe lângă mine şi mă corectează mereu cum să fac lucrurile. Uneori e bine, alteori e enervant. Cu mâncarea e un chin: mănâncă aceleaşi lucruri: dovlecei cu paste, dovlecei cu alte legume – un fel de tocăniţă fiartă, dovlecei cu zahăr. Cred că am mâncat la dovlecei de nu-mi mai trebuie toată viaţa”.
“În fiecare săptămână, la Operă: un supliciu”
Spre deosebire de contele de la Veneţia, baroneasa are alte obiceiuri: “Aproape în fiecare săptămână trebuie să o însoţesc la operă. La început, îmi plăcea atmosfera de la operă, dar atâta muzică clasică… n-am ascultat în viaţa mea şi uneori e un supliciu. Toate discuţiile duc la Beethoven. Îmi place şi Chopin, dar Bach nu-mi place.”
Condiţia femeii
Trăind în altă lume, Maria a început să se gândească la condiţia femeii în societatea contemporană, făcând comparaţie între Italia şi România. “După-amiaza mai primeşte vizite, diverse baronese şi contese, de aceiaşi vârstă şi stau la discuţii. Îşi aduc aminte de anii de şcoală primară, de ziua căsătoriei, se uită la poze, îşi aduc aminte de naşterea copiilor sau diverse alte evenimente importante din viaţa lor. Este altă viaţă complet.
Aici am avut timp să mă gândesc la condiţia femeii. Italiencele sunt avantajate, au avut o viaţă mai liniştită. Mă refer la faptul că multe au fost casnice şi nu şi-au făcut prea multe probleme la ziua de mâine. Nu vreau să contest factorul determinant al siguranţei materiale care îţi permite să îţi creşti copii în pace, dar mai ales la faptul că italienii nu beau ca la noi. Dacă nu s-ar bea la noi cum se bea, ar fi extraordinar. Şi aici în Italia cei care ne fac de râs sunt cei atinşi de aburul alcoolului. Se ceartă, se bat, se omoară. La Palermo îi văd la bere lângă gară. În ziare aproape mereu câte un român care de la băutură face câte o prostie.
Acum cu criza cine să mai aibă încredere în tine dacă bei? Inutil să ne plângem, ne-o facem cu mâna noastră. Oamenii cinstiţi îşi păstrează locul de muncă ani în străinătate. Eu vreau să lucrez până îmi fac anii de pensie. În România am lucrat 15 ani. Dacă dă Domnul să fiu sănătoasă, o să lucrez până voi putea ieşi la pensie. În România nu mă întorc decât în concediu. Nu prea sper să se schimbe în bine acasă. I-am spus fiului meu să studieze, să facă politehnica, că inginerii sunt căutaţi oriunde în lume. Dacă în România nu va fi loc pentru el, poate va pleca în Canada, în Australia. Acum nu mai există capătul lumii, nici capătul răbdării. Pleci din ţară unde vezi cu ochii fiindcă nu ai un loc de muncă, nu ai o şansă să îţi cumperi în 100 de ani o casă, nu ai servicii medicale… Eu am avut noroc, Italia mi-a dat o nouă şansă să sper într-o viaţă mai bună!”
Crina Suceveanu
