Menu
in

Mazilirea lui Dinu, reacția lui Romulus Popescu, refugiat politic în Italia: «Luați mâna, bă, de pe unul dintre cei mai competenți consuli ai României în străinătate»

Guvernul Orban a decis rechemarea de la post a lui Tiberiu Dinu, după o săptămână de la sosirea sa la consulatul general de la Milano.

Prima reacție a venit de la Romulus Popescu, președintele Asociației Românilor din Italia – Milano. Romulus Popescu, inginer de profesie, este Luptător cu merite deosebite în revoluţia  română”.

În 1990 a fost membru al CPUN în comisia de”Cercetarea abuzurilor comuniste” condusă de Radu Ciuceanu şi Ticu Dumitrescu. Este refugiat politic în Italia de pe vremea lui Ion Iliescu.

«Mă întreb, la 30 ani de la Revoluţie, ce sens a avut să ne riscăm şi sacrificăm viaţa pentru Libertate şi Democraţie, când un Ludovic Orban îşi începe guvernarea cu ură dezbinare şi batjocorire a românilor.

Îşi permite să retragă de la post după cinci zile Consulul General de la Milano Mugurel Tiberiu Dinu, diplomat de carieră al M.A.E.şi nu o piţipoancă sau un nepot al cuiva, în urma unui complot al unui Rareş Bogdan şi a găştii lui, calomniat şi acuzat de acesta ca „securist ceauşist”, când el în 1990 era student la Academie! Dinu, care a fost retras din funcţia de Consul General de la Torino în 2018 de Dragnea, acuzat că e liberal, acum retras de liberalul Ludovic Orban, acuzat că e ce? Român!

Luaţi mâna, BĂ, de pe unul dintre cei mai competenţi şi pregătiți consuli ai României în străinătate! Mă adresez cu această ocazie tuturor românilor de bună credinţă din ţară şi străinătate, să ia atitudine! Să cântăm imnul României „Deşteaptă-te române”», este reacția lui Romulus Popescu la rechemarea intempestivă a consulului de la Milano.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version