in

Mădălina, regina dulciurilor la TV, a devenit „Cel mai bun cofetar amator al Italiei”

Mădălina Pometescu, româncă de 27 de ani, este câştigătoarea primei ediţii a Bake Off Italia, cooking show-ul canalului de televiziune Real Time, concentrat pe dulciuri şi realizat de bucătăreasa cea mai iubită a televiziunii italiene, Benedetta Parodi.

Mădălina a câştigat finala cu tortul „Dolce capriccio”, învingându-i pe Lucia Mosci, tânăra de 25 de ani din Genova care a ocupat a doua poziţie şi pe Emanuele Patrini, managerul de 38 de ani din Milano.

Finala din 3 ianuarie 2014 a avut mai multe faze, de la prima provocare de pregătire a unui tort sicilian, la a doua pentru o reţetă de-a lui Knam de mousse cu trei ciocolate şi cea finală de pregătire a reţetei preferate pentru cele două finaliste. Pe primul loc a ieşit tortul Mădălinei. Concurenţii au fost jurizaţi de faimosul cofetar Ernst Knam şi de experta în gastronomie Clelia D’Onofrio.


Mădălina va scrie acum prima sa carte de reţete cu titlul „Cel mai bun cofetar amator al Italiei”. Trăieşte în Italia de la 16 ani. La numai 10 ani şi-a urmat mama în Italia, acum trăieşte la Marsciano, în provincia Perugia, cu partenerul de viaţă italian şi cu fiica de patru ani şi jumătate, Giulia.

Concursul Bake Off, versiunea italiană în cunoscutul format internaţional de televiziune marca BBC, a avut cinci episoade, cu o medie de 821.000 de telespectatori. La finala de pe 3 ianuarie s-a înregistrat un boom de audienţe la Real Time, 1.536.206 telespectatori.

„Experienţă incredibilă”

„A fost o experienţă incredibilă, nici acum nu-mi vine să cred că am câştigat”, povesteşte Mădălina, „am decis să particip la emisiune pentru mine însămi, pentru a mă confrunta cu alţii şi a vedea la ce nivel sunt, fiindcă aceasta trebuie să devină munca mea: visez să deschid o cofetărie, însă nu una tradiţională, unde lumea se duce duminica ca să cumpere prăjituri, ci una mai specială, cu torturi la comandă sau pentru organizarea de bufeturi dulci pentru nunţi sau pentru petrecerile copiilor, având în vedere că mă distrez creând porţii unice şi lucruri colorate”.

Tocmai pentru petrecerea unei fetiţe, fiica sa, Mădălina s-a aventurat pentru prima dată în pregătirea unui tort, acum doi ani şi jumătate. „Era o tartă cu chipul lui Topolino şi se scurgea glazură de pe toate părţile”, îşi aminteşte, „prăjiturile mele erau imposibil de mâncat, dar nu m-am dat bătută: am frecventat un curs de o lună şi jumătate la Universitatea Gusturilor din Perugia, unde am învăţat multe şi la nivel teoretic, privind chimia alimentelor, şi m-am îndrăgostit de pasta de zahăr, pentru a-i face pe plac fiicei mele şi pentru că mă relaxează mult să fac decoraţii. Acum aş vrea să învăţ să lucrez în ciocolată, care pentru mine este lucru cel mai greu: vreau să studiez cu cei mai buni cofetari, e necesar foarte mult studiu şi practică pentru a deveni cu adevărat bun”.

Tv Zap a intervievat-o a doua zi după victorie.

Cum ajungi să participi la o transmisiune tv şi în special la o emisiune de talent culinar?

„Încă de mică nu prea vorbeam cu cei de vârsta mea: singurul meu interes era mâncarea. Vorbeam exclusiv despre cât de bună a fost acea mâncare despre cât de bine arăta acel fel. Participarea mea la Bake Off a luat viaţă din întâmplare. Eu fac dulciuri de doi ani şi jumătate. În ianuarie (2013 – n.r.) m-am gândit: „asta e viaţa mea, trebuie să fac asta”. Am început cu tartele, adică de la zero pentru că nu ştiam să fac nimic dulce până în 2011. Dar apoi am văzut că încercând făceam dulciuri bune şi asta m-a stimulat. M-am înscris la Universitatea Gusturilor din Perugia pentru a studia teoria ingredientelor şi acolo am participat la castingul pentru emisiune: după primele două întâlniri, le-am plăcut”.

Ce te-a suprins din această experienţă?

„Aventura în lumea televiziunii a fost una nouă. Singurul lucru care m-a surprins cu adevărat sunt timpii tehnici foarte îndelungaţi: nu mi-aş fi imaginat niciodată că se începe dimineaţa şi se termină seara. Dar nu a fost obositor. A fost o experienţă extraordinară, 100%, şi au fost toţi foarte amabili şi profesionişti”.

Ai spus că ai început să faci dulciuri într-un moment de dificultate: nu aveai loc de muncă, la fel ca soţul tău.

„Să prepar dulciuri pentru mine a apărut ca o terapie, fără să ştiu asta: am început din instinct, pentru că-mi place să le mănânc. Am început şi nu am mai renunţat, şi cu aventurile neplăcute care se pot întâmpla în viaţă, am văzut că-mi petrec nopţile gătind. Mă întrebam: cum reuşesc să stau în picioare zece ore – ca atunci când lucrezi pasta de zahăr – şi să nu fiu obosită? La cinci dimineaţa mă duceam să dorm şi la şapte la serviciu: a fost terapeutic. Şi la final m-am gândit că ar putea deveni viaţa mea”.

Eşti deja un star? Te recunoaşte lumea pe stradă?

„Eu sunt o persoană timidă şi emotivă: pe de-o parte îmi place să arăt ce ştiu să fac, dar în special mie. După victorie, i-am văzut pe părinţii mei, pe amicii mei, dar încă nu am avut reacţia necunoscuţilor sau posibililor fani: m-aş emoţiona şi dacă mi-ar oferi cafea la barul de lângă casă”.

Şi acum, după această victorie, cei vei face?

„Visul cel mai mare este să-mi deschid propriul laborator de cofetărie: acum voi lua din zbor toate ocaziile care mi se vor prezenta în acest domeniu şi poate într-o zi va veni momentul. Şi să particip la alte emisiuni: să faci dulciuri la televiziune e un lucru frumos, care m-a impresionat, pentru că a însemnat că pregătesc un desert de la început până la sfârşit sub ochii camerelor de luat vederi. Şi între timp să-l descriu. Pentru mine a fost precum crearea unei opere de artă”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Scade numărul străinilor infractori, mai mulţi italieni în închisoare

Financial Times: Românii din Spania nu pleacă în Marea Britanie