Menu
in

Mihaela Chioariu, o româncă din Torino pasionată de literatură: ”Pot să scriu şi-n vârf de munte”

Trecute prea des cu vederea, ca şi când ar face de drept parte din peisaj, asistentele familiale românce, mai curând cunoscute ca „badante”, reprezintă o parte destul de consistentă din imigraţia ajunsă după ’89 în peninsulă.

Prea puţin văzute şi ascultate, cu aripile frânte, parcă, de programul „la fix”, destinul lor se împarte, implacabil, între munca adeseori foarte grea şi rarele plecări acasă – gura de aer proaspăt fără de care nimic nu ar mai fi la fel. Cu toate acestea, în spatele aparenţelor plăpânde şi uşor umile, zac de multe ori oceane de trăiri şi vise de multe ori neîmpărtăşite.

Plecată din Sibiul natal cu zece ani în urmă şi ajunsă în casa unei familii de bătrâni de pe malurile Padului, Dana Mihaela Chioariu nu şi-a abandonat pasiunea – literatura: „De scris, scriu din timpul liceului şi a fost întotdeauna un lucru pe care l-am făcut cu plăcere. După ce am avut-o pe fiica mea am simţit un imbold, o chemare şi am început să scriu poveşti şi poezii pentru copii. În anul 2000, în România, am fondat cenaclul literar George Topârceanu din Sibiu şi revista Rapsodia, unde am început să şi public.”

 

Totuşi, adevărata izbucnire a Mihaelei, în arte Dana Mihaela Chioariu-Topârcea, a avut loc pe pământ italian, unde a debutat prin publicarea, în 2010, a cărţii de poezii pentru copii „Satul copilăriei” (Editura Arhip – Iaşi), urmată în 2011 de „Amintiri din satul drag”(Arhip Iaşi), un volum de poveşti pentru copii şi adolescenţi.

Scriitura româncei a fost remarcată şi de casa de editură Pentarco din Torino, care a publicat în 2012, sub titlul „Emozioni in simbiosi”, o selecţie de traduceri din primele două volume ale autoarei, apariţia editorială fiind răsplătită cu două premii ale Accademia Internazionale di Belle Arti e Lettere şi recunoscută prin diplome oferite de Regione Piemonte şi asociaţii româneşti la Torino.

Anul 2014 a însemnat pentru Mihaela Chioariu „Copilării furate”, un volum de proză care, de această dată, se adresează tuturor categoriilor de cititori, editat la casa Sargo Sibiu, urmat, în 2015, de ultima carte publicată, „Casa de sub cenuşa focului din satul fără câini” – poezii (Editura Naţiunea – Bucureşti).

„Nu m-a influenţat faptul că sunt departe de casă – poţi să scrii şi-n vârf de munte! În momentul în care îmi vine o idee, o simt, imediat mă apuc s-o aştern pe hârtie. (zâmbind) Fac parte din generaţia veche, stiloul şi hârtia sunt de bază! Scriu din pasiune, fără o finalitate imediată – pur şi simplu îmi istorisesc gândurile aşa cum ele vin, în versuri sau proză”.

Cărţile Mihaelei Chioariu au fost primite cu entuziasm atât de românii din Italia cât şi de cititorii din ţară, beneficiind de recenzii încurajatoare din partea a numeroşi autori consacraţi şi fiind constant apreciate de publicul consumator de literatură. Românca spune că nu a avut niciun sprijin din partea autorităţilor române sau al DRRP, fiind ajutată doar de două asociaţii româneşti, Flacăra şi Frăţia, care i-au pus la dispoziţie spaţiile pentru organizarea prezentărilor volumelor.

Cu toate acestea, Mihaela, care are 58 de ani, va scrie în continuare: „În momentul de faţă am în lucru un volum de poezie căruia deocamdată nu i-am dat un titlu şi, în acelaşi timp, am început o povestire în proză care se va numi „România, eu şi Italia”, unde voi descrie drumul meu din România, de ce am plecat şi ce am găsit aici, viaţa mea în Italia. Nu m-am gândit să cer fonduri pentru aceasta şi nici nu cred că o voi face, că nu sunt pretenţioasă – fac pe puterile mele ceea ce mă pasionează şi sunt mulţumită că pot, că Dumnezeu mă ajută.”

Eugen Vîlcu

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version