in

Ministrul Cristian David: „Susţin prezenţa românilor în viaţa administrativă a Romei”

Ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David, a participat miercuri, 1 mai, la audiența generală de la Vatican, susținută de Papa Francisc in Piața San Pietro. Ministrul a făcut parte din delegaţia Asociaţiei Românilor din Italia.

„La sfârsitul acestei audienţe generale, am avut ocazia să îi prezint personal mesajul de salut al românilor de pretutindeni, al comunităţii româneşti din Italia, Sanctităţii Sale, în ideea pe care noi toţi o apreciem, de deschidere către dialog şi solidaritate, pe care a exprimat-o cu ocazia diferitelor mesaje pe care le-a transmis până acum”, a spus Cristian David.

Iniţiativa de participare la audienţa generală de la Vatican înainte de Paştele ortodox, a aparținut Asociaţiei Românilor din Italia, care de altfel în fiecare an, înainte de Sărbătorile de Paşte şi Crăciun, participă la una dintre audiențele generale ale Suveranului Pontif.

Ministrul Cristian David a mai completat că „este binevenită deschiderea pe care Sanctitatea Sa o arată pentru dialog si solidaritate, două elemente esenţiale de care comunitatea noastră are nevoie pentru a-şi susține prezenţa aici, identitatea culturală şi integrarea în societate”.

În după amiaza zilei de 1 mai, ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David, a avut şi o întâlnire, într-un cadru informal, cu primarul Romei, Gianni Alemanno, în contextul în care numai în provincia Roma trăiesc 154.000 de rezidenţi români.

Discuția dintre cei doi a pornit de la premiza că situațiile critice din anul 2008 au fost depăşite. „Ne-am amintit amândoi situaţiile tensionate din perioada primarului Walter Veltroni, când erau situații destul de tensionate la nivelul societății, la nivelul comunității, privind modul în care românii erau priviţi, aici, la Roma, în Italia în general, şi ne-am bucurat că această perioadă a fost depăşită”, a declarat imediat după discuţia cu edilul Romei, pentru Gazeta Românească, ministrul Cristian David.

” Agenda de discuţie s-a axat pe problemele comunităţii româneşti, pe integrarea acesteia în viaţa oraşului, în problemele politice şi administrative, care reprezintă cele mai bune răspunsuri la problemele cu care se confruntă românii de aici.

Prezenţa lor în viaţa administrativă este una dintre soluţiile pe care eu le susţin cu prioritate în vederea facilitării integrării românilor în societate”, a mai spus Cristian David.

Papa Francisc a devenit membru de onoare al Asociaţiei Românilor din Italia

O colaborare mai intensă între autorităţile de la Bucureşti şi cele de la Roma ar putea aduce un plus de imagine românilor din Italia – este o alta concluzie a întâlnirii dintre ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David, şi primarul capitalei italiene, Gianni Alemanno.

„Vom avea în scurtă vreme un program comun de activităţi, care să susţină imaginea şi prezenţa românilor din Italia, o prezenţă favorabilă şi pozitivă, care să dea o lumină bună asupra românilor din Italia şi României în general”, a mai spus Cristian David.

Cei doi au discutat şi despre înfiinţarea unei asociaţii a antreprenorilor români prezenți în Italia, care să contribuie la dezvoltarea relațiilor economice dintre cele două ţări.

” Ne străduim să atragem într-o Asociaţie antreprenorii români din Italia, tocmai pentru a sublinia forța economică pe care aceștia o deţin de fapt, dar şi pentru a găsi cele mai bune formule de parteneriate economice pe care o astfel de Asociaţie le poate avea în schimburile cu partenerii economici din Italia, dar chiar şi la dezvoltarea relațiilor bilaterale dintre România şi Italia”, a declarat pentru Gazeta Românească ministrul Cristian David.

Referitor la noul Executiv de la Roma condus de Enrico Letta, care şi-a început activitatea la 28 Aprilie 2013, după depunerea jurământului, ministrul român consideră că este „un guvern deschis pentru problemele imigraţiei. Contactele noastre sunt constante. Nu va fi nici un fel de problemă pentru a lega şi relația politică imediat după ce noul cabinet va intra în pâine. Avem contacte pe mai multe subiecte comune pe temele de imigraţie, cu structurile de administrație centrale din Italia şi în foarte scurtă vreme vom aduce noi elemente în discuție care să susțină prezenţa pozitivă a românilor în Italia”, spune Cristian David.

C.V.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Surpriză de Paști: ouă înșelătoare

Arestați pentru extorcarea unor conaționali