Menu
in

Misiune economică şi umanitară a Camerei de Comerţ a României în Italia: «O împlinire sufletească»

Roma, 7 august 2016 – O delegaţie de investitori italieni din domeniul sanitar, membri ai Camerei de Comerţ a României în Italia (CCIRO Italia), s-a aflat la Bucureşti şi Ploieşti în zilele de 4 şi 5 august 2016. De data aceasta vizita a avut un dublu rol, economic, pe proiectele de colaborare cu mari spitale din ţară, dar şi umanitar, cu distribuirea de ajutoare la un orfelinat.

Au fost continuate discuţiile cu Ministerul Sănătăţii legate de soluţiile pentru restructurarea Spitalului Clinic de Chirurgie Plastică Reparatorie şi Arsuri din Bucureşti. Delegaţia organizată de CCIRO Italia a vizitat Spitalul Judeţean de urgenţă Ploieşti, de unde au fost luate date pentru elaborarea unui plan de restructurare şi de îmbunătăţire a serviciilor spitaliceşti.

Vizita la Ploieşti a fost organizată cu sprijinul doamnei Fabioara Ionescu, director în cadrul Consiliului Judeţean Prahova, care a sprijinit mereu acţiunile CCIRO Italia încă de la înfiinţare.

Concluzia optimistă a fost că situaţia de la Spitalul de urgenţă din Ploieşti poate fi îmbuntăţită în mod radical.

”Vestiamo Roma”, ajutor pentru persoanele aflate în dificultate

În afara protocolului de gestionare a serviciilor de bază, trebuie restructurate în regim de maximă urgenţă secţia de terapie intensivă, sălile de operaţii, sistemele de ventilaţie a aerului din tot spitalul, şi pe modelul propus şi pentru Spitalul de arşi din Bucureşti, externalizarea serviciilor de curăţenie, spălătorie şi dezinfecţie.

Membrii delegaţiei din Italia au fost plăcut suprinşi de profesionalismul actului medical. Le-au strâns mâna unor medici chirurgi din spitalul de la Ploieşti care fac minuni. La Ploieşti au întâlnit un neurochirurg care a operat şi de 800 de ori într-un an.

In continuare, şeful delegaţiei, preşedintele CCIRO Italia, Eugen Terteleac, le-a pregătit o surpriză partenerilor italieni, implicându-i pe aceştia în distribuţia de ajutoare – îmbrăcăminte şi jucării – la Centrul de primire în Regim de Urgenţă „Cireşarii” din Ploieşti, cu o capacitate de a găzdui 40 de copii, unde trăiesc momentan un număr de 17 copii care provin din familii sărace şi din situatţii de degradare familială.

«Impresionaţi am fost cu toţii, pentru cum este gestionat acest centru, pentru curăţenia din această structură, şi pentru aceasta i-am felicitat pe cei din conducerea Casei de Copii. Dar am fost impresionaţi şi de capacitatea şi inteligenţa copiilor în relaţia cu noi ca intruşi. S-au bucurat foarte mult pentru jucării şi îmbrăcăminte.», a spus Eugen Terteleac, care este şi preşedintele Asociaţiei Românilor din Italia (ARI), asociaţie care a adunat aceste ajutoare.

«Doresc să mulţumesc membrilor ARI pentru ajutoare şi îi invit pe toţi cei care au posibilitatea de a face acest gest, să îi ajute pe cei nevoiaşi. Pentru asociaţia noastră a devenit o tradiţie să ne gândim la cei mici aflaţi în nevoie. Nici nu aş fi plecat în vacanţă anul acesta înainte să îmi încarc bateriile cu această împlinire sufletească.», a mai declarat preşedintele CCIRO Italia.

Biroul de comunicare CCIRO Italia

Asociaţia Românilor din Italia a distribuit ajutoare la Cetate, la reşedinţa lui Mircea Dinescu

Asociaţia Românilor din Italia (ARI) continuă campania de ajutorare a familiilor nevoiașe din Vrancea

Voluntariatul silențios din comunitate: Din Italia către România, cu un camion al Crucii Roşii

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version