Menu
in

Monica Mitrică, singurul candidat cu studii politice, pe listele dreptei la Fiumicino

Monica Mitrică, vicepreședinta asociației „Vocea românilor”, candidează la Fiumicino pe o listă care îl susține pe Mauro Gonelli (PdL), candidatul dreptei la primărie. A decis să intre în politică la Fiumicino, localitatea unde este rezidentă de mai mulți ani.

În vârstă de 33 ani, originară din București, Monica locuiește în Italia din 2002. Este absolvenă a Facultății de Științe Economice din cadrul Universității de Petrol și Gaze. A obținut un Master în Științe Politice la Școala Natională de Studii Politice și Administrative din București, fiind astfel singurul candidat cu studii politice temeinice.

Datorită studiului a devenit interesată de mediul politic, interes ce s-a concretizat prin prima sa participare la alegerile locale ale Primăriei din Fiumicino pentru un loc de consilier pe lista civică Mario Russo. Monica are o vastă experiență în domeniul turismului, domeniu în care lucrează în prezent. În paralel este traducător autorizat înscris la Tribunalul din Civitavecchia din 2010 și vicepresedinte al asociatiei socio – culturale „Vocea Românilor”.

În anul 2008 a avut ocazia să efectueze un stagiu de practică în cadrul Ambasadei României la Roma, iar în 2010 și-a încheiat masterul ca stagiar la Parlamentul Italiei (Camera Deputaților), aceasta fiind prima interacțiune cu mediul politic italian. „Contactul cu spațiul politic mi-a deschis curiozitatea de a descoperi ce se află în spatele sistemului politic italian, privind modul lor de organizare, istoria și civilizația și, mai ales, cum poate interacționa un cetățean străin cu acest sistem.”

Monica Mitrică, pe listele dreptei la Fiumicino

Monica se simte foarte apropiată de comunitatea românească, relație consolidată de munca depusă în cadrul asociației „Vocea Românilor”. Monica pleacă la drum cu intenția de a reprezenta comunitatea românească din Fiumicino, care numără peste 5500 de cetățeni români. În prezent pe listele electorale sunt înscriși aproximativ 1200 de români. „Am onoarea să fiu candidată pe lista civică Mario Russo, care îl susține pe Mauro Gonelli ca primar și promovez ideea de a construi ceva diferit în Fiumicino, bazat pe dialogul cu toate comunitățile de străini rezidenți, cea românească fiind cea mai numeroasă.”

”Este important și necesar să existe o persoană în Consiliul Primăriei, care să poată informa și ajuta. Nu mă gândesc la imaginea mea, ci la cea a comunității de străini care poate fi îmbunătățită printr-o integrare activă. Integrarea înseamnă, în același timp, menținerea unei identități proprii și perpetuarea unor tradiții, a unei limbi noi, respectând totuși legile, și manifestarea dorinței de a-și însuși cultura și limba țării gazdă.”

”În acest sens, voi încerca prin acțiunile mele inițierea de politici sociale care să corespundă necesităților străinilor, acordarea de mai mult spațiu și resurse asociațiilor, prin implementarea de proiecte de intercultură, dar și schimbarea opticii negative cu care mass media îi prezintă pe străini și care influențează foarte mult populația italiană. Comunitatea de cetățeni străini trebuie să fie din ce în ce mai activă în demersul civic, dar și cel politic, pentru a putea îndeplini obiectivele propuse.”

Lucia Cândea, candidată Udc la Porto Sant’Elpidio: “Vreau proiecte economice pentru românii din zonă”

Valerica Țarcă, o româncă pentru Primăria Romei

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version