in

Monument pentru românii căzuţi la cutremurul de la Amatrice. Primarul: ”Aici a fost o comunitate ordonată, care muncea”

Roma, 12 septembrie 2016 – Asociaţia Românilor din Italia (ARI), asociaţia Salvamamme şi Camera de Comerţ a României în Italia (CCIRO Italia) au organizat duminică 11 septembrie al doilea transport de ajutoare la Amatrice pentru persoanele sinistrate în urma cutremurului. A fost donată o cantitate importantă de ajutoare: 500 de perechi de încălţăminte (ghete şi cizme) donate de către Primadonna, îmbrăcăminte donată de către voluntari ai asociaţiilor ARI, Salvamamme şi CCIRO Italia.

Preşedintele ARI, Eugen Terteleac s-a întâlnit cu primarul din Amatrice, Sergio Pirozzi (stânga, foto), precum şi cu reprezentanţi ai protecţiei civile şi a Crucii Roşii italiene.

„Am discutat cu primarul orașului Amatrice, Sergio Pirozzi, despre situaţia generală de la Amatrice. Domnia sa a apreciat încă odată reacţia şi exemplul de datorie civică avută de supravieţuitorii români prezenţi la Amatrice în noaptea cutremurului, persoane care au salvat vieţi omeneşti. Primarul a adus aprecieri la adresa Guvernului României şi la contribuţia ambasadorului George Bologan în gestionarea situaţiei de urgenţă.

Totodată am căzut de un comun acord cu primarul Sergio Pirozzi pentru iniţierea unor demersuri în vederea înfiinţării unui centru cultural românesc la Amatrice şi construirea unui monument comemorativ pentru românii victime ale cutremurului din 24 august. Mulţumesc tuturor celor care au făcut posibilă realizarea acestor acţiuni umanitare: membrilor ARI, CCIRO Italia şi asociaţiei Salvamamme.

„Personal voi iniţia discuţii cu Guvernul României şi Preşedinţie pentru realizarea celor două proiecte: centrul cultural românesc de la Amatrice şi construirea unui monument care să comemoreze pierderile României în nenorocirea de la Amatrice.” a declarat preşedintele ARI.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Franța, familie de români decimată într-un teribil accident rutier

Povestea lui Ciprian, copilul român salvat de Maica Tereza, luat de la orfelinat în anii comunismului