Menu
in

Muncitor român de 36 de ani, s-a spânzurat la locul de muncă: «Se temea să nu rămână șomer»

Un muncitor român de 36 de ani, Beta Cătălin Gheorghiță, s-a spânzurat la o întreprindere, Effetitex, din zona industrială din San Quirino (provincia Pordenone). Bărbatul, căsătorit, fără copii, locuia la Aviano.

Potrivit primelor cercetări ale carabinierilor, ar fi fost vorba de o decizie autonomă și din acest motiv a fost exclusă implicarea unor terți. Bărbatul se temea că își va pierde locul de muncă, scrie Il Messaggero Veneto.

«Copiii găsesc totul în nimic. Adulții nimic în tot». Cine știe de câte ori, intrând la Effetitex, Beta Gheorghiță Cătălin a văzut această frază înrămată, la intrarea în întreprindere, în zona industrială din San Quirino.

Punctual în fiecare dimineață, bărbatul de 36 de ani de origine română, rezident la Aviano, se ducea la muncă la întreprinderea de pe via Masiers. Pe 9 iulie i-a trecut pragul pentru ultima dată. Pentru a îmbrățișa nimicul.

Gânduri triste i se roteau în cap de mai multe luni. Căsătorit cu o conațională, fără copii, salariul său era singura sursă de venit a tânărului cuplu.

Existau dificultăți financiare acasă. Povestea colegilor, minimizând, că nu reușește să doarmă bine și că se simte nervos, cerându-le sfatul despre cum să-și trateze insomnia. S-a dus chiar și la medic.

În acest moment de disconfort, s-a adăugat o nouă preocupare. Beta Gheorghiță era unicul muncitor de la Effetix.

Se prevedea ca firma, specializată în producerea și comercializarea de piese de schimb și accesorii pentru utilaje textile, să-și închidă obloanele. Tânărul se temea că-și va pierde locul de muncă la întreprindere, la care lucra din 2008. Astfel a decis. Însă nu a lăsat să se vadă nimic în afară din planurile pe care le avea.

Un coleg care lucrează la fabrica vecină, Oscar Moras, l-a salutat înainte să meargă în pauza de prânz: niciun semn privind ce avea să se întâmple.

«Era foarte liniștit, mânca prânzul la fabrică – povestește Moras, încă tulburat de cele întâmplate. Trebuia să facă o lucrare, i-am spus că dacă vrea ne putem ocupa împreună. L-am salutat și i-am spus: ne vedem după la 14.30». Beta a rămas în fabrică.

A luat o funie, a legat-o de un container și s-a spânzurat. Era ora 13.30. la reîntoarcerea din pauza de prânz, Moras l-a găsit spânzurat de container. Deja nu mai era nimic de făcut.

«Am încercat să-l scutur de picioare și să-l ridic, dar nu se mai mișca. Imediat am chemat 118. Mă simt rău din cauza celor întâmplate: era un băiat foarte de treabă». Anchetele carabinierilor din Aviano și de la unitatea din Sacile au exclus orice responsabilitate a unor terți.


Cesena, fără loc de muncă a încercat să se sinucidă, salvată în ultimul moment de un polițist

O tânără s-a sinucis în a doua zi de Paşte. Fata era crescută de bunici, mama fiind la muncă în Italia

Torino, a ameninţat că se aruncă în aer, apoi s-a înjunghiat mortal

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version