În cotidianul “La Repubblica” a apărut, pe 8 august, un articol despre o tânără româncă, Oana Andreea Mecles, studentă în ultimul an la facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Torino. Românca visează să devină primul magistrat italian născut în România.
La 25 de ani, tânăra a terminat de curând un stagiu de practică la procuratură, şi îşi va prezenta lucrarea de licenţă în luna septembrie. Apoi va da examenul pentru a urma o specializare. Visul ei este să participe la concursul pentru a intra în magistratură, deşi recunoaşte că, mai întâi, trebuie să obţină cetăţenie italiană, condiţie fără de care nu-şi va putea prezenta candidatura.
Originară din Vişeul de Sus, Oana a ajuns în Italia în urmă cu zece ani, pentru a se alătura familiei sale: mama şi tatăl ei lucrau deja în Italia. În 2002, tânăra a venit într-o vacanţă la părinţii ei, dar a decis să-şi continuie studiile în Peninsulă.
“La început a fost greu, pentru că nu ştiam italiana. Învăţam pe de rost la şcoală, fără a înţelege, apoi stăteam şi traduceam fiecare cuvânt în parte, cu dicţionarul lângă mine. Cu toate acestea, am avut mereu note de trecere”,
Oana a absolvit un liceu cu profil de contabilitate din Carmagnola, apoi a decis să se înscrie la Drept. “Nici nu credeam că voi reuşi să mă familiarizez cu acel limbaj”- a spus românca pentru “La Repubblica”. Ulterior, tânăra a povestit cum a studiat până şi 14 ore pe zi, manuale de 500 de pagini. A dat şi patru examene în 10 zile, pentru a termina înainte cursurile şi a se putea înscrie la stagiu.
Tânăra mărturiseşte că a făcut toate aceste sacrificii şi ca o formă de mulţumire faţă de eforturile părinţilor ei, de a o întreţine la studii. Mama lucrează ca asistentă medicală, iar tatăl în construcţii. Oana mai are un frate, care e, şi el, muncitor. Va fi prima din familie cu facultate, spune cu mândrie şi de aceea îşi doreşte să nu-i dezamăgească pe cei care au crezut în ea.
Visul româncei, acum, mai ales după stagiul din procuratură, este să intre în magistratură: “Este o muncă în folosul societăţii şi în plus îmi place că activitatea de procuror este una dinamică, nu te plictiseşti. Ar trebui ca la facultate să se facă mai multă practică, în schimb se pune accentul mai ales pe teorie”.
Integral pe La Repubblica
