80.000 de copii din România care au cel puţin un părinte plecat la muncă în străinătate. Aşa arată cifrele oficiale de la Ministerul Muncii. Sociologii estimează că în realitate numărul ar putea fi de patru ori mai mare. Mulţi părinţi nu anunţă autorităţile când pleacă şi îşi lasă copiii în grija rudelor, fără să înţeleagă efectul distructiv al acestui gest.
Cercetătorii fenomenului migrațional atrag atenția asupra apariției la scară tot mai largă a sindromului „părintelui lipsă” care aduce o noutate dureroasă, aceea a lipsei mamei sau a ambilor părinți în creșterea copiilor.
Un băieţel a murit în frig, în zapadă, încercând să ducă lemne în casa în care locuia doar cu bunica lui. 6 copii şi tatăl lor au murit intoxicaţi cu gaze în garsoniera în care locuiau. Un băiat de 12 ani îşi dorea o carte de bucate. Trebuia să înveţe să gătească pentru că bunica lui, singuriul său sprijin, se îmbolnăvise şi nu mai avea cine să facă de mâncare. El devenise acum capul familiei. Alţi copii au renunţat la şcoală, alţii s-au apucat de droguri sau au luat-o pe alte căi greşite. În România, conform statisticilor aproape 60 de mii de familii au rămas fără mamă şi fără tată. Aceştia, din cauza sărăciei, au ales să plece la muncă în străinătate. Zeci de mii de copii au o copilărie ciuntită. Fără dragostea şi îngrijirea celor care le-au dat viaţă. Unii dintre ei rămân în grija bunicilor, a altor rude.
Conform statisticilor Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice la 31 decembrie 2013, 58.985 de familii aveau membri plecaţi la muncă în străinătate. 80.035 de copii au părinţi plecaţi, din care 22.329 de copii au ambii părinţi plecaţi, dar există şi copii (10.313) care au rămas fără singurul părinte susţinător. Statistica neoficială estimează însă un număr mult mai mare.
Copilărie nefericită
Nici o dată statistică nu va putea vreodată să măsoare dorul, durerea, disperarea, aşteptarea copiilor care nu au cui să spună ce dureri au, ce îşi doresc, ce nevoi au. Adică nu au o copilărie normală. Şi atunci, toate aceste dureri se tranformă în comportamente care nu pot fi controlate, în afecţiuni.
De asemenea, apar rezultatele şcolare, medii slabe, iar la gimnaziu absenteismul, cu abandon şcolar în unele cazuri, atrag atenţia profesorii.
De altfel, sociologii au arătat în cadrul unui studiu realizat din fonduri europene, că fenomenul reuneşte toate efectele negative pe care le are lipsa unui părinte în procesul educaţional al copilului, printre efecte numărându-se: sentimentul de abandon, scăderea performantelor şcolare şi nu în ultimul rând depresii.
Lipsa locurilor de muncă, precum şi salariile insuficiente din ţară au forţat mulţi părinţi să aleagă între a fi aproape de copiii lor sau a le asigura un viitor mai bun, muncind în străinătate. De fapt, opţiunea nu a existat niciodată. S-a născut astfel o sub-populaţie de minori lipsită de dragostea părintească, depresivă din pricina dorului de părinţi şi indecisă asupra propriului viitor. Ei sunt copiii crescuţi prin telefon şi camere web de către părinţii lor care au emigrat în statele din vestul Europei.
„Dacă în mod tradițional tații erau cei ce lipseau din preajma copiilor copilului, acum sunt tot mai multe mame care aleg să plece pentru a munci în străinătate, dar și mai multe familii în care ambii părinți aleg să plece în străinătate. Acest lucru duce de cele mai multe ori la intensificarea riscurilor ce definesc sindromul părintelui lipsă”, se arată într-un ghid de conștientizare pentru promovarea sănătății și prevenirea riscurilor de îmbolnăvire asupra copiilor și bătrânilor lăsați acasă în urma migrației pentru muncă.
