Petronela Rotar este genul de fată pe care „o ştii de undeva”. A devenit deja emblema ei, brandul personal. Când spui Petronela Rotar, nu spui ,,Petronela – fata cu umbrela, Cinderela”, pentru că numai cenuşăreasă nu este fata asta. Când spui Petronela Rotar, imediat îţi vin în minte cuvintele: o să mă ştii de undeva, alive.
E o femeie-copil, sau un copil-femeie, o înlănţuire de senzualitate, gingăşie, inocenţa, inteligenţă, frumuseţe, totul asezonat cu un umor absolut delicios.
Să va spun de ce-mi place mie atât de mult? Păi, în primul rând, pentru că merită cu vârf şi îndesat. Iar în al doilea rând, pentru că este o tânără scriitoare, o scriitoare româncă din noul val, superapreciată şi superpremiată.
A scris două cărţi geniale care au primit premiul cititorilor pentru cea mai bună carte a anului 2014. Da, exact, Petronela Rotar a ocupat locurile 1 şi 2, cu ambele cărţi, pentru că amândouă au fost alese drept cea mai bună carte a anului. O performanţă extraordinară! Şi nu a fost deloc uşor, pentru că anul trecut au fost lansate o serie de cărţi cu adevărat extraordinare, scrise de autori de geniu.
Am scris despre aceste cărţi şi talentatele scriitoare ale noului val, în articolele precedente: Otilia Ţigănaş, Corina Ozon, Ana Barton… şi mai urmează.
Cine eşti tu, omul, femeia, mama, Petronela?
«Sunt o femeie neobişnuit de obişnuită: mamă singură, proprietară de mânuţă care scrie în cap fără încetare, jurnalistă cam sastisită, nu încape vorba, uneori chiar şi iubită. O războinică postmodernă, ca multe altele, ale cărei arme sunt onestitatea şi scrisul pe sine.
Cei care mă citesc mă cunosc deja (de undeva, ca să fac şi eu glumă devenită de-acum clasică a cărei victimă sunt zilnic) căci eu chiar sunt cine mă dau a fi, cabotinismul îmi e străin. Sunt un om încercat, care nădăjduieşte să scoată bine din tot răul păţit. Un om care obişnuia să fie foarte trist, dar care zîmbeşte şi se bucură tot mai des, ba chiar varsă lacrimi de fericire şi recunoştinţă.
Un om căruia nu îi e frică de fricile lui, le înfruntă şi le exorcizează, de multe ori public, poate strădania sa mai ajută pe careva împresurat de aceiaşi balauri. Un om care încearcă mereu să fie mai bun, să îşi rămînă fidel sieşi, deşi nu îi reuşeşte mereu cum ar vrea.
Un om care ştie să se ia peste picior, să râdă de sine, să nu se ia prea în serios că să nu o ia răznuţa, vorba ironică a fie-mii. Un om fericit că a ajuns să îşi împartă gîndul şi scrisul cu zeci de mii de alţi oameni în online – mint, sunt binişor peste un milion, dar urăsc lauda de sine – şi cu cîteva mii pe hîrtie. Un om cu tot atâtea hibe câte calităţi şi o viaţă puţin prea complicată. O mamă nu îndeajuns de bună, o soţie în mod evident ratată, însă cu ample veleităţi de gospodină compulsivă.»
Vorbeşte-ne despre cărţile pe care le-ai publicat: ,,O să mă ştii de undeva” şi ,,Alive”
«Am publicat două cărţi, aşa este, la un interval scurt de timp, însă textele pe care le conţin sunt scrise în ultimii şase ani, aproximativ. Prima dintre ele e o carte lirică, de poeme şi poeme în proză pe care editorul s-a codit să o publice, pentru că poezia nu se vinde.
Iar eu am insistat, mai ales că invitaţia să public venise de la el, am ţinut-o langa pe a mea cu poezia. A două zi după ce a ieşit pe piaţă a şi comandat al doilea tiraj la tipografie, aşa de multe cereri a avut, iar acum suntem la al cincilea tiraj.
Sunt două cărţi extrem de personale, asta şi pentru că eu sunt mai cu seama aproape de poezie, iar poezia este îndeosebi autocentrată, biografică. Mi-e greu să vorbesc despre propriile cărţi, din fericire o fac alţii foarte bine.
Iar unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care mi le spun cei care le-au citit este că ele sunt vindecătoare. E un mare privilegiu şi o mare onoare. Iar eu cred cu toată inima în puterea vindecătoare a poeziei şi scrisului, de ambele părţi. Şi pe mine m-au vindecat şi alinat cărţi pe care le-am citit, tot aşa cum şi scrisul acestora şi a multor alte texte a fost cathartic.»
Când va apare următoarea ta carte, cu ce ne mai surprinzi?
«Aşa cum unii dintre cei care mă citesc şi pe blog ştiu, am început lucrul la un roman. O treabă mult mai complexă şi dătătoare de fiori de teamă decît tot ce am făcut până acum. Aşa cum mi se întâmplă de obicei, cartea este deja la mine în cap, însă viaţă mea agitată, cu joburi, cu copii, cu multe proiecte şi evenimente, îmi lasă extrem de puţin timp pentru scris.
Şi pentru că încă nu îmi da nimeni bani să stau acasă să scriu, scriu pe sponci, cînd prind puţină vreme neumplută cu alte lucruri vitale supravieţuirii. Tocmai de asta nu mi-am dat niciun termen, o las să se coacă în mine, am deplină încredere că lucrurile se întâmplă atunci când trebuie, nicicând altcândva. Voi găsi timpul de scris mai serios atunci cînd el va fi venit şi va fi timpul cel mai bun dintre toate. Întotdeauna aşa e, doar nouă ne place să credem că lucrurile stau altcumva şi le controlăm noi.»
Ce părere ai despre românii din diaspora? Există o diferenţa între românii de acasă şi diaspora, există o prăpastie, aşa cum spun unele voci?
«Eu una nu simt nicio clipă aşa ceva, dar eu mă aflu la marginea întâmplărilor. Dar de aici, de unde stau eu, nu se vede aşa ceva. Ba dimpotrivă, i-am văzut pe români uniţi la alegeri, susţinându-se. Mie îmi scriu mulţi dintre cei care au plecat în străinătate ca să îşi găsească un rost, oameni cu suflet, cărora le e dor de casă, nu-i simt deloc a fi în război nici cu ţară, nici cu cei rămaşi aici.
Oricum, nu poţi judeca şi te poţi pune în locul cuiva care s-a dezrădăcinat, care a lăsat în urmă părinţi, copii, poate case, prieteni, locuri, în locul cuiva care trăieşte printre străini. E o experienţă transformatoare, o paradigmă pe care nu o poţi înţelege din afară. Nu aş putea avea vreodată pretenţia că înţeleg ce e în sufletul celor plecaţi de acasă, pot doar să mă înclin cu respectul celui care se ştie profan.»
Gina Bradea
De același autor, blogul POFTA-BUNA
”Poftă bună” – blogul culinar al unei românce din Italia, succes de proporții
Mai citește și:
Otilia Ţigănaş, scriitor şi medic online pentru diaspora. ”Oamenii mă caută şi au încredere în mine”
Despre amanţi şi oameni singuri de sărbători. Interviu cu Corina Ozon, autoarea bestseller-ului „Zilele amanţilor”
Destinul dulce al Tatianei Vieru. «Am plecat după noroc în ţări străine»
